Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Medicii de la Filantropia cer ca maternitatea să nu fie spital COVID-19: Viața pacienților, în pericol

Publicat

in

Maternitatea Filantropia ar urma să fie dedicată gravidelor infectate cu coronavirus. Medicii spitalului cer ca Ministerul Sănătății să renunțe la acest plan, având în vedere că viața pacienților ar putea fi pusă în pericol de această măsură, potrivit unui document obținut de agenția Mediafax.

Medicii de la Filantropia au semnat un memoriu, prin care arată că este anormal ca maternitatea cea mai importantă să fie sacrificată, având în vedere ca femeile gravide care s-au infectat cu coronavirus ar putea fi tratate într-un spital mai mic. Ei spun că viața mai multor pacienți din spital este pusă în pericol, începând cu bebelușii născuți în urma unor sarcini cu risc major, până la femeile care au fost diagosticate cu cancer și care primesc tratament de specialitate în unitatea sanitară.

În plus, personalul medical spune că decizia de a transforma maternitatea în unitate unde se tratează infecțiile cu coronavirus nu este etică, căci multe afecțiuni pot fi tratate doar aici.

„În cazul în care maternitatea se închide și deservește doar cazurile de Covid, un număr impresionant de gravide și paciente ale spitalului cu patologii cu risc obstetrical crescut vor trebui să fie redistribuite către unități care nu sunt capabile să primească un număr atât de mare de cazuri, într-un timp atât de scurt. Pe de altă parte, toate serviciile oferite de spital gravidelor care au nevoie de acestea vor fi sistate. Respectivele servicii nu pot fi preluate de nicio maternitate din Capitală”, spun medicii de la Filantropia, în documentul menționat. Medicii subliniează că există manevre clinico-chirurgicale care se fac în exclusivitate în România, la Sptialul Filantropia. „Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Filantropia oferă servicii de neonatologie de nivel III pentru nou-născuții din sarcinile cu risc major, servicii care nu sunt oferite la acest nivel decât în câteva centre din țară. (…) La momentul actual, îngrijim în terapie intensivă neonatalaă 11 nou-născuți prematuri care necesită îngrijiri speciale, pe o perioadă de cel puțin două luni și care, la momentul actual, sunt instabili cardiorespirator și hemodinamic, având funcțiile vitale asistate. Transferul în alt spital le pune viața în pericol”, se arată în memoriu.

Mai mult, echipa medicală a unității sanitare spune că transformarea Spitalului Filantropia în Maternitate dedicată Covid înseamnă, practic, închiderea serviciului de oncologie din spital, locul în care un număr mare de paciente sunt tratate. Ele nu vor mai beneficia de terapia medicală oncologică și nici de cea chirurgicală, „rămânând practic să facă evoluția naturală a unei boli mortale în totalitate în absența tratamentului”.

„În Spitalul Clinmic Filantropia funcționează singurul departament de Ginecologie Oncologică din București. Numai în lunile ianuarie și februarie ale acestui an au fost administrate 713 tratamente oncologice unui număr de 217 paciente. În plus au fost monitorizate 122 de paciente cu afecțiuni maligne. În aceeași perioadă de timp au fost efectuate aproximativ 100 de intervenții chirurgicale oncologice. În următoarele două săptămâni sunt prograate pentru tratamente oncologice 119 paciente care nu pot fi redistribuite către alte spitale”, reclamă medicii de la spitalul citat.

Memoriul este semnat de medicii de la Maternitatea Filantropia și a fost trimis Ministerului Sănătății și Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASMMB).

Inițial, la nivelul Ministerului Sănătății se discuta ca Maternitatea Bucur să fie destinată gravidelor cu COVID-19, însă s-a decis ca la Filantropia să fie duse toate viitoarele mame care s-au infectat cu coronavirus.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

​INTERACTIV Harta cazurilor de coronavirus în fiecare județ / Graficul infectărilor, deceselor și cazurile vindecate. Statistici

Publicat

in

De

Numărul cazurilor confirmate de coronavirus din România se schimbă de la o zi la alta, la fel și cazurile de decese și de vindecări. Suceava e cel mai mare punct de acum pe harta României în ceea ce privește numărul de cazuri confirmate și al deceselor pacienților cu COVID-19. Vezi o monitorizare independentă în format interactiv cu mai multe date statistice, grafice și chiar și o hartă cu ultimele informații oficiale, care se comunică zilnic la ora 13:00, pentru a vizualiza ce amploare are pandemia de coronavirus în țară, inclusiv decesele și vindecările pe fiecare județ.

  • Instrumentul interactiv cu privire la răspândirea COVID-19 în România a fost realizată independent de către comunitatea geo-spatial.org.

Vezi mai jos datele colectate din surse oficiale și independente privind cazurile din țară – Din butonul din colțul stânga-sus pot fi accesate următoarele secțiuni:

  • COVID-19 – Conține lista județelor după numărul de cazuri și, mai jos (cu scroll), harta cazurilor pe județe, harta deceselor pe județe, harta vindecărilor pe județe și ZONELE DE CARANTINĂ din Suceava și Țăndărei, precum și graficul infectărilor confirmate pe zile. Totodată conține numărul cazurilor vindecate și decesele, pe județe, în funcție de infromațiile apărute pe canale oficiale sau în presa locală.
  • Hărți – Conține o hartă cu situația la nivel european,o hartă comparativă care arată emisiile de noxe de dinaintea pandemiei și de după, o hartă cu puncte de interes social din România, o hartă grafică ce prezintă situația intrărilor și ieșirilor din România începând cu 26 martie, precum și o hartă cu infrastructura spitalicească din țară.
  • Statistici – Conține o serie de grafice interactive cu date statistice generale (cazuri unice, curba infectărilor, vindecărilor și deceselor, dar și frecvența pe grupe de vârste, de generații, distribuția după gen ș.a.). un grafic care prezintă relaționarea dintre cazuri (cine a infectat pe cine), o repartiție a cazurilor pe județe (evident, acolo unde s-a comunicat sau s-a reușit identificarea din surse publice), un grafic vizual cu situația cazurilor din Europa, grafice legate de mobilitatea pe durata stării de urgență,precum și precum și date referitoare la calitatea aerului.

Graficele au fost realizat de către comunitatea geo-spațial.org având la dispoziție informațiile comunicate public de către autorități, precum și informații din presă și alte surse deschise.
NOTĂ:

– Graficul cu relaționări a fost realizat manual pe baza informațiilor apărute în presă și pe canale oficiale, astfel încât nu toate relaționările pot fi exacte.

—-

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Miniştrii europeni de Finanţe încearcă, din nou, să ajungă la un acord cu privire la un plan de relansare

Publicat

in

De

Miniştrii europeni de Finanţe vor face joi o nouă încercare pentru a ajunge la un punct de vedere comun cu privire la un set de măsuri fiscale necesare pentru a combate pandemia de coronavirus, după ce la prima reuniune care a avut loc marţi nu au putut depăşi divergenţele de opinie, transmite DPA.

Miza acestor discuţii îndelungate este un pachet de aproximativ 500 miliarde de euro compus din împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate (MES), un fond de garanţii pentru companii de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi sprijin pentru schemele naţionale de şomaj parţial, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Sindicatele din Sănătate trag semnalul de alarmă: În 27 de zile vor fi infectați toți salariații din sănătate

„După 16 ore de discuţii, ne-am apropiat de un acord, dar nu am ajuns încă acolo. Am decis să suspend întîlnirea Eurogrupului care va continua joi”, a scris preşedintele Eurogrupului, Mario Centeno pe contul său de Twitter.

Potrivit unor surse diplomatice, un subiect dificil în cadrul discuţiilor au fost eventualele condiţii care ar urma să fie ataşate împrumuturilor oferite de MES. Majoritatea miniştrilor europeni de Finanţe doresc să fie inclusă doar menţiunea că banii trebuie utilizaţi pentru a combate pandemia de coronavirus iar beneficiarii trebuie să adopte o politică fiscală responsabilă. În schimb, Olanda a dorit să se meargă mai departe, ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra solicitând să fie impuse anumite condiţii economice concepute pentru fiecare ţară în parte, au precizat sursele, însă această solicitare a fost respinsă de alte state membre, în special Italia.

Citește și: Comisia Europeană știe când se termină criza: Propune INTERZICEREA deplasărilor neesenţiale către UE până la 15 mai

Un alt subiect controversat îl reprezintă cererea venită de la ţările cele mai afectate de pandemie, în special Italia, privind crearea unui instrument comun de datorie, sub forma unor euro-obligaţiuni denumite deseori corona-bonduri, destinat relansării economiei după încheierea crizei. Statele din nordul Europei, în special Germania şi Olanda, s-au opus Italiei, susţinută de Spania, ceea ce a determinant eşecul summitului european din 26 martie.

Dacă se va ajunge joi la un acord, propunerile miniştrilor de finanţe urmează să fie aprobate de şefii de stat şi de guvern din statele membre UE.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

SUSȚINE PRESA LIBERĂ

Dacă ești mulțumit de activitatea noastră și crezi că facem o presă liberă, ne poți sprijini să contiumăm în slujba ta, fără a fi nevoiți să încheiem contracte cu statul. Pentru fiecare donație, îți publicăm pe site si print 3 anunturi la loc vizibil.

Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend