Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Moș Nicolae vine la Consiliul Județean Argeș – Ediția a III-a –  Grădina de Vară se transformă în “Grădina Moșului”

Publicat

in

În data de 5 decembrie a.c., începând cu ora 16.30, se deschide – la Grădina de Vară  – “Grădina lui Moș Nicolae”. Este o manifestare organizată de Consiliul Județean Argeș și instituțiile subordonate, pentru toți copiii, mari și mici, din județul Argeș, aflată deja la cea de-a III-a ediție.

Astfel, miercuri după-amiază, în ajunul sosirii Sfântului care aduce daruri celor mici, de la ora 16.30, în centrul municipiului Pitești – la Consiliul Județean Argeș, spriridușii lui Moș Nicolae vor căuta copiii cuminți pentru a le oferi dulciuri, covrigi și nuci, dar nici cei mai năzdrăvani nu vor fi trecuți cu vederea!

Împreună vom merge la Grădina de Vară, care în această iarnă se transformă în “Grădina Moșului”,  unde copii, părinți și bunici sunt așteptați cu multe suprize, de la căsuțelele special amplasate, unde pot servi un ceai, ciocolată caldă, dulciuri sau chiar un vin fiert cu scorțișoară, la bradul frumos împodobit, unde își pot face fotografii cu personaje de poveste.

Tot aici, de la ora 17.00, pe scena special amenajată, vor urca pesonaje de poveste, însuflețite de actorii de la ”Așchiuță” ai Teatrului Al. Davila, cu “Minunea lui Moș Nicolae” și micii artiști ai Școlii Populare de Arte Pitești.

PROGRAM:

Ora 16.00: MINIconferința de presă – copiii jurnaliștilor – Sala Mezanin  C.J. Argeș

Ora 16.30 – 17.00: Parada lui Moș Nicolae, pe traseul CJ Argeș – Grădina de Vară – cu trăsura lui Moș Nicolae. OPRIRI în zonele Magazin Trivale – Biblioteca Județeană Dinicu Golescu – Grădina de Vară, unde Spiridușii lui Moș Nicolae vor împărți dulciuri copiilor aflați pe traseu și vor anima atmosfera, invitând publicul la spectacol

Ora 17.00 – 17.10: Dulciuri pentru copiii cuminți – Sosirea spiridușilor lui Moș Nicolae la Grădina de Vară

Ora 17.10 – 17.30: Spectacol oferit de actorii secției ”Așchiuță” – ”Minunea lui Mos Nicolae”

Ora 17.30 – 18.30: Spectacol de colinde oferit de Școala Populară de Artă și Meserii Pitești

Ora 18.30: Surprizele lui Moș Nicolae

 

De asemenea, din data de 5 decembrie până în Ajunul Crăciunului, Grădina de Vară se transformă în ”Grădina Moșului”, incinta sa fiind pavazată festiv, cu ghirlande luminoase, brad de Crăciun, ornamente, cetină și căsuțe din lemn, pentru a oferi publicului argeșean ce îi trece pragul un strop din magia Sărbătorilor de Iarnă. Aici, vor fi susținute spectacole, serbări și alte evenimente publice, cu acces gratuit. Primele evenimente sunt deja stabilite, respectiv:

  • Joi – 6 Decembrie – Sf. Nicolae – ora 16.00 – 17.00 – Spectacol oferit de Centrul Cultural Județean Argeș
  • Vineri – 7 Decembrie – ora 16.00 – 17.00 – Spectacol oferit de Teatrul “Al. Davila”
  • Sâmbătă – 8 Decembrie – Spectacol oferit de Palatul Copiilor Pitești

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Primarii renunță în notariat la pensia specială – CARE E PRIMARUL DIN ARGEȘ CARE NU VREA PENSIE SPECIALĂ

Publicat

in

De

Vesti bune anunță faptul că, și in Argeș, avem primari cu coloana vertebrala ! La doar o zi distanță din momentul în care in Dambovita, Barbu Costin – primarul comunei Crângurile si George Georgescu , primarul comunei Produlesti, au renunțat în fața notarului la privilegiile conferite de art. 210 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, adică la pensia specială, exemplul lor este urmat si in Arges de un primar. Este vorba de primarul comunei Corbi, Virgil Baciu. Acesta a declarat redactorilor nostri ca va renunta si el la pensia speciala, asemeni edililor din Dambovita.” Nici eu nu am nevoie de pensie speciala si voi face demersurile clare pentru a renunta la ea. Daca va fi nevoie si pentru ca oamenii sa fie siguri de asta, voi merge chiar si la notariat !”, a declarat Virgil Baciu, primarul comunei Corbi din jude’ul Argeș

Cu cele două mandate de primar, edilul Virgil Baciu se încadra la o pensie specială maximă prevăzută de lege, însă cu toate acestea primarul de la Corbi renunță la privilegiul legal, dar imoral, demonstrând că este un om vertical și cu o ținută morală deosebită!

Iata dovada ca primari de comune renunta de buna voie la pensia speciala

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Noi focare de pestă porcină apărute la porci mistreți, pe trei fonduri de vânătoare din Argeș

Publicat

in

Trei noi focare de pestă porcină africană au fost confirmate la porci mistreți, pe raza fondurilor de vânătoare: nr. 10 Mălureni, nr. 35 Râncăciov și nr. 26 Rădești.

„Astăzi, 29.01.2020, ora 14.00, la sediul Institutiei Prefectului Argeș, se convoacă în regim de urgență CLCB, în vederea aprobării Planului de măsuri, în urma confirmării PPA la mistreți în  FV. 10 Mălureni, FV. 35 Râncaciov şi FV. 26 Rădeşti”, informează prefectura Argeș, prin subprefectul Adrian Bughiu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend