spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Percheziții în Argeș: Patru bărbați au fost reținuți

Facebook Twitter Google+

Patru bărbaţi, cu vârste între 19 şi 29 de ani, au fost reţinuţi în urma percheziţiilor făcute de poliţiştii din Argeş în municipiul Câmpulung şi comunele învecinate, la locuinţele unor suspecţi de furt. De asemenea, au fost confiscate bijuterii, ceasuri de mână, telefoane, laptopuri, trei autoturisme fiind indisponibilizate, scrie news.ro.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, împreună cu poliţişti din cadrul secţiilor de poliţie rurală arondate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au fpcut, luni dimineaţă, treisprezece percheziţii domiciliare, în municipiul Câmpulung şi comunele Dragoslavele, Valea Mare Pravăţ, Stâlpeni, Ţiţeşti şi Coşeşti, la locuinţele a 11 persoane bănuite de furt calificat.

„Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în perioada martie 2018 până în prezent, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe de pe raza comunelor Dragoslavele, Rucăr, Valea Mare Pravăţ, Bălileşti şi Ţiţeşti, de unde ar fi sustras bani, bijuterii, produse electronice şi electrocasnice, în valoare totală de peste 100.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia Judeţeană Argeş.

Citește și: O tânără cu arsuri grave a fost plimbată între spitale, pentru că nu s-a găsit un loc liber

În urma percheziţiilor, au fost descoperite bijuterii, ceasuri de mână, telefoane mobile, laptopuri şi alte produse, susceptibile a proveni din infracţiuni de furt, dar şi două pistoale cu aer comprimat şi circa 7 grame de substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv. Totodată, trei autoturisme au fost indisponibilizate.

11 persoane au fost duse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri.

Ulterior, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments