Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ministrul Mediului: Niciun stat UE nu a dorit să ia niciun urs din România / Am primit răspunsuri negative, chiar și distractive, în durerea noastră

Publicat

in

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că niciun stat membru al Uniunii Europene și nu numai nu a dorit să ia niciun urs – specie protejată în România –, nici măcar pentru grădinile zoologice, precizând că multe țări nici nu mai au această specie de 100 de ani, transmite Mediafax.
Grațiela Gavrilescu a fost întrebată, miercuri, la Alba Iulia, în cadrul unei conferințe de presă, dacă alte state din UE sunt de acord să primească, prin transfer, urși din România, ministrul Mediului răspunzând negativ.
„Am trimis la toți miniștri din toată Uniunea Europeană și nu numai. Răspunsurile au fost negative, chiar și distractive, în durerea noastră, aceea de a rezolva problema speciei protejate – urs. Că multe dintre țări au răspuns că nu mai au această specie de 100 de ani și nu a dorit nimeni să ia niciun urs, nici măcar pentru grădinile zoologice”, a spus Gavrilescu.
Ea a adăugat că România are, conform statisticilor fondurilor cinegetice, o populație de circa 7.000 de urși, dar numărul în realitate ar putea fi mult mai mare și nimeni nu poate spune exact cât.
„De aceea, în urma unui studiu făcut de ICAS (Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice), cu acordul tuturor factorilor decidenți, noi am făcut și am aprobat planul de măsuri pe specia carnivoră mare urs și lup, care are o multitudine de acțiuni pe care trebuie să le duce la îndeplinire. O parte dintre aceste acţiuni, Ministerul Mediului, printr-o aplicaţie pe POIM, proiect pe care l-am şi depus, l-am încărcat în sistem şi sper să obţinem şi finanţare, împreună cu mai mulţi parteneri, şi ne dorim să avem cât mai mulţi, şi institute de cercetări, şi ONG-uri și așa mai departe, scoatem la licitaţie fiecare activitate, să şi inventariem urşii, să-i şi cipăm, să construim şi ţarcuri, să putem să facem şi să punem cât mai multe semnale de avertizare pentru turişti, pentru cetățeni, de cum trebuie să gestioneze deşeurile şi să nu le mai arunce care pe unde, cum trebuie să nu hrănească această specie de urşi, pentru că atunci este tendinţa şi mai mare de coborâre din habitat către, inclusiv, oraşe. Nu în ultimul rând, să încercăm ca relaţia om-animal, care este o relaţie de când suntem noi toţi pe faţa pământului, să fie păstrată aşa cum trebuie, dar având ca ţintă şi obiectiv păstrarea necurmată a siguranţei cetăţeanului. Este extrem de important, la fel cum trebuie să avem grijă şi de specia urs”, a spus Grațiela Gavrilescu.
Patru persoane au fost atacate, în ultima lună, de urși, în stațiunea Băile Tușnad, după ce animalele sălbatice au coborât în oraș.
”Pentru Harghita noi deja am dat cotă de intervenție. Aseară s-au terminat şi dosarele celelalte care ne-au fost trimise de la Tuşnad, respectiv de relocare a patru ursoaice care sunt cu pui, şi nu avem voie, conform legii, să le recoltăm, ci să le relocăm. Pentru trei dintre ele s-a dat cotă de recoltare, iar eu, în funcţie de ce cereri vor mai fi sau toate cererile care ne vor fi înaintate, voi emite ordin de cotă de intervenţie, bineînţeles dacă documentele sunt puse cum trebuie, în ordine”, a mai spus Grațiela Gavrilescu.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Ministerul Sănătăţii spune cât rezistă coronavirusul: 2-3 zile pe plastic şi inox, o zi pe carton şi 4 ore pe cupru

Publicat

in

De

Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, că noul coronavirus rezistă 2-3 zile pe plastic şi inox, 24 de ore pe carton şi 4 ore pe cupru. ”Transmiterea prin alimente nu este suspectată în cazul coronavirusului”, spune Ministerul Sănătăţii, anunță news.ro.

Covid 19 rezistă 2-3 zile pe plastic şi inox, 24 de ore pe carton şi 4 ore pe cupru, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătăţii, apreciind că ”aceste rezultate subliniază atât importanţa spălatului frecvent pe mâini, cât şi dezinfectarea suprafeţelor”.

Citește și: Victor Ponta a răbufnit: Este 1 Aprilie – și mincinoșii de la PNL iar prostesc oamenii

”După ce aducem acasă produse ambalate în/din carton sau plastic este important să ne spălăm pe mâini. Produsele în sine le putem şterge bine cu substanţe obişnuite de curăţat în bucătărie sau le putem stoca într-un loc ferit timp de 3 zile înainte de a le atinge din nou”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Spre deosebire de alte epidemii (precum norovirusul sau hepatita A), transmiterea prin alimente nu este suspectată în cazul coronavirusului.

Citește și: Tăriceanu îi dă sfaturi premierului: În acest complex expozițional se poate organiza cel mai mare și mai complex spital pe care România poate să-l aibă

”De aceea este suficient să spălăm fructele si legumele înainte de a le consuma proaspete”, a mai precizat Ministerul.

Infomaţiile se bazează pe un studiu publicat în New England Journal of Medicine în 17 martie 2020.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

SUA anunță cu urmează TSUNAMIUL cu pandemia, peste câteva săptămâni: APELUL făcut către americani

Publicat

in

De

Statele Unite, care au repatriat deja peste 30.000 de americani de la declanşarea pandemiei, au lansat miercuri un avertisment cetăţenilor lor aflaţi încă în străinătate: reveniţi acasă acum înainte de a fi înghiţiţi de „tsunami”-ul coronavirusului, notează AFP, potrivit AGERPRES.

„Nu există nicio garanţie că Departamentul de Stat va fi în măsură să ajute în continuare la repatriere” „peste câteva săptămâni”, a declarat Ian Brownlee, însărcinat cu coordonarea întoarcerii americanilor, subliniind că în curând ar putea fi imposibil să se mai recurgă la zboruri de pasageri ori chiar să se închirieze avioane private.

Citește și: Victor Ponta a răbufnit: Este 1 Aprilie – și mincinoșii de la PNL iar prostesc oamenii

„Dacă cetăţeni americani doresc să revină în Statele Unite, trebuie să-şi facă acum aranjamentele”, a insistat el în cursul unei conferinţe de presă, desfăşurată telefonic.

Diplomatul a ridicat tonul pentru că, în opinia sa, sunt numeroase persoane care par să amâne acest lucru fără să-şi dea seama de gravitatea situaţiei, în timp ce frontierele se închid una după alta, iar companiile aeriene îşi suspendă zborurile pentru a opri răspândirea COVID-19.

„Dacă sunteţi pe plajă când pământul începe să se cutremure, nu staţi acolo aşteptând tsunami-ul, fugiţi să vă puneţi la adăpost”, a continuat el. „Ei bine, în acest caz, cutremurul a avut deja loc, este timpul să vă puneţi la adăpost şi nu să speraţi că veţi primi un ajutor mai târziu!”, a mai afirmat responsabilul american.

Citește și: Tăriceanu îi dă sfaturi premierului: În acest complex expozițional se poate organiza cel mai mare și mai complex spital pe care România poate să-l aibă

Ian Brownlee a făcut cunoscut că Departamentul de Stat de la Washington a repatriat peste 31.000 de americani de la declanşarea pandemiei în China, din peste 60 de ţări cu mai mult de 350 de zboruri.

Mai sunt prevăzute sau în curs de pregătire peste 80 zboruri în zilele care urmează, a precizat el.

În stadiul actual, mai rămân circa 24.000 de persoane care „au afirmat că ar putea solicita repatrierea”, a adăugat diplomatul, citat de AFP.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend