spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Nu vei mai putea avea utilitățile oprite dacă ai vecini rău-platnici! Uite cum cum se vor factura, din septembrie, utilitățile de la bloc

Facebook Twitter Google+
Nu vei mai putea avea utilitățile oprite dacă ai vecini rău-platnici! Uite cum cum se vor factura, din septembrie, utilitățile de la bloc

Asociație de proprietari este, potrivit noii legislații din domeniu, care va intra în vigoare pe 28 septembrie 2018, o formă juridică de organizare și reprezentare a intereselor proprietarilor dintr-un imobil. Astfel, asociația se va ocupa și de contractarea și facturarea utilităților din imobil și, de aceea, ne-am gândit să prezentăm modul în care se vor realiza acestea, în contextul schimbării legislației asociațiilor.

Un aspect pe care îl lămurește Legea nr. 196/2018 este legat de contractarea și facturarea serviciilor de utilități publice în clădiri, adică a serviciilor de alimentare cu apă, de canalizare, de încălzire etc.

Potrivit actului normativ, consumatorii de servicii de utilități publice pot fi de două feluri, și anume colectivi sau individuali. Consumatorii colectivi vor fi, de fapt, asociațiile de proprietari, iar cei individuali vor fi, mai exact, proprietarii de apartamente dintr-un imobil.

Consumatorii vor putea incluși într-una dintre cele două categorii de mai sus în funcție de tipul branșamentului la utilități. Mai exact, dacă instalațiile sunt racordate la instalațiile comune ale blocului, utilizatorul va fi asociația de proprietari, iar dacă instalațiile sunt racordate direct la instalațiile unui apartament, utilizatorul va fi chiar proprietarul acelei locuințe.

Contractele de furnizare a serviciilor de utilități vor putea fi încheiate de furnizori fie cu asociația de proprietari, fie direct cu deținătorul unui apartament, în funcție de tipul de branșament. În cazul în care asociația de proprietari este titulara contractului, pentru a putea fi facturate individual cheltuielile cu utilitățile, se vor anexa la acest contract și convenții de facturare individuală, ce vor fi în număr egal cu cel al apartamentelor din imobil.

În același mod se va face și facturarea utilităților publice, adică la nivel de asociație sau la nivel de proprietar de apartament. Facturarea individuală va fi permisă numai în condițiile în care consumul este determinat cu ajutorul unor contoare avizate din punct de vedere metrologic și amplasate fie la branșamentul blocului, fie la branșamentul apartamentului.

După cum stabilește Legea nr. 196/2018, pentru alimentarea cu apă sau pentru serviciul de canalizare vor putea fi încheiate contracte individuale de furnizare sau prestare direct între furnizor și proprietarii de locuințe, fără a mai fi nevoie de realizarea racordurilor individuale. Acest lucru va fi posibil doar dacă vor exista branșamente de alimentare cu apă direct la instalațiile fiecărui apartament, dacă aceeași firmă va furniza ambele servicii, dacă toți proprietarii din bloc vor fi de acord cu introducerea în contract a unei clauze de întrerupere a alimentării cu apă în caz de neplată a serviciului de canalizare și toate branșamentele și contoarele vor fi avizate de către furnizorul de servicii.

În cazul furnizării de căldură, contractele individuale de furnizare vor putea fi încheiate numai dacă vor exista branșamente între rețeaua publică și rețeaua interioară a fiecărui apartament și dotate cu aparate de măsură pentru stabilirea consumului, dacă toți proprietarii vor încheia contracte individuale de facturare, dacă soluția de branșare, precum și tipul contoarelor vor fi avizate de către furnizor și dacă citirea contoarelor individuale și comune va fi făcută de o firmă specializată.

Convențiile individuale de facturare vor putea fi încheiate la propunerea furnizorului de utilități, dar numai cu acordul tuturor proprietarilor de apartamente din bloc sau la solicitarea asociației de proprietari. În cazul în care asociația de proprietari solicită încheierea convențiilor individuale de facturare, tot aceasta va suporta și costurile suplimentare generate de facturarea individuală a serviciului.

Același act normativ stabilește și că furnizorul serviciilor va avea dreptul de a acționa în instanță proprietarul de apartament care nu și-a plătit facturile emise în baza contractelor individuale sau a convențiilor individuale. Furnizorii vor putea da în judecată rău-platnicii după ce au trecut cel puțin 60 de zile de la termenul scadent și cu notificarea acestora cu cel puțin șapte zile înainte de a acționa.

Actul normativ ce va intra în vigoare în luna septembrie mai precizează că, în cazul în care unul sau mai mulți proprietari de apartamente nu-și vor plăti facturile individuale, sistarea, întreruperea sau limitarea furnizării de utilități pentru întreg blocul vor fi interzise.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....