Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

PERCHEZIȚII ÎN ARGES Operațiune de AMPLOARE, în colaborare cu poliția din Franța

Publicat

in

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie francezi au efectuat 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Caraş-Severin, Arad, Alba, Mehedinţi, Argeş şi Suceava, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din şapte persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, importul/exportul de droguri şi spălare de bani.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada aprilie – iunie 2018, o grupare internaţională de trafic de droguri, formată şi din cetăţeni români, care ar fi acţionat pe ruta Spania – Franţa – Europa de Vest, a fost destructurată de autorităţile franceze în anul 2018. În urma acţiunilor din Franţa, 10 persoane au fost arestate şi au fost capturate aproximativ 5.000 kg de canabis.

În urma percheziţiilor efectuate de DIICOT, au fost descoperite şi ridicate 13 telefoane mobile, mai multe înscrisuri privind transporturi de mărfuri, documente de proprietate ale unui imobil şi ale unor autocamioane, precum şi 28 de înscrisuri şi recipise.

În cauză au fost puse în executare şapte mandate de aducere şi un mandat european de arestare.

La activităţi au participat şi patru ofiţeri de poliţie francezi, ofiţerul de legătură francez la Bucureşti, precum şi magistratul de legătură al Ambasadei Franţei la Bucureşti. Delegaţia franceză a luat parte punctual la activităţile ce au fost efectuate pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Caraş-Severin, Arad, Alba, Mehedinţi, Argeş şi Suceava, precum şi lucrători de poliţie din cadrul IPJ Caraş-Severin.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Olguța Vasilescu avertizează:`Nu va face decât să accentueze decalajul`!

Publicat

in

De

Este vorba despre o propunere a Ministerului Sănătății prin care spitalele și clinicile private vor putea accesa banii din fondurile naționale de sănătate în aceleași condiții că cele de stat.

Fostul ministru PSD, Lia Olguța Vasilescu, a atras atenția asupra acestei propuneri:

„PNL privatizează sănătatea! „Acest nou tip de privatizare a unor programe de zeci de milioane de euro nu va face decât să accentueze decalajul între accesul celor bogați și al celor săraci la serviciile de sănătate. ”
Hai, că ați votat bine!”, scrie fostul ministru pe facebook.

Duminică, Lideru Pro România, fostul premier Victor Ponta, a anunțat că partidul pe care îl conduce ar putea iniția o moțiune de cenzură în cazul în care Guvernul Orban privatizează programele naționale de sănătate.

„Iată un adevărat motiv pentru moțiunea de cenzură / și vom iniția noi Moțiunea, sper alături de PSD și de alți parlamentari încă „nevanduti” dacă este adoptat acest proiect ucigaș pentru cea mai mare parte dintre români (cei fără „bani”, cei lăsăți în urmă, cei ignorați și batjocoriți de „caramitrii și voiculestii” care visează la „Legea Junglei” și la miliarde de euro dați de români marilor companii externe care le finanțează lor campaniile pentru funcții publice )!”, a scris Ponta, duminică, pe contul sau de Facebook, unde a și distribuit o știre pe marginea acestui subiect.

Fotul premier a susținut că în acest fel PNL și PLUS pornesc pe drumul inițiat de Traian Băsescu în 2012, astfel că trebuie oprită „încă o dată vânzarea dreptului fundamental la Sănătate”.

„În Ianuarie 2012 a început Băsescu proiectul prin care să ne vindem „Sănătatea” unor stăpâni bogați din afară – dar a fost oprit de Raed Arafat, de oamenii care au protestat în stradă și de USL în Parlament!

În 2016 a fost adus Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății care să reia această vânzare ticăloasă a intereselor românilor – a fost oprit prin votul oamenilor din Decembrie 2016!

Acum PNL și Plus pornesc din nou pe același drum (probabil mânați din urmă de cei care le plătesc campaniile de 4 ani și tot le cer „prețul”)! Este momentul că ProRomania să strângă toate forțele politice încă dedicate intereselor României și să oprească încă o dată vânzarea dreptului fundamental la Sănătate!

Va rog pe toți cei care încă țineți la drepturile cele mai importantă să fiți alături de noi!”, se mai arată în postarea din mediul online.

Vezi și Marcel Vela, somat de urgență: Cu ei să înceapă reorganizarea! Să le desființeze!

Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu

Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

STB va pune la dispoziția călătorilor măști sanitare

Publicat

in

De

Societatea de Transport Bucureşti va pune la dispoziţia călătorilor măşti sanitare, a anunţat, luni, directorul general al STB, Andrei Creci, în cadrul comandamentului de urgenţă convocat la sediul Primăriei în contextul cazurilor de gripă înregistrate în Capitală.

„Ca element de noutate, anul acesta, STB intenţionează să achiziţioneze şi să distribuie către toţi călătorii care vor dori acest lucru măşti sanitare, pentru ca să fie prevenită şi mai mult apariţia unor focare de infecţie, mai ales în mijloacele de transport în comun”, a precizat el.

Creci a adăugat că STB va achiziţiona servicii de dezinsecţie şi dezinfectare a mijloacelor de transport în comun, această activitate urmând să aibă loc pe timpul nopţii. Se va folosi cloramină, care va fi aplicată pe barele de susţinere, pe geamuri, pe scaune sau mânerele acestora.

Primarul general, Gabriela Firea, a menţionat că măştile sanitare vor putea fi distribuite de către conducătorul mijlocului de transport în comun sau de către controlori.

„Am luat împreună această decizie, deoarece este o necesitate în această perioadă pentru călătorii care nu deţin o mască sanitară de protecţie. Acestea vor fi distribuite de către conducătorul auto şi de către reprezentanţii STB, care de obicei merg în mijloacele de transport în comun pentru anumite verificări, supravegheri. (…) Având în vedere că este vorba despre fonduri publice, vom stabili care este modalitatea urgentă, dar legală de a achiziţiona într-un tip cât mai scurt un număr mai mare de măşti sanitare de protecţie pe care să le distribuim călătorilor care nu deţin deja una, în momentul în care urcă în autobuz, în tramvai sau troleibuz”, a spus ea.

Primarul Gabriel Mutu a anunţat că astfel de măşti vor fi distribuite şi în şcolile din Sectorul 6.

„Azi dimineaţă am dispus achiziţionarea şi distribuirea gratuită a măştilor medicale prin cele nouă centre de prim-ajutor pe care le avem în sector, în toate şcolile din Sectorul 6, astfel încât să estompăm cât putem de mult transmiterea inclusiv a virusului gripal”, a subliniat el.

Mutu a amintit că în Sectorul 6 cursurile au fost suspendate la o clasă de la Şcoala nr. 117, pentru o perioadă de trei zile. El a menţionat şi faptul că a dispus încă de săptămâna trecută dezinfectarea claselor în care au fost semnalate cazuri de gripă.

Vezi și

Marcel Vela, somat de urgență: Cu ei să înceapă reorganizarea! Să le desființeze!

Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu

Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend