Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ludovic Orban le-a promis primarilor cel puțin 65% din impozitul pe venit

Publicat

in

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a declarat, marţi, că premierul Ludovic Orban s-a angajat că aceste unităţi administrativ-teritoriale vor primi o cotă din impozitul pe venit de „minim 65%” potrivit Agerpres

„Am stabilit şi dumnealui s-a angajat că vom avea o cotă din iv (impozitul pe venit – n.r.) de minim 65%, pentru a repara complet nedreptatea ar trebui să fie un 67%, dar s-a angajat la minim 65%, sper din suflet că vom avea 67% . Şi doi, foarte important, de asemenea, că vor prelua, aşa cum a fost dintotdeauna, costurile sociale la Guvern, pentru că, din toate analizele noastre, este o mare nedreptate să vină la local, va prelua un minim de 50%, dar ne-a asigurat că se va orienta undeva la 90%. Repet, ne-a garantat doar un minim de 50%”, a afirmat Negoiţă, la finalul întâlnirii de la Guvern cu premierul.

El a adăugat că, în cadrul discuţiilor, s-a convenit asupra înfiinţării unui grup de lucru „pe partea de digitizare”.

„Să modernizăm România, să nu mai stăm în Evul Mediu, în acest dezastru în care am trăit până acum, mai ales administraţia centrală. Deci, iată, câteva aspecte, foarte relevante, pentru că, pe de-o parte, se refac bugetele locale, aşa mici cum erau, dar se refac, pe de altă parte, odată cu digitizarea o să avem optimizarea costurilor, pentru că nu mai avem atât de mari cheltuieli cum avem în prezent din cauza faptului că nu avem implementată tehnologie”, a spus Negoiţă.

Potrivit acestuia, partea guvernamentală a promis, totodată, că până la finele anului legea bugetului de stat va fi aprobată. „Ne-au promis că până la sfârşitul anului vom avea legea bugetului aprobată”, a menţionat el.

Robert Negoiţă a mulţumit premierului şi miniştrilor prezenţi la întâlnire pentru invitaţia de a discuta la Guvern şi a susţinut că, în cazul în care Ludovic Orban îşi va respecta angajamentele, poza sa va fi pusă în sediul AMR.

„Ultimele dăţi când am venit aici am venit neinvitaţi pentru că era cuţitul la os. Acum am reuşit să venim aici invitaţi. (…) Pot să vă spun cu multă satisfacţie că am trăit bucuria de a sta de vorbă cu o persoană care mi-a dat senzaţia că înţelege ceva. (…) I-am promis domnului prim-ministru că dacă reuşeşte să îndrepte nedreptăţile, nenorocirile pe care le-au făcut fostele guverne merită să-i punem poza la intrare la Asociaţia Municipiilor. Vă spun adevărul, fix asta am discutat în interior, evident că trebuie să cer acordul, o să propun colegilor din Asociaţia Municipiilor”, a afirmat preşedintele AMR

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

8.876 de absolvenți candidează pe 4.710 locuri la concursul de rezidențiat

Publicat

in

De

Ministerul Sănătății organizează concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, care va avea loc duminică în 6 centre universitare din țară. La sesiunea de anul acesta s-au înscris 8.876 de absolvenți, care candidează pe 4.710 locuri, potrivit Mediafax.

Concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie ca și în anii trecuți, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs 8.876 absolvenți ai universităților de medicină și farmacie (6.283 pentru medicină, 1.740 pentru medicină dentară, 853 pentru farmacie).

Absolvenții candidează pe un număr de 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3.960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI).

Citește și: Ministerul Educaţiei a lansat licitaţia pentru manualele de clasa a VIII-a pentru anul şcolar 2020-2021

Lista locurilor și posturilor din rețeaua Ministerului Sănătății este publicată pe pagina concursului de rezidențiat www.rezidențiat.ms.ro.

“Cele 6 centre universitare îndeplinesc condițiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidențiat, dar și pentru pregătirea unui număr suplimentar de rezidenți. Am cerut ca acest concurs să se desfășoare în spiritul corectitudinii și al transparenței, principiile acestei guvernări. Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar, în condițiile în care resursa umană este deficitară căutăm soluții ca toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, să fie admiși”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

Din data de 5 decembrie 2019 s-a afișat pe site-ul www.rezidențiat.ms.ro și pe site-urile facultăților de medicină și farmacie repartizarea candidaților pe săli în funcție de domeniul pentru care s-au înscris.

În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul obținut.

Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenți vor semna contractele individuale de muncă cu unitățile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiția pe clinici de pregătire.

Încadrarea în unitățile medicale ca rezidenți este prevăzută în 1 februarie 2020.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Tensiune în Alianţa USR-PLUS: Nicuşor Dan, favoritul USR la Primăria Capitalei, însă PLUS are un plan să-l blocheze (surse)

Publicat

in

De

Alianţa USR-PLUS trece printr-un nou episod de zbateri interne, de această dată pe tema desemnării unui candidat la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2020. Deputatul independent Nicuşor Dan este favorit în tabăra USR, deşi în partid sunt şi persoane care nu îl susţin, iar fostul ministru Vlad Voiculescu este candidatul preferat de PLUS, partidul condus de Dacian Cioloş.

Nicuşor Dan, fondatorul USR şi primul preşedinte al partidului, care ulterior a părăsit Uniunea, doreşte să candideze din nou la Primăria Capitalei, după ce în 2016 a obţinut puţin peste 30%. Acesta este hotărât să candideze chiar şi independent, însă scenariul ideal ar fi o candidatură independentă cu susţinerea USR-PLUS. Deşi există şi lideri USR care se opun susţinerii lui Nicuşor Dan, deputatul se bucură de susţinerea a aproape 90% dintre membrii filialei Bucureşti.

Pe de altă parte, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloş, şi-a construit în ultimele luni un profil de candidat la Primăria Capitalei şi se bucură de sprijinul PLUS. Deşi Voiculescu stă mult mai prost în sondaje decât Nicuşor Dan, oamenii lui Cioloş sunt decişi să-l susţină pe fostul ministru în cursa internă din alianţă pentru stabilirea candidatului la Primăria Capitalei.

Alianţa USR-PLUS ar putea apela la un sistem de „primaries” pentru desemnarea candidatului propriu. Astfel, membrii şi simpatizanţii USR-PLUS ar fi invitaţi să voteze, în corturi instalate în diverse puncte din Capitală sau prin alte metode, persoana potrivită pentru a candida la Primăria Capitalei. Deşi aparent echitabil şi relevant, sistemul ar fi, potrivit unor surse politice, vulnerabil unor vicii de procedură, în condiţiile în care PLUS ar dispune de o amplă bază de date în Capitală, instrument care le-ar permite să mobilizeze votanţii în favoarea propriului candidat.

În Alianţa USR-PLUS nu este exclus nici scenariul unor candidaţi separaţi, deşi, în condiţiile unor alegeri într-un singur tur, o asemenea decizie ar diminua şansele ambele partide.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend