Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ministerul Sănătăţii, anunţ important pentru românii care vor să se vaccineze antigripal

Publicat

in

Ministerul Sănătății a transmis, sâmbătă, că nu toate vaccinurile antrigripale au fost aduse, acestea urmând să ajungă în patru tranșe. Reprezentanții Ministerului Sănătății menționează și că a fost asigurată inclusiv posibilitatea suplimentarii numărului de doze.

„Vaccinurile gripale nu au fost aduse toate. Se aduc în patru tranșe. Medicii de familie au fost informați de către DSP-uri”, se arată într-o înformare de presă a Ministerului Sănătății.

Potrivit aceleiași surse, în ultimii doi ani, numărul de vaccinuri achiziționate a crescut constant.

„Anul acesta am luat 1.500.000 de doze. În anul 2016 s-au luat 600.000, în 2018 -1.300.000 de doze”, arată datele MS.

Sursa citată a precizat și faptul că medicii spun că perioada optima de vaccinare este septembrie -noiembrie și se imunizeaza „doar populația cu risc de îmbolnăvire, nu toată populația din listă”.

„Ministerul Sănătății a făcut acord cadru pentru patru ani și am asigurat necesarul, inclusiv posibilitatea suplimentării numărului de doze – pe care am bugetat-o din economii. În ceea ce privește vaccinarea copiilor sub trei ani, anul trecut a fost nevoie de 2.000 de doze care au și fost asigurate. Anul acesta sunt de aproximativ cinci ori mai multe vaccinuri, pentru 9.200 de copii”, se mai menționează în informarea Ministerului Sănătății.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO SuperLiga: FC Hermannstadt învinge Petrolul și urcă pe primul loc în play-out

Publicat

in

De

FC Hermannstadt a învins joi pe teren propriu Petrolul Ploiești, scor 2-0, în runda cu numărul șase din play-out-ul SuperLigii. Fără înfrângere de patru etape, sibienii urcă pe primul loc.

Marius Măldărășanu, antrenor HermannstadtFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești 2-0, în play-out-ul SuperLigii

FC Hermannstadt a scăpat complet de orice grijă a zonei periculoase din subsolul play-out-ului, după victoria în fața ploieștenilor.

Formația antrenată de Marius Măldărășanu a deschis scorul în minutul 38 prin Valerică Găman, cu o lovitură de cap după centrarea lui Balaure.

Ianis Stoica a dublat avantajul gazdelor în minutul 75, cu un șut la înălțime după ce scăpase singur cu portarul Zima.

Rezultatul o duce pe FC Hermannstadt pe primul loc al clasamentului din play-out cu 31de puncte, în timp ce Petrolul rămâne pe poziția a cincea, cu 26 de puncte.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre FC Hermannstadt și Petrolul Ploiești.

Etapa a șasea din play-out-ul SuperLigii

FC Voluntari – U Craiova 1948 0-0

FC Botoșani – Dinamo 2-1

Universitatea Cluj – Poli Iași 1-0

UTA – Oțelul Galați 3-1

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești 2-0

SuperLiga, clasament play-out

1. FC Hermannstadt – 31 p

2. UTA – 31 puncte

3. Oțelul Galați – 30 p

4. Universitatea Cluj – 29 p

5. Petrolul Ploiești – 26 p

6. FC Voluntari – 22 p

7. FC Botoșani – 21 p

8. Poli Iași – 21 p

9. Dinamo – 20 p

10. U Craiova 1948 – 19 p

Citeste mai mult

NATIONAL

Stoltenberg: „Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă”

Publicat

in

De

„Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă” în războiul împotriva Rusiei, cu condiția ca Occidentul să își respecte promisiunile de a furniza mai multe arme, a declarat joi șeful NATO, potrivit AFP.

Aparatori ucraineni la AvdiivkaFoto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

„În ultimele luni, aliații din NATO nu au oferit sprijinul” pe care îl promiseseră, a deplâns Jens Stoltenberg într-un discurs rostit în cadrul unei ceremonii de decernare de premii la Berlin privind legăturile transatlantice.

„Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă, pentru că un sprijin mai puternic este pe drum”, a adăugat secretarul general al Alianței.

„Acum este responsabilitatea noastră să transformăm angajamentele (recente ale Occidentului) în livrări reale de arme și muniții, și să facem acest lucru rapid”, a mai spus el.

Vinerea trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski îndemnase NATO să livreze cât mai repede posibil arme Ucrainei, care „nu mai poate aștepta” în fața presiunilor rusești. Aliații au promis că își vor spori sprijinul.

Ucraina a suferit eșecuri pe câmpul de luptă, în parte din cauza incapacității aliaților săi de a-și respecta promisiunile de ajutor, în timp ce un proiect de lege pentru creșterea sprijinului SUA a fost mult timp blocat de dispute politice.

Atac la China

Cu toate acestea, Stoltenberg a salutat aprobarea de către Congres a unui vast plan de asistență militară a SUA pentru Ucraina, în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, precum și angajamentele similare luate de alte țări, inclusiv Marea Britanie, Germania și Olanda.

Stoltenberg a atacat, de asemenea, China, acuzând-o că „sprijină economia de război a Rusiei” prin împărtășirea de tehnologie de ultimă generație care poate fi folosită pentru a produce rachete, tancuri și avioane.

„China spune că dorește relații bune cu Occidentul. În același timp, Beijingul continuă să alimenteze cel mai mare conflict armat din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, a declarat el.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend