Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Nicolas Maduro: ‘Venezuela nu va ceda în fața șantajului Statelor Unite și Uniunii Europene’

Publicat

in

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat că Guvernul de la Caracas nu va permite ca Statele Unite și Uniunea Europeană să influențeze rezultatele negocierilor purtate în Barbados cu reprezentanții opoziției, potrivit agenției TASS, scrie Mediafax.

„Venezuela nu va ceda în fața șantajului Statelor Unite și Uniunii Europene”, a declarat Maduro, în cadrul unui discurs televizat.

El a mai adăugat că singurii care vor avea un cuvânt de spus în cadrul acestor negocieri vor fi reprezentanții Guvernului și cei ai opoziției.

Citește și: ALERTĂ – A erupt vulcanul Etna / VIDEO

Maduro a informat, cu ocazia discursului, că delegația Administrației sale s-a întors deja din Barbados, după o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții opoziției. În luna mai autoritățile de la Caracas și liderii opoziției au purtat cel puțin două runde de discuții indirecte la Oslo, iar pe 8 iulie negocierile au fost reluate, de data aceasta în Barbados.

Liderul opoziției, Juan Guaido, care a fost recunoscut ca președinte interimar al țării de peste 50 de state, a declarat că discuțiile trebuie să ducă la o soluție sustenabilă pentru criza cu care se confruntă țara și nu ar trebui să fie folosite de către partidul aflat la putere pentru a obține mai mult timp.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO Guvernul a aprobat proiectele privind justiția, transportul și plafoanele bugetare pentru care și va angaja răspunderea n Parlament

Publicat

in

De

Guvernul a aprobat, în ședința de marți seara, cele trei proiecte de lege privind justiția, transportul pentru elevi și plafoanele bugetare pentru care îşi va angaja răspunderea în Parlament, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt Ionel Dancă.

Este vorba despre proiectele privind modificările la legile Justiţiei, OUG 51/2019 referitor la transportul interjudeţean de călători, respectiv legea plafoanelor bugetare şi strategia fiscal bugetară.

În cazul modificării legilor justiției se are în vedere prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraților, trecerea de la completuri de 2 la cele de 3 și vechimea de intrare în magistratură de la 2 la 4 ani.

„Aceste prevederi trebuie prorogate, iar în cursul anului viitor să ne asumăm să le anulăm”, a spus premierul Ludovic Orban la începutul ședinței de Guvern de marți. El a precizat că, în primă lectură, guvernul va discuta despre proiectul privind abrogarea în mare parte a prevederilor din OUG 114, pe care Orban a calificat-o drept „un act normativ criminal cu efecte devastatoare”. Acesta va face obiectul unei a doua asumări de răspundere în Parlament.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cameră – Seidler (USR) a cerut dezbaterea abrogării pensiilor speciale fără raportul comisiei de specialitate;solicitarea – respinsă

Publicat

in

De

Deputatul Cristian Seidler a solicitat miercuri, în plen, ca proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale iniţiat de USR să fie dezbătut fără raportul Comisiei de muncă, cererea fiind respinsă în urma consultării liderilor grupurilor parlamentare, conform AGERPRES.

Seidler a precizat că termenul pentru depunerea raportului comisiei de specialitate a trecut şi este necesară dezbaterea proiectului în plen. „Aveţi ocazia să spuneţi dacă vreţi sau nu pensii speciale”, le-a transmis el deputaţilor.

În urma consultării liderilor grupurilor parlamentare, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a anunţat că proiectul se va dezbate atunci când va exista raport din partea comisiei de specialitate şi un punct de vedere din partea Guvernului.

Marţi, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a început dezbaterile asupra a două proiecte de lege privind eliminarea pensiilor speciale, iniţiate de PNL şi, respectiv, USR, reprezentanţii mai multor sindicate şi asociaţii solicitând respingerea actelor normative.

După două ore de dezbateri, s-a hotărât amânarea luării unei decizii, la propunerea preşedintelui comisiei, social-democratul Adrian Solomon, pentru a aştepta punctul de vedere din partea Guvernului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend