Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Lupta cu poluarea continuă! Primarul Capitalei anunță bomba: Este un prototip!

Publicat

in

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că primul autobuz hibrid Mercedes Citaro este în Capitală. Citaro Hybrid este un vehicul polivalent, rentabil si ecologic, fiind dezvoltat in mod special pentru nevoile transportului public din aglomeratiile urbane. „Iată, lupta cu poluarea continuă, sub toate formele”, a declarat primarul.

Gabriela Firea a declarat că „lupta cu poluarea continuă sub toate formele, în special în dorinţa de a-i convinge pe cetăţeni să folosească mijloacele de transport în comun în detrimentul maşinii mici, proprietate personală”.

„Avem primul autobuz hibrid Mercedes Citaro, venit în Capitală. Este un prototip. Deja conducătorii auto pot să facă pregătire, iar din aprilie vin primele 20 de autobuze. La fel, şi în următoarele luni, câte 20 de autobuze hibrid în fiecare lună, până la atingerea numărului total de 130 de autobuze care vor veni în Capitală şi vor circula în special în zona centrală a oraşului. Iată, lupta cu poluarea continuă, sub toate formele, în special în dorinţa de a-i convinge pe cetăţeni să folosească mijloacele de transport în comun în detrimentul maşinii mici, proprietate personală”, a arătat Firea, într-o înregistrare video postată pe facebook

Autobuzele vor avea culoarea verde, o capacitate de 27 de locuri pe scaune şi 80 de locuri în picioare.

Pe 30 ianuarie, Gabriela Firea preciza că valoarea totală a contactului este de aproximativ 50 de milioane de Euro cu TVA inclus, iar garanţia este de 8 ani.

„Interiorul autobuzelor este modern, practic, dotat cu scaune tapiţate şi climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători, cu funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi, este dotat cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informaţiilor în timp real despre călătorie pasagerilor, precum şi furnizarea unor date importante despre starea de funcţionare a autobuzului către Societatea de Transport Bucureşti. O atenţie specială a fost acordată şi postului de conducere al şoferului, acesta beneficiind de dotări de ultimă generaţie care îi cresc siguranţa şi confortul, respectiv îi reduc sursele de stres sau oboseală”, menţiona primarul general.

Conform aceleiaşi surse, sistemul hibrid compact, adăugat versiunii de bază Mercedes Benz Citaro Euro 6, reprezintă „o soluţie sustenabilă, economică şi fiabilă”, necesitând o mentenanţă similară autobuzelor convenţionale.
„Tehnologia hibridă ce echipează aceste autobuze face ca motorul electric, dispus între motorul termic şi transmisia automată, să funcţioneze atât ca agregat de antrenare a roţilor, cât şi ca generator de energie atunci când autobuzul frânează, energie care este la rândul ei este stocată spre a fi folosită la punerea în mişcare a autovehiculului. Astfel, energia generată din frânare, pierdută în cazul autobuzelor convenţionale, este folosită acolo unde este nevoie de ea mai mult – la pornirile de pe loc constante, generate atât de plecările din staţiile S.T.B. cât şi de traficul urban aglomerat. Această calitate conduce la o reducere semnificativă a noxelor emise, cât şi a consumului de carburant”, mai arăta Firea conform realitatea.net.

Vezi și

E scandal mare în Ministerul de Interne! Marcel Vela, în fața procurorilor!

Dreapta-împrejur! Marea plecare din sistem

EXCLUSIV O mare mascaradă?! S-a confirmat dezvăluirea lui Coarnă. ‘Vela încearcă să-și facă imagine publică și pe coronavirus’

Citeste mai mult

NATIONAL

Maia Sandu și Igor Dodon ar ieși în turul doi la prezidențiale – sondaj

Publicat

in

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 27,9% din respondenții deciși ai unui sondaj realizat de iData ar vota-o pe Maia Sandu, 13,3% – pe Igor Dodon, 5,7 % – pe Ion Chicu, 4,4% – pe Ion Ceban și 4,3% – pe Irina Vlah. Cât privește organizarea în aceeași zi cu alegerile a referendumului pentru aderarea la UE, 43% ar susține această idee, 43,9% sunt împotrivă, iar 13,1% sunt indeciși sau nu au dorit să răspundă. Datele se conțin în Barometrul iData pentru luna martie 2024, relatează stiripesurse.md

Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al companiei sociologice iData, Mihai Bologan, a declarat că, cel mai probabil, în cazul alegerilor prezidențiale va fi nevoie de două tururi, deoarece Maia Sandu nu acumulează un procent destul de mare ca să poată câștiga din primul tur. Nu va acumula suficient nici chiar cu voturile din diasporă, chiar dacă se va vota masiv. Cât privește referendumul, datele sociologice arată că moldovenii sunt pro UE.

Barometrul mai arată că în martie 2024, tendințele lunilor precedente în ceea ce privește distribuirea încrederii în politicieni moldoveni rămân aceleași. Primii trei politicieni în care oamenii au cea mai mare încredere sunt: Maia Sandu – cu 24,3%, Ilan Șor – 11,49% și Igor Dodon – 11,2%.

În cazul alegerilor parlamentare, din cei deciși, 36,3% ar vota pentru PAS, 20,0% – pentru PSRM, 18,8% – pentru PP Șansă și 7,6% – pentru PCRM. Partidul politic Partidul Nostru ar obține votul a 4,7% din cei deciși.

Numărul celor care cred că lucrurile în Republica Moldova merg în direcția greșită a scăzut de la 49,5% în ianuarie 2024, la 47,3% în martie 2024. La fel a scăzut și numărul celor care declară că lucrurile merg într-o direcție bună, de la 39,5% în ianuarie 2024 la 37,7% în martie 2024. Numărul celor indeciși a crescut de la 11% în ianuarie la 15% în luna martie 2024.

La întrebarea despre nivelul de fericire, 18,3% din moldoveni s-au declarat foarte fericiți, 30,3% se simt mai degrabă fericiți, 35,4% simt un nivel mediu de fericire, iar nefericiți și deloc fericiți se simt 9,6% și 5,5%  din moldoveni.

Instituțiile cu cea mai mare încredere, conform „ratingului net”, sunt Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei, indicând o încredere substanțială în instituțiile religioase. Poliția vine următoarea, sugerând un nivel relativ ridicat de încredere în forțele de ordine. Instituțiile guvernamentale, cum ar fi Parlamentul și Guvernul, prezintă ratinguri de încredere pozitive, dar sunt mai scăzute decât în cazul instituțiilor religioase sau poliției.

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE rămâne aproximativ la același nivel, cu o ușoară creștere – 57,4% martie 2024, în comparație cu 56,7% în ianuarie 2024. Concomitent, numărul celor care se declară împotriva integrării europene a scăzut de la 34,4% în ianuarie 2024 , la 32,8% în martie 2024.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1131 persoane din 322 de localități. Perioada de culegere a datelor a fost18-24, iar eroarea maximă de eșantionare este 2,85%.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ciolacu: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră

Publicat

in

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în interiorul NATO, informează News.ro.

”Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei respectându-şi angajamentele de securitate în zona Mării Negre. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO în vederea consolidării şi dezvoltării alianţei noastre în aşa fel încât garanţiile de securitate colectivă să asigure românilor stabilitatea şi siguranţa de care au nevoie pentru dezvoltarea României!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO. Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, “Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend