Conecteaza-te cu noi

ECONOMIC

Piaţa imobiliară se schimbă: De ce încetineşte ritmul de scumpire a locuinţelor/ RAPORT

Publicat

in

Cel mai recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare, platformă lansată și susținută de Imobiliare.ro, relevă încetinirea ritmului scumpirilor pe segmentul rezidențial, în contextul diminuării cererii din partea potențialilor cumpărători și al reducerii volumului de tranzacții, transmite Mediafax.

„În al doilea trimestru din 2018, prețurile solicitate pentru locuințele disponibile spre vânzare în România (atât apartamente, cât și case) s-au majorat, per ansamblu, cu 1,4% față de cele trei luni anterioare (avans similar cu cel consemnat în primul trimestru din 2018). Față de aceeași perioadă a anului trecut, așteptările actuale ale proprietarilor sunt cu 4,7% mai ridicate – în condițiile în care, în T2 2017, avansul anual al prețurilor ajungea la 13%”, notează autorii studiului.

„Începând din a doua jumătate a anului trecut, ritmul de creștere a prețurilor proprietăților rezidențiale a încetinit din cauza volatilității cererii pe segmentul Prima Casă, din cauza scăderii ofertei de proprietăți existente, precum și numărului insuficient de locuințe nou-construite”, a declarat Adrian Erimescu, CEO Imobiliare.ro.

Semnificativ este, potrivit specialiștilor, că cererea pentru proprietăți rezidențiale (apartamente, dar și case) a avut o evoluție anuală descendentă. Statisticile Analize Imobiliare relevă, față de perioada similară din 2017, un declin de 5% la nivelul marilor centre regionale ale țării, în condițiile în care doar trei dintre acestea au consemnat, de fapt, scăderi, respectiv Constanța (-15%), București (-8%) și Brașov (-4%). „Această tendință poate fi pusă pe seama influenței crescute a ceea ce se întâmplă în domeniul creditării: dacă anul trecut mulți români s-au grăbit să acceseze un credit Prima Casă din pricina fondurilor limitate, în al doilea pătrar din 2018 lucrurile s-au mai potolit pe fondul creșterii susținute a indicelui ROBOR, unii dintre potențialii cumpărători preferând chiar să-și amâne decizia de achiziție”, mai arată autorii studiului.

„Pentru prima dată în ultimii trei ani, am înregistrat o scădere a cererii în marile orașe: în comparație cu anul trecut, au fost cu 5% mai puțini potențiali cumpărători. În trimestrul al doilea din 2018 a avut loc și un ușor recul al vânzărilor. Presiunile evidențiate mai sus au dus la o scădere anuală cu 1,3% a numărului de tranzacții, care au ajuns la 151.481. Pe fondul unei evoluții modeste a economiei în prima parte a acestui an, așteptarea Analize Imobiliare pentru a doua jumătate din 2018 este că la nivel național vor avea loc mai puține tranzacții, în contextul stagnării creșterii prețurilor”, a subliniat Dorel Niță, Head of Data and Research în cadrul Imobiliare.ro și Project Manager al AnalizeImobiliare.ro.

În ultimele trei luni, valorile de listare ale apartamentelor au avut o evoluție ascendentă în toate cele șase mari centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare. „În conformitate cu ceea ce s-a întâmplat la nivel național, creșterile au fost, însă, vizibil mai mici decât în anii precedenți. În Cluj-Napoca, spre exemplu, apartamentele au consemnat una dintre cele mai mici creșteri, respectiv 1,9%, până la 1.510 euro pe metru pătrat util. Cu toate acestea, nivelul actual al prețurilor locuințelor din oraș este cu circa 14% mai mare decât în urmă cu 12 luni. Capitala Transilvaniei continuă să fie, totodată, singurul mare centru regional în care apartamentele sunt mai scumpe acum decât în urmă cu zece ani, la o diferență de 13,6% față de T2 2008”, menționează specialiștii Imobiliare.ro.

În București, pe de altă parte, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 2,2% în intervalul aprilie-iunie, până la 1.280 de euro pe metru pătrat util. „Dintre marile orașe analizate, Capitala se remarcă prin cea mai mică diferență de preț la 12 luni, respectiv 4,4%. Aceasta se află la polul opus față de Cluj-Napoca și în ceea ce privește evoluția prețurilor din 2008 încoace: aici apartamentele au recuperat cel mai puțin din ieftinirile provocate de recesiune, acest tip de proprietăți fiind, în momentul de față, cu aproape 40% mai scumpe decât în T2 2008”, arată analiza citată.

Potrivit studiului, dintre reședințele de județ ale țării, cele mai mari creșteri pe segmentul apartamentelor au avut loc în Sfântu-Gheorghe (6,3%), Alexandria (6%), Piatra-Neamț (5%), Târgoviște (4,8%) și Buzău (4,5%). Aceste variații au fost, însă, vizibil mai temperate decât în primele trei luni ale anului, când Miercurea-Ciuc consemna un avans-record, de 17,8% (în ultimele trei luni, în capitala Harghitei a avut loc o creștere de 4,4%). La polul opus, Baia Mare a înregistrat o ușoară scădere (de 0,1%) a așteptărilor vânzătorilor, lista celor mai mici variații de preț fiind completată de Oradea (un plus de 0,7%), Alba Iulia (+1%), Ploiești (+1,2%) și Satu Mare (+1,2%).

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.

Comenteaza cu profilul de FB

BUSSINES

Transport câini și pisici pe ruta România – Anglia, chiar și în contextul Brexit-ului

Publicat

in

Cu privire la Brexit, cea mai mare temere a europenilor și a britanicilor de asemenea se referă la modul în care noul context va afecta viața oamenilor și companiile din anumite domenii. Un astfel de domeniu aparte este cel al transportului de animale de companie. Există firme specializate, cu experiență de mulți ani la nivel comunitar, axate pe transport câini și pisici între Anglia și anumite țări europene, inclusiv România. De asemenea, posesorii de animale de companie pot fi afectați de noua legislație și dacă decid să se ocupe pe cont propriu de călătoria câinilor și pisicilor, alături de ei, desigur.

Vestea bună este că, momentan, deși Brexitul s-a produs pe data de 31 ianuarie 2020, până la finalul acestui an, teoretic, nimic nu se schimbă din punct de vedere tehnic în relațiile dintre Marea Britanie și țările din Uniunea Europeană. Este o perioadă de tranziție gândită în ideea că, între timp, se vor negocia unele acorduri benefice de ambele părți. Între timp, în ceea ce privește cel puțin călătoriile (inclusiv pentru animale de companie) și comerțul în general, lucrurile se desfășoară în mod normal.

Temeri există pentru perioada care va începe din anul 2021. Firmele care activează în domeniul transporturilor de animale de companie se tem de legislația greoaie care ar face extrem de complicat acest proces. În prezent, românii (și britanicii) care au nevoie de transport de animale de companie între România și Anglia o pot face foarte simplu pe care rutieră, fără stres și la costuri decente, apelând la o firmă specializată. Transport câini Marea Britanie se face astfel cu vehicule special prevăzute pentru astfel de călătorii ale animalelor, vehicule avizate legal la nivel european. Există și acum o birocrație destul de vastă, dar atât timp cât se cunosc toate aspectele legale, ele pot fi îndeplinite fără probleme într-un timp scurt de pregătire.

Transport pisici Marea Britanie și transport câini Marea Britanie este realizat de către o firmă românească pe sistem door to door, adică animăluțul este luat de la o adresă dintr-o țară și este dus la o altă adresă din cealaltă țară. Transportul este efectuat în cele mai bune condiții. Se respectă cele mai înalte norme internaționale, astfel încât câinii și pisicile să aibă o călătorie cât se poate de ușoară. Animalelele se bucură de o temperatură optimă, indiferent că afară este foarte cald sau foarte rece.

Astfel, transportul se poate face în orice anotimp! Vehiculele sunt prevăzute cu cuști special adaptate măsurilor animalelor. Fiecare se va bucura de spațiul său personal, fără a intra în contact cu alte animale. Câinii și pisicile primesc în mod regulat hrană și apă și, dacă este cazul, se ține cont de regimul alimentar ce trebuie urmat. Câinii se bucură și de pauze de plimbare, practic fiecare element este stabilit împreună cu stăpânul.

Transport pisici Anglia și transport câini Anglia se va realiza și în viitor, rămâne de văzut în ce condiții. Ideal este să se colaboreze cu o astfel de firmă specializată în transport internațional de animale de companie, pentru că evident există experiență practică și, în plus, reprezentanții firmei sunt mereu la curent cu orice potențială modificare a legislației dn domeniu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Dan Voiculescu trage semnalul de alarmă! România amenințată

Publicat

in

De

Dan Voiculescu trage semnalul de alarmă în ceea ce privește viitorul României. Efectele sunt devastatoare și vizează partea economică, politică, socială și culturală.

Dan Voiculescu a vorbit despre depopularea României și efectele devastatoare ale acesteia.

Consecințele acestei depopulări – fără precedent pe timp de pace în întreaga lume – vor fi economice, politice, sociale și culturale. De la reducerea drastică a reprezentării în Parlamentul European și a finanțărilor atrase, până la îmbătrânirea populației, incapacitatea de a mai susține sistemul de pensii și dispariția identității culturale românești, se pot înregistra o serie de efecte nocive ireversibile și catastrofale”, a scris Dan Voiculescu pe blogul său.

”Dacă jumătate dintre tinerii români părăsesc țara în următorii ani, însăși existența României este amenințată. Fără o intervenție rapidă și consistentă, națiunea română se diluează până la dispariție. Primul pas în direcția prevenirii unei asemenea perspective, ar fi un Pact național pentru a încuraja tinerii să rămână în țară. Printr-un consens politic – improbabil, dar esențial – se pot oferi stimulente, în primul rând de ordin economic, tinerilor care se angajează sau încep o afacere în România. Noile generații au nevoie de capital, respect și putere reală de decizie. Nu vor să fie nici spectatori, nici asistați. Își doresc posibilitatea concretă de a-și construi în țară viitorul pentru care sunt dispuși să o părăsească”, a scris profesorul Dan Voiculescu.

Vezi și:

Violeta Alexandru a mai făcut o ‘execuție’! La ‘ordinul’ său, a fost pusă pe liber (document)

Apar nume grelele în dosarul de la Caracal. Șeful DGIA prins de ancheta militară

EXCLUSIV ‘Secretul’ ascuns timp de 15 ani în MAI! Lovitură pentru sute de polițiști! Trebuie să primească zeci de mii de dolari

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend