Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Noua provocare a lui Erdogan: contracararea foștilor săi aliați

Publicat

in

După ce a pierdut în primăvară primăriile unor oraşe-cheie în faţa opoziţiei, președintele turc Recep Tayyip Erdogan se confruntă cu o nouă provocare, de data aceasta din partea foștilor aliați care intenționează să creeze partide disidente, potrivit Le Vif, citat de Rador.

Uniunea sacră din jurul lui Erdogan în partidul său islamo-conservator, AKP, pare să se fisureze, după cum o ilustrează ieșirile fără precedent ale fostului prim-ministru Ahmet Davutoglu și ale fostului ministru al Economiei, Ali Babacan. Ambii au criticat în ultimele săptămâni direcția luată de Turcia sub conducerea lui Erdogan.

Aceste luări de poziţie au dat credit înmulţirii zvonurilor cu privire la ambițiile celor doi foști locotenenți ai lui Erdogan de a-și crea propriile partide pentru a sfida AKP, la putere de 17 ani.

Dl. Babacan a demisionat primul, pe 8 iulie. Această figură extrem de respectată în cercurile economice, creditată cu succesele economice ale AKP în decursul primului său deceniu de activitate, a demisionat din partid, reproşându-i acestuia că își sacrifică „valorile” și evocând nevoia de „o nouă viziune” pentru țară.

Cu o inflație de 15,7%, o scădere de 2,6% în primul trimestru al anului 2019, un șomaj de 13% și o monedă slăbită, dl Babacan este văzut de numeroşi turci ca fiind omul capabil să remedieze problemele ţării și să întruchipeze o alternativă la Erdogan, al cărui mandat actual se va încheia în 2023.

Zece zile mai târziu, dl.Davutoglu a renunţat la discreția sa obișnuită pentru a acorda un interviu de peste trei ore, difuzat pe reţelele sociale, şi în care a lăsat să se înţeleagă că și el este gata să creeze un nou partid.

Erdogan a minimalizat amenințarea, însă experții spun că el nu va sta cu braţele încrucişate în faţa disidenţilor. El „va combate probabil tot ce va percepe ca pe o amenințare împotriva dominației pe care el o personifică”, estimează Lisel Hintz, de la Universitatea Johns Hopkins. Ea citează, în sprijinul afirmației sale, închiderea din 2016 a liderului kurd Selahattin Demirtas, care i se opunea cu fermitate lui Erdogan, precum și procesele în desfășurare împotriva reprezentanților societății civile și a adversarilor AKP.

Atunci când a demisionat din funcția de prim-ministru în 2016, după doi ani, Davutoglu a promis că nu îl va critica niciodată în public pe Erdogan, dar vastul său interviu a arătat că el nu mai intenționează să păstreze tăcerea în legătură cu ceea ce consideră a fi disfuncționalitățile din cadrul partidului.

Dl. Davutoglu, o personalitate divizionistă, este departe de a fi sigur că va antrena şi alți membri ai partidului în urma lui, dacă va trânti ușa, dar dl.Babacan poate conta deja, potrivit presei, pe sprijinul unui alt greu al AKP, fostul președinte Abdullah Gül, pentru a crea o formațiune disidentă. „Dacă noi nu suntem dezamăgiți de ei, de cine am fi?”, a spus Erdogan într-un interviu, dezvăluindu-şi exasperarea în legătură cu proiectele foștilor săi tovarăşi de drum.

Pentru d-na Hintz, succesul unui eventual partid creat de dl. Babacan „va depinde, probabil, de capacitatea sa de a veni cu planuri concrete de abordare a problemelor economice și a diviziunilor sociale”.

Dl. Babacan are „o șansă să galvanizeze centrul-dreapta turcesc, mai ales având în vedere deziluzia generalizată provocată de îmbogățirea personală a liderilor AKP, în timp ce economia turcă se afundă în criză”.

Erdogan și AKP au câștigat toate alegerile din 2002. Dar la ultimele alegeri municipale au pierdut Istanbulul, inima economiei turcești, capitala Ankara și alte orașe mari.

În ciuda acestor eșecuri, președintele turc are încă o bază loială, mai ales în provincie, nuanțează Emre Erdogan de la Universitatea Bilgi din Istanbul.

Cercetătorul, care nu are nicio legătură de rudenie cu șeful statului, consideră totuși că apariția unui personalităţi provenite din AKP ca un nou rival ar putea avea un efect „distructiv” pentru Erdogan în timpul alegerilor viitoare programate în 2023, iar candidatul la președinție ar trebui să obţină atunci peste 50% din voturi pentru a fi ales.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

România repatriază osemintele principelui Nicolae. Fratele regelui Carol al II-lea, reînhumat la Curtea de Argeş

Publicat

in

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş, conform Agerpres.

Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului, cu binecuvântarea patriarhului Daniel, va oficia slujba de reînhumare cu începere de la ora 12,00. Mormântul principelui regent Nicolae va fi lângă cel al fratelui său mai mare, regele Carol al II-lea, în pridvorul noii Catedrale.

La ceremonia militară şi religioasă, Custodele Coroanei va fi reprezentat de principele Radu. Vor lua parte reprezentanţi ai Guvernului, ai Armatei, ai societăţii civile, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale.

Sursa citată reaminteşte că Guvernul a aprobat la începutul acestui an, în urma demersurilor Casei Majestăţii Sale, aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale celui de-al doilea fiu al regelui Ferdinand Întregitorul şi al reginei Maria, dar şi ale soţiei sale, Ioana Doletti.

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză

Principele Nicolae al României s-a născut la Castelul Pelişor din Sinaia, la 3 august 1903, fiu al principelui moştenitor Ferdinand şi al principesei moştenitoare Maria. Principele Nicolae a fost botezat de către Împăratul Rusiei, Nicolae al II-lea.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Casei Regale, mama sa, viitoarea regină Maria, îl descria astfel în copilărie: „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (…) Unchiul (Regele Carol I; n.n) îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări (…) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (…) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos, deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă”.

content-image

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. Începând de la vârsta de 16 ani (1919) el a studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Henri Peter Hansell, care se ocupase şi de educaţia Principelui de Wales (viitorul Rege Edward al VIII-lea). A făcut, de asemenea, începând din anul 1923, un stagiu militar în Marina Regală Britanică, devenind ofiţer. A rămas în Marea Britanie până în anul 1926.

Relație tensionată cu fratele său, Carol al II-lea

A depus jurământul ca prim-regent al României pe 20 iulie 1927, la vârsta de 23 de ani. A fost regent până la 8 iunie 1930, când tronul a fost preluat de fratele său, regele Carol al II-lea. Ulterior, a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii.

S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost însă recunoscută de Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana, relatează Casa Regală.

Activitatea din exil

Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954 Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela.

Principele Nicolae s-a întâlnit în exil cu Regele Mihai şi Regina Ana o singură dată, în Elveţia. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de 74 de ani, şi a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soţie.

Citeste mai mult

NATIONAL

Sărbătorile zilei din 29 martie 2024 – Sf. Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei

Publicat

in

Sărbătorile zilei din 29 martie 2024 – Sf. Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei

Ortodoxe

Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei

Greco-catolice

Sf. ep. Marcu al Aretusei, diac. Chiril şi cei împreună cu ei

Romano-catolice

Vinerea Sfântă

Sf. Eustasie, ep.

Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 martie.

Sfântul Marcu a trăit în vremea Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), care, în 313, prin Edictul de la Milan, a acordat totală libertate de credinţă creştinilor. A fost episcop al cetăţii Aretusa, în Sicilia, aproape de Siracuza.

Despre pătimirea sa a scris Sfântul Grigorie de Nazianz: „Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu ştie ce i s-a întâmplat? Şi povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomeneşte? Acela, în împărăţia marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creştinilor, a stricat o capişte idolească şi mulţime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povăţuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieţii, cât şi prin frumoasa grăire a vorbei”. (Vieţile Sfinţilor)

„Pentru aceasta a fost de demult în multă ură şi mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creştinească, iar puterea păgânească începând iarăşi a creşte şi a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor. Pentru că mulţimea poporului cel iubitor de diavoli, deşi o vreme şi-a stăpânit mânia, după asemănarea focului ascuns în materie sau a unui râu oprit cu sila, însă, dobândind vreme potrivită, precum focul se aprinde şi râul iese cu pornire, astfel mânia şi răzbunarea cea neoprită a poporului a început a se întinde îndată sub împăratul Iulian Apostatul (361-363)”. (Vieţile Sfinţilor)

Credinţa creştină a fost din nou interzisă în vremea împăratului Iulian Apostatul, când s-a încercat revenirea la politeism, urmând o altă perioadă de persecuţii împotriva creştinilor.

Între cei care au suferit atunci a fost şi Sfântul Marcu. A fost torturat cu deosebită cruzime, „că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Şi mai ales se întărâtau de vitejia sfântului şi se mâniau de bărbăţia lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor”. (Vieţile Sfinţilor)

Răbdarea şi blândeţea Sfântului Marcu au înduplecat pe mulţi dintre călăii săi să creadă în Hristos.

Însuşi eparhul Aretusiei, deşi nu era creştin, îngrozit fiind însă de chinurile la care era supus Sfântul Marcu, i-a spus cu îndrăzneală împăratului: „Oare nu ne este ruşine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toţi creştinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, şi nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă ruşine ca de la dânsul să ne ducem biruiţi?”. (Vieţile Sfinţilor)

După moartea împăratului apostat, Sfântul Marcu a revenit în scaunul episcopal şi în scurtă vreme a trecut la cele veşnice.

* Sfântul Chiril diaconul a fost torturat şi ucis în vremea lui Iulian Apostatul, fiind învinuit ca în timpul împăratului Constantin cel Mare a distrus statuile zeilor din cetatea Iliopolis.

În scurta perioadă de restauraţie a păgânismului susţinută de Iulian Apostatul au fost ucişi în mari chinuri mulţi creştini, mai întâi preoţii, apoi femeile şi fecioarele care ajutau în cadrul comunităţilor creştine, iar apoi alţi mărturisitori ai lui Hristos. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend