Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Lupta contra plasticului în Filipine – Sătenii primesc orez în schimbul deşeurilor

Publicat

in

Autorităţile dintr-o aşezare din Filipine încearcă să combată flagelul plasticului, oferind locuitorilor orez în schimbul deşeurilor, relatează joi Reuters potrivit Agerpres

Locuitorii din Bayanan, o localitate situată în apropiere de capitala Manila, au dreptul la un kilogram de orez, alimentul de bază al filipinezilor, în schimbul a două kilograme de deşeuri din plastic, predate autorităţilor guvernamentale în vederea reciclării.

Unul dintre principalii poluatori ai apelor, potrivit studiilor, statul din Asia de Sud-Est lasă de dorit în ceea ce priveşte aplicarea legilor asupra deşeurilor solide şi nu are reglementări privind fabricarea ambalajelor.

”Am cântărit 14 kilograme de deşeuri, aşa că am primit şapte kilograme de orez. Este un mare ajutor pentru noi să putem avea un kilogram de orez pe zi”, a declarat Veronica Dolorico, o locuitoare în vârstă de 49 de ani, care susţine programul.

”Mediul nostru înconjurător este foarte murdar. Dacă aş putea, aş aduna tot plasticul pe care îl întâlnesc pe drum când ies afară”, a adăugat ea.

Un kilogram de orez costă circa 30-40 de peso filipinezi (0,70 dolari americani), o sumă destul de mare într-o ţară cu o economie care se dezvoltă rapid, dar cu rate ridicate ale sărăciei în mediile urban şi rural.

O cincime din populaţia de 107 milioane de persoane trăieşte sub pragul sărăciei la nivel naţional, cu mai puţin de 241 de dolari de persoană pe lună.

În Bayanan s-au strâns în luna august peste 213 de kilograme de obiecte din plastic, precum sticle şi pungi, a indicat conducătorul localităţii, Andor San Pedro, care a adăugat că acest program îi educă pe oameni să arunce în mod corespunzător deşeurile.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Vești excelente pentru Simona Halep. Karolina Pliskova, principala favorită de pe partea ei de tablou a fost eliminată în turul al treilea al Australian Open

Publicat

in

De

Karolina Pliskova, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (4), 7-6 (3), de rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 30, în turul al treilea al Australian Open.

Vezi și: BĂTAIE de JOC la Academia de Poliție: o tânără a fost înmatriculată la ordinul lui Vela, după ce profesorii de la Academie au picat-o pe nedrept

Pavliucenkova s-a impus după un meci care a durat două ore şi 25 de minute şi a obţinut prima ei victorie în faţa sportivei din Cehia, în şapte întâlniri

Anul trecut, Pliskova a atins faza semifinalelor.

Karolina Pliskova era pe partea de tablou a Simonei Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, pe care o putea întâlni în semifinale.

Pavliucenkova o va întâlni în optimi pe germana Angelique Kerber, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17, care a întrecut-o, tot sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-7 (4), 6-3, pe jucătoarea italiană Camila Giorgi, locul 102 WTA, după două ore şi opt minute.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Traian Băsescu iese la rampă după avertismentul Consiliului Fiscal: ‘S-a ajuns la o limită care poate prăbuși țara. Nu exagerez deloc’

Publicat

in

De

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că cea mai potrivită variantă de majorare a pensiilor ar fi cea a eșalonării, precizând că o creștere cu 40% ar reprezenta un șoc. Prezent în platoul Știrilor B1 TV, europarlamentarul PMP a comentat avertismentul venit recent din partea Consiliului Fiscal, potrivit căruia aplicarea Legii pensiilor în forma votată de Parlament, care prevede creșterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, ar provoca un dezechilibru major în finanțele publice.

”Consiliul Fiscal a fost întotdeauna extrem de responsabil cu ce a făcut. (…) Pe de altă parte, este un angajament care nu este lipsit de acoperire. Pensiile sunt mici în raport cu cheltuielile pe care le are orice familie. Dar foarte probabil, și eu susțin această variantă, mai fericită era varianta unei creșteri eșalonate. N-ai cum să produci acest șoc de 40%. Discutăm de creșterea cu 40% a pensiilor a cinci milioane de oameni”, a spus Traian Băsescu.

Operațiune MAMUT a polițiștilor rutieri în Capitală: A plouat cu amenzi

În ceea ce privește declarațiile reprezentanților Guvernului, conform cărora acești bani sunt prevăzuți în buget, Traian Băsescu a precizat: ”Sunt desenați în buget, ei trebuie împrumutați. Este clar că banii nu sunt. Au făcut un desen în care bugetul este corespunzător situației în care plătesc creșterea cu 40%, dar acei bani nu vor fi produși din taxele și impozitele colectate de ANAF, ci vor fi împrumutați. Deci, ei nu spun o minciună când spun că banii sunt prevăzuți în buget. Da, dar nu spun sursa: din împrumuturi”.

Întrebat dacă până la sfârșitul anului s-ar putea recurge la formula eșalonării, fostul președinte a răspuns: ”Nu. De fapt, demagogia e atât de mare, încât oricine ar fi la putere, se va plăti. Nu am îndoieli aici. Decizia politică poate fi și deasupra realităților economice. Se sacrifică echilibrele macroeconomice ale țării pentru voturile care urmează în noiembrie. (…) Personal, cred că s-a ajuns la o limită care poate prăbuși țara. Nu exagerez deloc”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend