Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PADINA FEST 2016. Vezi programul și prețurile

Publicat

in

La 1509 metri altitudine, pe Platoul Padina din Parcul Natural Bucegi, are loc, de 7 ani la rând, Padina Fest. 

Unul dintre cele mai longevive festivaluri de muzică alternative de la noi din ţară va sărbători cea de a 7a ediţie printr-un line-up exclusiv românesc, astfel că, între 28 şi 31 iulie 2016 vor sosi la Padina Fest unele dintre cele mai îndrăgite trupe de rock şi electro.

Ca şi anul trecut, seara de vineri va fi rock: VIŢA DE VIE, ROBIN AND THE BACKSTABBERS, COMA, E.M.I.L., PIXELS vor fi prezenţi la Padina Fest, vineri, 29 iulie 2016.

ŞUIE PAPARUDE (ambasadorii festivalului), GOLAN, GOJIRA & PLANET H, BABA DOCHIA, WE SINGING COLORS, sunt artiştii pe care publicul îi va vedea pe Platoul Padina în seara electro de sâmbătă.

Păstrând tradiţia, Filarmonica Muntenia va susţine un recital-eveniment în cadrul festivalului, duminică dimineaţă. Şi tot păstrând tradiţia, seara de joi va fi rezervată trupelor la început de drum.

Ca de fiecare dată, promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural rămân priorităţile Padina Fest şi pentru ediţia din 2016 a festivalului.

Nici în acest an nu vor lipsi activităţile sportive montane – căţărări pe stâncă, rapel, tiroliană, ateliere de aventură.

Abonamentele de festival se pot achiziţiona de pe platformele Eventim, myticket, iabilet.ro, la preţul de 100 lei. Primele 500 de abonamente se vor putea achiziţiona în regim extra-early-bird la preţul de 60 lei. Alte 1000 de abonamente se vor putea achiziţiona în regim early-bird la preţul de 80 lei.

Abonamente se vor putea achiziţiona şi direct de la festival, în limita locurilor disponibile, la preţul de 120 lei.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Klaus Iohannis a semnat: dispar sinistrele cimitire de mașini

Publicat

in

De

Președintele Klaus Iohnnis a semnat legea prin care operatorii care gestionează autovehiculele scoase din uz vor fi obligați să împrejmuiască locația și să o semnalizeze corespunzător, în așa fel încât să nu mai ofere spectacolul grotesc al ”cimitirelor de mașini”.

Amenzile pentru cei care nu respectă această lege vor fi între 20.000 și 40.000 de lei pentru firme și între între 5000 și 10.000 de lei pentru persoanele fizice.

”Operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, tratare, colectare și tratare, sau operatorii economici autorizați să desfășoare activități de dezmembrare, după caz, a vehiculelor scoase din uz, sunt obligaţi să semnalizeze activitatea pe care o desfăşoară, prin indicarea pe panouri montate în zone cu vizibilitate bună, a elementelor de identificare corespunzătoare activităţii. De asemenea, operatorii sunt obligaţi la montarea unor panouri care au ca scop împrejmuirea locaţiei pentru protejarea din punct de vedere estetic a zonei, a prevenirii propagării zgomotelor, precum și a prevenirii accesului persoanelor neautorizate.”

Decretele semnate de către președintele Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 19 aprilie 2024, următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz (PL-x 63/01.02.2021);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aderarea Inspecției Judiciare la Rețeaua Europeană a Serviciilor de Inspecție Judiciară (R.E.S.I.J.) și pentru aprobarea plății cotizației anuale la acesta, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 750/11.12.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru acceptarea amendamentelor la Acordul de înființare a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Paris la 29 mai 1990, adoptate prin Rezoluțiile nr. 259 și 260 din 18 mai 2023 ale Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (PL-x 748/05.12.2023);
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Vasilescu Mihai-Laurențiu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, eliberare din funcție ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură”;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Popa Florina-Silvia în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pensionare.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ce vehicule sunt exceptate de la ITP: Legea pe care foarte puțini șoferi o știu

Publicat

in

De

La fel ca în România, șoferii din majoritatea statelor europene sunt obligați prin lege să efectueze Inspecția Tehnică Periodică (ITP). Cu toate acestea, într-una dintre aceste țări, legislația specifică și ce tipuri de vehicule sunt exceptate de la această obligație, o prevedere despre care prea puțini șoferi europeni știu.

În conformitate cu legislația în vigoare, inclusiv în Spania, există o procedură similară de verificare tehnică periodică, cunoscută sub numele de „Inspección Técnica de Vehículos” (ITV), iar legea reglementează această obligație cu strictețe, conform Playtech.

Pe lângă obligația generală de a efectua testul tehnic periodic (ITP sau ITV), există unele aspecte mai puțin cunoscute de mulți șoferi europeni, cum ar fi categoriile de vehicule care sunt exceptate de la această obligație.

Indiferent de tipul vehiculului – mașină, motocicletă, rulotă, autoutilitară, dubiță sau camion – testul tehnic periodic este un pas esențial pentru a confirma siguranța și buna funcționare a acestuia, precum și nivelurile acceptabile de emisii poluante, pentru a proteja ceilalți participanți la trafic.

În Spania, acest test, cunoscut sub numele de Inspección Técnica de Vehículos (ITV), este similar ITP-ului din România sau altor țări europene, iar majoritatea vehiculelor trebuie să-l efectueze anual. Cu toate acestea, există excepții. Iată câteva categorii de vehicule care sunt scutite de la testul tehnic periodic:

-Vehiculele istorice: Acestea sunt mașinile care au o anumită vechime și sunt considerate părți importante ale patrimoniului cultural și istoric al unei țări.

-Vehiculele electrice: Deoarece nu au un motor cu ardere internă, vehiculele complet electrice sunt adesea exceptate de la testele de emisii.

-Vehiculele noi: Unele țări pot acorda o perioadă de grație pentru vehiculele noi, înainte ca acestea să fie supuse testelor periodice.

-Vehiculele comerciale ușoare: În unele cazuri, autoutilitarele ușoare pot fi scutite de testele periodice sau pot fi supuse unor cerințe mai puțin riguroase decât vehiculele personale.

Ce vehicule nu fac ITP în România

În conformitate cu OUG nr. 3/2024 din România, există anumite categorii de vehicule care sunt scutite de la efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP). Potrivit acestei ordonanțe, sunt exceptate de la ITP:

-Vehiculele lente, care au o viteză maximă constructivă de până la 25 km/h.

-Vehiculele cu șenile.

-Tramvaiele.

-Vehiculele cu tracțiune animală.

În plus, conform noilor modificări aduse în ianuarie, autovehiculele de tip Rent a Car sunt scutite de ITP pentru o perioadă de 6 luni. Aceste modificări au fost aprobate la începutul acestui an de către Camera Deputaților și Senatul României.

Este important să rețineți că, în conformitate cu legislația în vigoare, neefectuarea ITP-ului la timp poate atrage amenzi și suspendarea carnetului de conducere, astfel că este crucial să fiți atenți la data expirării ITP-ului vehiculului dumneavoastră.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend