Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

PAS CU PAS: Ce trebuie să faci ca să iei banii de la stat pentru panouri solare DOSARUL COMPLET – De azi poti depune cererile

Publicat

in

Astăzi demarează un program de finanțare ce are ca scop dotarea gospodăriilor aflate la mare distanță de rețeaua electrică națională și neracordate la aceasta cu panouri fotovoltaice, astfel încât proprietarii acestora să beneficieze de condiții decente de trai. În acest context, prezentăm cum se obține finanțarea nerambursabilă pentru achiziția de panouri solare electrice și care sunt actele ce trebuie transmise autorităților în acest sens.

După cum a anunțat recent, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) deschide astăzi sesiunea de înscrieri în cadrul unui program de finanțare ce vizează creșterea eficienței energetice, dar și reducerea poluării prin producerea de energie electrică din surse regenerabile. Mai exact, programul permite dotarea gospodăriilor izolate și nebranșate la rețeaua electrică cu panouri fotovoltaice.

Spre deosebire de programul Rabla, prin care românii pot cere statului bani pentru a cumpăra mașini noi, proprietarii de case izolate și nebranșate la curent electric nu vor primi direct bani sau vouchere, de cumpărarea și instalarea panourilor fotovoltaice ocupându-se primăria de care aparține acea locuință.

Mai exact, persoanele care doresc să-și doteze gospodăria aflată la mai mult de doi kilometri față de rețeaua electrică națională și neracordată la aceasta cu panouri fotovoltaice vor trebui să se adreseze primăriei de care aparține locuința.

Ulterior, primăria va depune o cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile ce aparțin de aceasta. În cadrul unei sesiuni de finanţare, primăria poate depune o singură cerere de finanţare, iar o gospodărie izolată poate beneficia doar o singură dată de finanțare pentru instalarea unor panouri fotovoltaice.

Potrivit ghidului de finanțare a programului AFM, primăriile vor trebui să întocmească un dosar de finanțare, care va conține, pe lângă cererea de finanțare, și:

  • un certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, emis pe numele primăriei;
  • un certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat;
  • un certificat de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu;
  • hotărârea consiliului local privind acordul de participare în cadrul programului, de derulare a procedurilor de achiziţie publică pentru achiziţionarea sistemelor fotovoltaice finanţate în cadrul programului şi de implementare şi monitorizare a funcţionării proiectelor;
  • acordul deţinătorului gospodăriei/gospodăriilor privind participarea în cadrul programului.

Astfel, singurul document pe care trebuie să-l furnizeze proprietarul unei gospodării izolate și neracordate la rețeaua electrică pentru a putea beneficia de panouri fotovoltaice este un acord privind înscrierea respectivei gospodării în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul acestui program de finanțare va avea loc în perioada 10 aprilie – 10 iulie 2019, iar finanțarea acordată de AFM este nerambursabilă și acoperă în totalitate cheltuielile eligibile, dar nu poate fi mai mare de 25.000 de lei pentru fiecare gospodărie.

Cheltuieli eligibile în acest proiect sunt considerate achiziţia sistemului fotovoltaic pentru o putere de cel puţin 1 kWp (panou fotovoltaic, încărcător, acumulatori, invertor, materiale conexiuni şi siguranţe, modul înregistrare – stocare date şi comunicaţie a acestora, structura de montaj a sistemului, tablou electric de curent continuu-alternativ), achiziţia instalaţiei electrice exterioare şi interioare în locuință, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului fotovoltaic (cel mult 15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice) și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor cheltuieli.

Notă: În momentul de față se află în desfășurare două programe ale AFM care vizează instalarea de panouri fotovoltaice. Mai exact, vorbim despre programul care face subiectul acestui articol (Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice) și despre Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională (finanțarea acoperă 90% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 20.000 de lei).

ACTUAL

ACUM! PERSOANE BLOCATE ÎN LIFT într-un bloc din PITEȘTI!

Publicat

in

În urmă cu puțin timp, un echipaj de pompieri a fost solicitat sa intervină într-un bloc de pe bulevardul I. C. Brătianu, din Pitești, alături de un echipaj specializat, pentru deblocarea ușilor unui lift și extragerea a două persoane de sex feminin . Acesta a rămas blocat între etajele 6 și 7.
Persoanele au fost evacuate în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | SCANDAL MONSTRU ÎNTR-UN LICEU DIN ARGEȘ – BĂTAIE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ELEVI, DE FAȚĂ CU DIRECTORUL – POLIȚIA A INTERVENIT

Publicat

in

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde au aplicat, ca urmare a aspectelor constatate, 4 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală este de 5.000 de lei.

Miercuri, În jurul orei 12:00, polițiștii au fost sesizați de către un cadru didactic referitor la o stare conflictuală, în unitatea de învățământ, între aparținători ai unei eleve și un coleg de clasă al elevei în cauză.

Polițiștii au identificat persoanele implicate în starea conflictuală, respectiv o femeie de 33 de ani, însoțită de un bărbat de 38 de ani, cărora minora de 17 ani le-a facilitat accesul în unitatea de învățământ, în timpul orei de curs, fără a solicita în prealabil acordul reprezentanților liceului pentru accesul acestora.

În continuare, femeia de 33 de ani și bărbatul de 38 de ani au purtat discuții cu directorul unității de învățământ și cu profesorul diriginte al clasei, timp în care au apărut neînțelegeri între bărbatul de 38 de ani și un coleg de clasă al minorei, tânăr de 19 ani. În condițiile în care bărbatul și tânărul în cauză și-au adresat injurii și s-au manifestat agresiv unul față de celălalt, a fost solicitată intervenția polițiștilor prin Sistemul Unic Apeluri de Urgență 112.

După aplanarea conflictului și efectuarea verificărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au intervenit la eveniment, au aplicat patru sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, aplicată femeii de 33 de ani;
  • două sancțiuni cu amendă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv de 1.000 de lei, ambele conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, respectiv a provocării de scandal, aplicate bărbatului de 38 de ani;
  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a participării efective la scandal, aplicată elevului de 19 ani.

Totodată, polițiștii au prelucrat celor implicați prevederile Legii 61/1991R și ale Codului Penal, referitoare la infracțiunile împotriva persoanei, patrimoniului sau a faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială, fiind avertizați să înceteze orice conflict și să își rezolve orice neînțelegeri pe cale pașnică și legală, prin intermediul cadrelor didactice sau a celorlalte instituții abilitate.

De asemenea, reprezentanților unității de învățământ li s-a solicitat să revizuiască și să întreprindă măsurile necesare privind controlul accesului în incinta unității de învățământ, precum și dispunerea celorlalte măsuri legale prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al unității de învățământ.

Polițiștii desfășoară periodic activități de prevenire a faptelor de violență asociate mediului școlar, aceasta fiind o constantă a ultimilor ani. În acest context menționăm că polițiștii au desfășurat ultima activitate preventivă la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni în ziua de 19 martie a.c., ocazie cu care au avut o întâlnire cu membrii Grupului de acțiune ce are drept scop menținerea climatului de siguranță în unitatea de învățământ.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend