Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Partidele din Ungaria fac o mutare UNICĂ în care sunt vizați secuii din România

Publicat

in

Cinci partide din Ungaria, inclusiv cele care formează alianţa partidelor de guvernământ din această ţară, Fidesz şi Partidul Popular Creştin-Democrat, şi-au exprimat dorinţa de a se ralia iniţiativei partidului de dreapta conservator Jobbik, de opoziţie, pentru decretarea unei „zile a coeziunii maghiaro-secuieşti”, a anunţat luni Istvan Szavay, parlamentar Jobbik, informează agenţia de presă ungară MTI, relatează Agerpres.

Szavay a propus în urmă cu trei săptămâni, cu prilejul celei de-a 170-a aniversări a adunării naţionale secuieşti de la Lutiţa (Agyagfalva), în judeţul Harghita, ca 16 octombrie să fie decretată zi memorială pentru a marca astfel cele 11 secole de coexistenţă maghiaro-secuiască şi i-a îndemnat pe liderii tuturor partidelor din Ungaria să susţină această iniţiativă, aminteşte MTI.

Singurul partid care nu a răspuns favorabil iniţiativei a fost Coaliţia Democratică (DK), care nu a manifestat niciodată „prea multă sensibilitate faţă de etnicii maghiari de peste hotare”, a subliniat parlamentarul Jobbik.

Jobbik respinge ideea de a-i declara pe secui o naţionalitate în Ungaria, pentru că „un pas ca acesta nu ar face decât să ofere muniţie românilor pentru a-i dezbina pe etnicii maghiari”, a mai spus el. „Secuii sunt parte integrantă din naţiunea maghiară”, a declarat acesta.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Doi dintre autorii atacului armat din New Jersey au fost eliminaţi – surse

Publicat

in

De

Doi dintre autorii atacului armat din Jersey City au fost „neutralizaţi”, au declarat surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de Fox News, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Lovitură pentru Adrian Năstase! Decizia luată azi .

Autorităţile verifică imobilul în care se află autorii atacului, pentru a se asigura că nu există dispozitive explozive.

Surse citate de postul Fox News au declarat că doi suspecţi au fost împuşcaţi mortal de poliţie, dar există suspiciuni că un al treilea atacator a reuşit să fugă.

Schimburile de focuri între atacatori şi agenţii de poliţie au durat aproximativ o oră, dar acum s-au încheiat.

Citește și: Alertă pentru șoferi! Riscați să rămâneți fără bani! Este fals

Autorităţile au dispus închiderea a numeroase şcoli, magazine şi instituţii din Jersey City.

Patty Hartman, purtătorul de cuvânt al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), a declarat că cel puţin un agent de poliţie a fost împuşcat, dar nu a oferit detalii despre starea acestuia.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Directorul Dacia: ‘Industria auto este foarte importantă pentru România, pentru că aceasta reprezintă 14% din PIB şi 26 % din exporturi’

Publicat

in

De

Industria auto din România are nevoie ca Guvernul să continue să pună presiune în favoarea automobilelor noi şi împotriva maşinilor uzate, în special prin programul Rabla, i-a transmis marţi seară directorul general al Automobile Dacia, Christophe Dridi, prim-ministrului Ludovic Orban, în cadrul unei întrevederi a conducerii Guvernului cu patronatele din România, potrivit Agerpres.

Directorul Automobile Dacia a amintit că industria auto din România produce 14% din Produsul Intern Brut şi 26% din exporturile României.

„Industria auto este foarte importantă pentru România, pentru că aceasta reprezintă 14% din PIB şi 26 % din exporturi, şi de aceea avem 5 priorităţi pentru România. Prima e infrastructura, e cea mai importantă. Tot ce se va realiza pentru îmbunătăţirea infrastructurii va fi un catalizator pentru întreaga economie, şi cu siguranţă pentru sectorul construcţiei de maşini. A doua prioritate pe care v-o împărtăşim, domnule prim-ministru, este legată de invazia maşinilor uzate, pentru noi este foarte important să se pună presiune în favoarea maşinilor noi. Maşinile noi aduc bani la buget prin taxe, dar maşinile vechi nu aduc nimic, sunt poluante şi sunt nesigure. Deci vrem să continuaţi să protejaţi maşinile noi şi avem nevoie în special de programul Rabla, pentru încurajarea producţiei de maşini noi în România, dar şi în beneficiul automobilelor noi de import. Programul Rabla este o măsură foarte bună”, a apreciat Christophe Dridi.

Citește și: Lovitură pentru Adrian Năstase! Decizia luată azi

Acesta a mai cerut Guvernului concentrarea pe formarea profesională a specialiştilor în robotică şi în automatizare.

„De asemenea, avem nevoie să dezvoltăm educaţia profesională duală, avem nevoie de oameni care ştiu robotică şi automatizare, industrie digitală, pentru că vor exista locuri de muncă pentru toţi cei care se vor duce spre aceste direcţii profesionale, şi de aceea avem nevoie de aceste specializări în pregătirea duală. Sunt sigur că vom avea sprijin de la Guvern în acest sens. Altă prioritate pentru noi este integrarea locală. Cu cât suntem mai integraţi local, cu atât mai bine. Cu cât lucrăm mai mult cu furnizorii români sau cu furnizorii internaţionali aflaţi în România, cu atât mai puternic va fi sectorul auto”, a apreciat Christophe Dridi.

Directorul Automobile Dacia i-a mai transmis prim-ministrului că industria auto din România are nevoie de compensare pentru a putea rămâne competitivă în Europa.

„Cea de-a cincea prioritate este competitivitatea, care nu e o opţiune, pentru că suntem în Europa, iar unele costuri vor creşte, asta e normal, dar avem nevoie, domnule prim-ministru, să compensăm, ca să rămânem competitivi”, i-a transmis directorul Automobile Dacia lui Ludovic Orban.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend