spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Mare atenție! Consumul excesiv de fructe de mare dăunează sănătății

Facebook Twitter Google+
Mare atenție! Consumul excesiv de fructe de mare dăunează sănătății

Din ce în ce mai mulți români aleg să consume fructe de mare! Totuși aceștia nu știu la ce riscuri se expun dacă exagerează cu aceste alimente.

Vânzările de fructe de mare şi de peşte sunt în creştere în ţara noastră, însă aceste alimente sunt contaminate cu metale grele, extrem de periculoase. Cele mai multe specii de peşti şi fructe de mare aduse congelate din import conţin urme de metale grele: plumb, cadmiu, mercur, arseniu sau aluminiu. Dacă sunt consumate frecvent, acestea pot rămâne în organism zeci de ani. Legea nu ţine însă cont de sănătatea românilor, de vreme ce pragurile admise nu au mai fost modificate de peste un deceniu. Reporterii Kanal D au dus la analize la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară câteva produse cumpărate de pe piaţă (file de pangasius, inele de calamar şi midii), iar rezultatele testelor sunt îngrijorătoare.

Pentru calamar, la cadmiu, valoarea obținută a fost de 0,03 mg/kg, limita maximă fiind de 1,0, iar pentru plumb, valoarea a fost nedetectabilă. Pentru midii, la cadmiu s-a găsit valoarea de 0,14 mg/kg. Şi la pangasius, analizele arată urme de mercur. Toate cantităţile se încadrează în limita admisă de lege, doar că legea este veche de 13 ani şi nu ţine cont de faptul că astfel de metale grele  rămân în organism vreme de 15-20 de ani.

Georgian Sandu, specialist în nutriţie, spune că: „Nu există o boală cauzată de aceste metale, dar influenţează dramatic altele. Cum ar fi cancerul, bolile coronariene, atacurile cerebrale. Tot acest amalgam de toxine contribuie la un proces de degenerare al organismului.”

Cantitatea de metale grele depinde în mare parte de originea fructelor de mare şi a peştelui. Tot ce este adus din afara Europei provine din oceane poluate. Numai în primele trei luni din 2019, România a importat peste 1200 de tone de fructe de mare, toate din afara spaţiului comunitar.

Citește și:

Protest de amploare în Piața Victoriei, împotriva Guvernului! S-au anunțat români din întreaga țară

EXCLUSIV Carmen Dan închide ochii la canibalism și execuții! Jocuri de putere

Documentul a fost semnat! Noi informații despre averea fabuloasă a lui Ion Caramitru

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments