Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mitingul diasporei a ÎNCEPUT: Zeci de persoane s-au strâns în Piața Victoriei. Ce măsuri au luat autoritățile

Publicat

in

Zeci persoane s-a strâns, vineri dimineața, în Piața Victoriei din București, pentru a participa la mitingul diasporei, așa cum a fost numită mișcarea în spațiul public.

În Piața Victoriei sunt români veniți din mai multe țări, cei mai mulți dintre ei solicitând demisia Guvernului.

În zonă, polițiștii fac verificări pirotehnice preventive, iar jandarmii au fost mobilizați, fiind aduși și din alte zone pentru a oferi sprijinul celor din București, în cazul în care este nevoie.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Trump va prezenta planul său de pace pentru Orientul Mijlociu până marți

Publicat

in

De

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi că va dezvălui planul său de pace pentru Orientul Mijlociu înainte de vizita, marţi, la Washington a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi adversarului acestuia, Benny Gantz, notează AFP, citat de Agerpres.

„Îl vom face public probabil cu puţin înainte”, a declarat Donald Trump la bordul avionului prezidenţial Air Force One în drum spre Florida.

„Este un plan excelent”, a adăugat el, amintind acest document pe care palestinienii îl consideră deja născut mort.

Benjamin Netanyahu se va duce marţi la Washington, la invitaţia preşedintelui SUA Donald Trump, a făcut cunoscut joi Casa Albă. Benny Gantz, rivalul şefului guvernului la alegerile legislative israeliene din martie, „a acceptat de asemenea invitaţia preşedintelui de a veni la Washington”, a adăugat Casa Albă într-un comunicat.

Autoritatea Palestiniană a reiterat joi respingerea iniţiativei americane de pace în Orientul Mijlociu după anunţul vizitei pe care urmează să o întreprindă în SUA oficiali israelieni.

„Avertizăm împotriva oricărui proiect american care ar încălca dreptul internaţional”, a declarat într-un comunicat Nabil Abu Rudeineh, purtător de cuvânt al preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas, precizând că palestinienii resping iniţiativa preşedintelui Donald Trump pentru a rezolva conflictul israeliano-palestinian.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Vaticanul instituie o comisie pentru a examina fenomenul măicuţelor cu sindromul burnout

Publicat

in

De

Timp de trei ani, comisia va aprofunda condiţia religioaselor, de multe ori victime ale abuzurilor şi inegalităţii puterii. Papa Francisc a abordat acest subiect în Motu Proprio Vos estis lux mundi, anunță Il Corriere Della Serra, citat de Rador.

Multe dintre călugăriţe sunt afectate de „burnout”, sindromul stresului provocat de muncă, iar „disparitatea de gen” din Biserică ar fi unul dintre motive. Ziarul Sfântului Scaun a fost prima publicaţie care a abordat această problemă delicată.

Uniunea internaţională a Superioarelor Generale (UISG) a discutat problema în cadrul unei reuniuni care s-a desfăşurat la Roma, stabilind constituirea unei „comisii de trei ani pentru îngrijirea persoanei”, relatează săptămânalul.

Psihologul australian şi sora religioasă Maryanne Lounghry, cea care a condus reuniunea a rezumat:

„Scopul nostru este cel de a construi comunităţi rezistente. Nu trebuie să ne limităm să intervenim asupra cazurilor individuale, ci să ne considerăm ca parte a unui ecosistem. Diferenţa de gen este unul dintre noduri, însă trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă în Biserica noastră şi în ţara în care ne desfăşurăm activitatea.”

Problemele sunt multe: criza vocaţiilor, mănăstiri care se închid, gestionarea activelor, structurile, mult prea masive care uneori continuă să fie organizate ca în secolele trecute. Şi-apoi mai există şi „abuzuri sexuale şi de putere” comise de bărbaţii Bisericii.

De altfel Papei Francisc, făcea referire în al său „Vos era lux mundi” pentru combaterea abuzurilor, publicat în data de 7 mai a anului trecut, nu doar la infracţiunile de pedofilie. Pe lângă crimele împotriva minorilor şi a „persoanelor vulnerabile”, textul vorbeşte şi despre alte crime sexuale rezultate din abuzul de autoritate, cum ar fi cazurile de violenţă ale preoţilor şi ale episcopilor asupra maicilor

„În ceea ce priveşte abuzurile sexuale, Pontiful cere transparenţă totală”, spune cardinalul João Braz de Aviz, prefectul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică. Şi explică:

„Europa trece printr-o perioadă foarte dificilă, se închid multe case, există multe abandonuri. Viaţa consacrată are rădăcini foarte puternice, numai că nu s-a observat că unele lucruri trebuie schimbate, deoarece sunt depăşite. Formarea în primul rând, apoi problema fraternităţii şi, în sfârşit, relaţia dintre autoritate şi ascultare. Fără a uita de relaţia bărbat-femeie şi de ce consacratul şi consacrata trebuie să fie atât de separaţi?”

Cardinalul vorbeşte şi despre abuzul de putere în cadrul congregaţiilor religioase:

„Am avut cazuri de maici superioare care odată alese nu mai renunţau la funcţiile lor” şi aminteşte, printre altele, că Papa Francisc a decis „să creeze la Roma o casă în Roma în care să le adune de pe străzi pe unele măicuţe îndepărtate de noi, sau de maicile superioare , mai ales dacă sunt străine”.

În săptămânalul L’Osservatore Romano, care va apărea la chioşcurile de ziare în 26 ianuarie, sunt intervievate mai multe călugărițe. Una dintre acestea Małgorzata Borkowska, o călugăriţă benedictină, după cincizeci de ani de viaţă religioasă a scris cartea „L’asina di Balaam” ca „un apel către stăpânii clerului”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend