Free blog counter
spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

O nouǎ fabricǎ în Argeş – Numai anul acesta se investesc 10 milioane de euro

Facebook Twitter Google+
O nouǎ fabricǎ în Argeş – Numai anul acesta se investesc 10 milioane de euro

#Din nou, veste bunǎ pentru zona Mioveni şi sute de noi locuri de muncǎ

Unul dintre cei mai importanţi producători de componente auto din lume deschide o fabrică în România. Investiţia se ridică la 10 milioane de euro

Grupul Mecaplast, unul dintre cei mai importanţi producători de componente auto din lume, deschide o fabrică în România.

Grupul Mecaplast, unul dintre cei mai importanţi producători de componente auto din lume, deschide o fabrică în România.

Valoarea proiectului se ridică la circa 10 milioane de euro şi prevede inaugurarea unei fabrici în România, între Piteşti şi Mioveni, în 2017, pentru a produce componente auto pentru noul Duster.

Compania a fost asistată de Muşat & Asociaţii  în extinderea activităţii sale în România, prin  intermediul unei investiţii de tip „brownfield”, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei de avocatură.

Valoarea proiectului se ridică la circa 10 milioane de euro şi prevede inaugurarea unei fabrici în România, între Piteşti şi Mioveni, în 2017, pentru a produce componente auto pentru noul Duster. Investiţia în România prevede toate mijloacele industriale necesare pentru a dezvolta noi afaceri, în special pentru piese motor şi piese/elemente vopsite de interior şi exterior.

“Suntem bucuroşi să fim alături de Mecaplast în procesul său de expansiune care vizează intrarea pe piaţa din România. Mecaplast, lider european în industria de automotive, are în continuare planuri ambiţioase de expansiune, fapt dovedit şi de recenta fuziune cu un alt jucător de profil, care îi permite grupului Mecaplast să se extindă pe pieţe cheie ale acestei industrii, cum ar fi cele din SUA sau China şi să îşi consolideze portofoliul de clienţi”, a declarat Monia Dobrescu, Partener, cea care a coordonat echipa Muşat & Asociaţii implicată în acest proiect.

„Experienţa noastră în proiecte similare şi excelenţa serviciilor oferite clienţilor noştri ne recomandă ca primă opţiune pentru orice companie care îşi extinde operaţiunile în ţara noastră si ne dorim ca echipa noastra să fie implicată în toate etapele subsecvente de extindere, modernizare şi implementare a strategiei de producţie a Mecaplast în România, producţia efectivă urmând să înceapă, conform planurilor clientului nostru, din octombrie 2017”, a adăugat Monia Dobrescu, Partener.

Investiţia grupului Mecaplast în România vine în contextul strategiei sale globale agreate cu Dacia, precum şi a strategiei sale de a reduce pe cât posibil costurile logistice şi de a fi alături de clienţii săi, în ţările în care aceştia au capacităţile de producţie.

Muşat & Asociaţii  este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 16 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, compania acordă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

Facebook Twitter Google+

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Facebook Comments

Mai poti citi si....