Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

MAI PUŢINĂ BIROCRAŢIE ! S-a votat legea privind eliminarea ștampilei din administrația publică

Publicat

in

Camera Deputaților a votat miercuri, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege privind eliminarea ștampilei din administrația publică.  Proiectul a fost inițiat de către senatorul USR Cristian Ghica.  Potrivit unui comunicat al USR, proiectul adoptat prevede că instituțiile administrației publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ștampila în relația cu cetățenii sau cu alte instituții. Asta înseamnă că documentele vor putea circula mai ușor, în format digital, nu va mai fi necesar exemplarul „original” pe hârtie cu ștampilă și totul va putea fi trimis și primit online, cu semnătură electronică. Vor rămâne în uz doar parafele speciale, cele care sunt stabilite conform unor legi precise, cu instrucțiuni clare de utilizare.
„Marele merit al noii legi este că ea creează premisele digitalizării și simplificării birocrației. Practic, nicio primărie și niciun minister nu vor mai putea să refuze trimiterea și primirea documentelor în format digital, cu semnătură electronică. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai fi purtați pe drumuri ca să plimbe hârtii între instituții. Înseamnă că nu vor mai sta la coadă la ghișeu, ci vor putea trimite și primi documente pe email, înseamnă că interacțiunea cu administrația va fi mai simplă și mai eficientă. Evident, lucrurile nu se vor întâmpla de pe o zi pe alta. Dar acest prim pas, eliminarea obligativității ștampilei, va genera un efect de domino în ceea ce privește modernizarea administrației. Am eliminat practic ultima reminiscență a birocrației de tip medieval ce se practica încă în România”, a declarat senatorul USR Cristian Ghica.
Legea privind eliminarea obligativității ștampilei în instituțiile publice este printre foarte puținele proiecte care au fost inițiate de Opoziție în acest mandat și care au trecut de votul final al Parlamentului.
Printre acestea sunt Legea privind interzicerea hărțuirii și cea privind înființarea Registrului agresorilor sexuali, precum și legea privind expertizarea seismică a unităților de învățământ.

ACTUAL

Bubuie scena politică! Ludovic Orban, out?

Publicat

in

De

Scena politică este aruncată-n aer! Un cunoscut analist politic anunță că Ludovic Orban, actualul premier al României, ar putea fi remaniat.

Jurnalistul și analistul politic Ion Cristoiu susține că Guvernul Orban are zilele numărate, urmând să fie remaniat, iar în componenţa acestuia să intre şi reprezentanţi ai USR sau PMP.

Totodată, Cristoiu nu exclude nici varianta ca premierul Ludovic Orban să demisioneze.

„Guvernul a fost făcut pe picior, adică a fost făcut un guvern mai mult ca să poată să spună Klaus Iohannis că a făcut Guvernul. Nu poate să rămână (…) Deocamdată presa de dreapta este destul de sceptică, foarte primejdios, Ludovic Orban este un mare actor mediatic, e bolnav după apariţii media, vorbeşte mult, e foarte important, vorbeşte mult (…) un premier care vorbeşte mult e primejdios pentru că e riscul să spui prostii. Adică acceptă orice interviu, face declaraţii peste tot, toate acestea dau la un moment dat impresia de sporovăială, de lipsă de concreteţe şi dă posibilitatea să ai declaraţii contradictorii. O dată vii şi spui voi introduce taxa auto, a doua zi spui că nu”, a spus jurnalistul, conform Mediafax.

„Probabil că aici a dictat direcţia Klaus Iohannis, după asta domnul Ludovic Orban va avea o enormă problemă, dacă domnul Klaus Iohannis continuă să fie educatoarea de grădiniţă a lor. Adică, garantez… (…) nu-i constituţional, dar în primul rând este incorect faţă de premier. (…) Fundamental să păstrezi autoritatea celor din subordine a maşinăriei pe care te bazezi. Păi în momentul ăsta îi chemi pe miniştri acolo. De ce nu se întâlneşte numai cu premierul? Şi la un moment dat, miniştrii nu vor mai ţine cont de premier. Doi, de regulă, indiferent şi când au fost premieri şi preşedinţi de aceeaşi culoare se face o camarilă. Atât la Victoria, cât şi la Cotroceni. Acea camarilă este mai periculoasă decât cei doi. Cei doi se pot înţelege (…)”, a mai spus Ion Cristoiu.

Vezi și

EXCLUSIV Noul ministru al Muncii desființează acuzațiile fostului ministru: ‘Ar fi și culmea. Exclus’

Legea a fost promulgată- Ce se întâmplă cu alocațiile începând de la 1 ianuarie

Salariile vor fi majorate- Cine sunt angajații norocoși

Citeste mai mult

ACTUAL

ACUM! Incendiu la Valea Danului, pompierii în alertă

Publicat

in

De

În urma cu puțin timp, un incendiu a izbucnit la o anexă în comuna Valea Danului.
La fața locului intervin un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Revenim cu detalii…

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

În Trend