Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Liberalii recunosc care este marea lor problemă pentru turul II al alegerilor prezidențiale

Publicat

in

Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a declarat joi, în conferinţă de presă, că președintele Klaus Iohannis nu va avea probleme în a-și asigura al doilea mandat, dar singura problemă va fi prezența la vot pentru că există un curent de demobilizare, oamenii considerând că Iohannis este câștigător sigur.

Citește și: VIDEO Gest fără precedent la Guvern: Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a venit în conferință de presă cu un mesaj-protest

„Vom opta între două persoane şi între două direcţii diferite pentru România. Pentru orice om care urmăreşte scena politică din România, fără să facem calificări privind-o pe doamna Dăncilă, cred că este evident că dl Klaus Iohannis este, de departe, cel mai potrivit să fie ales în continuare în funcţia de preşedinte al României şi să reprezinte, aşa cum a făcut şi până acum, România, cu demnitate, în exterior, să susţină o direcţie bună de dezvoltare a acestei ţări şi politici publice care generează modernizarea ţării”, a afirmat Ilie Bolojan. 

Liderul PNL Bihor a precizat cele două direcţii majore, reprezentate de cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale, în turul doi: România care se modernizează şi România care rămâne în urmă. 

Pe de o parte, a spus el, candidatul Klaus Iohannis a definit ce înseamnă România care se modernizează, România normală, în care garanţia îndreptării spre prosperitate este apartenenţa la Uniunea Europeană ce garantează accesul la pieţe economice, o politică externă suprapusă peste politica UE, cu o politică de securitate bazată pe parteneriatul cu SUA şi pe apartenenţa militară la blocul NATO, care susţine întărirea armatei europene, dar nu în afara NATO, cu relaţii civilizate cu toţi vecinii. 

„Acesta este drumul pe care România ar trebui să-l urmeze pentru a recupera cât mai rapid întârzierile pe care le avem”, a subliniat Bolojan. 

De cealaltă parte, candidatul Viorica Dăncilă reprezintă, a precizat Bolojan, România care rămâne în urmă. 

„La 30 de ani de la Revoluţie, beneficiem de o energie cinetică începută cu votul de la europarlamentare, plus referendumul, prin care şase milioane de români au arătat că vor o justiţie normală în ţară. Vin alegerile prezidenţiale, urmează localele şi parlamentarele, ocazie ca această energie a modernizării să depăşească o zonă critică şi, într-adevăr, să se creeze condiţiile pentru ca România să scape de balastul rămas din regimul comunist. Este o realitate că PSD a guvernat peste 20 de ani din aceşti 30 de ani în România şi că, indiferent cât ar dori liderii lui să spună altceva, este partidul care are încorporate cele mai multe din tarele comunismului”, a declarat Ilie Bolojan. 

Liderul PNL Bihor a enumerat aceste tare ca fiind: sistemul de pile şi relaţii de la PCR (favorizând nepotismul şi incompetenţa), preluarea instituţiilor în proprietatea partidului, credinţa că oamenii partidului sunt deasupra legii (tendinţe de modificări ale legilor în beneficiul infractorilor), statul umflat (care consumă resurse în defavoarea investiţiilor), preluarea minciunii şi a fricii, ca instrumente de conducere. 

„Doamna Viorica Dăncilă, creaţia lui Liviu Dragnea, este exponent al acestui sistem. Şi cred că oamenii tineri, care înţeleg încotro trebuie să meargă România, sunt conştienţi că votul de duminică este forţa cu care ei pot să arunce acest balast peste bord. Este o ocazie foarte importantă ca să aducem moştenirea comunistă acolo unde îi este locul, la un procent cât mai mic. Iar România, fără PSD, să scape de acest balast şi să existe condiţiile modernizării. Asta este, de fapt, esenţa votului de duminică: votul prin care România poate să scape de PSD,” a declarat Bolojan. 

El a mai adăugat că electorii nu trebuie să considere că este de la sine înţeleasă câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. 

„Da, este o premisă foarte de clară de la care pornim. Dar nu e totuna câţi oameni se vor prezenta la vot. Pentru că noi credem că nu votul în sine este o problemă, ci prezenţa la vot şi ideea că oricum Iohannis va câştiga. Forţa votului este în mâinile oamenilor şi fac apel la toţi concetăţenii noştri să participe la vot şi să voteze pentru România care se modernizează, pentru România normală şi, bineînţeles, pentru România fără PSD. Deci un vot raţional pentru Klaus Iohannis”, a conchis Bolojan. 

Preşedintele PNL Oradea, Florin Birta, viceprimar al municipiului, a declarat că, în urma numeroaselor întâlniri cu cetăţenii, feedback-ul a fost unul pozitiv pentru candidatul PNL la prezidenţiale, dar a subliniat că prezenţa la vot este importantă. 

Viceprimarul Mircea Mălan a afirmat că impresia pe care şi-a făcut-o în campanie este că „oamenii simt o nevoie pronunţată de normalitate”, deoarece „s-au săturat de gâlceavă şi de ceartă, aşteaptă responsabilitate de la oamenii politici, să fie reprezentaţi corespunzător şi aşteaptă rezolvare la problemele lor concrete.”

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Volodimir Zelenski a vizitat trupele din estul Ucrainei înainte de summitul de la Paris

Publicat

in

De

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat vineri trupele aflate în regiunea de conflict Doneţk, înainte de un summit care urmează să aibă loc săptămâna viitoare și în cadrul căruia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Mediafax, citănd site-ul agenției Dpa.

Zelenski, care a declarat de mai multe ori că prioritatea sa este să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, a lăudat trupele ucrainene, despre care a declarat că reprezintă principalul garant al independenței țării. „Voi și doar voi reprezentanți precondiția libertății, a independenței noastre și a dezvoltării Ucrainei”, a declarat Zelenski.

Zelenski urmează să se întâlnească luni cu Vladimir Putin, la Paris, în cadrul unui summit care are ca temă centrală rezolvarea conflictului izbucnit în 2014. La summit vor participa de asemenea și cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron.

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 13.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Șeful Cancelariei Guvernului despre o posibilă OUG pe alegerea primarilor în două tururi: Suntem în situații ipotetice

Publicat

in

De

Ionel Dancă a afirmat, referitor la o posibilă asumare a răspunderii Guvernului sau o eventuală ordonanță de urgență privind alegerea primarilor în două tururi, că acestea sunt situații ipotetice, nefiind luată o decizie la nivel politic în acest sens.

Vezi și: SURSE: Guvernul Orban revine la interzicerea cumulării pensiei cu salariul la stat, măsură din perioada Boc

„Un răspuns referitor la declarațiile domnului parlamentar UDMR (Attila Korodi – n.r.) vom avea în situația în care vom fi în acea poziție de a avansa cu angajarea răspunderii sau cu o ordonanță de urgență pentru chestiunile ridicate. În momentul de față, Guvernul a anunțat că își va angaja răspunderea pentru problemele legate de justiție, pentru prorogarea unor termene, pentru transportul școlar, pentru legea plafoanelor bugetare și pentru abrogarea prevederilor nocive din OUG 114. Acestea sunt deciziile luate în ceea ce privește calendarul pentru angajarea răspunderii. În momentul în care acest calendar se va modifica și va cuprinde și alte acte normative, vom comunica atunci”, a declarat Ionel Dancă, întrebat ce poziție are Guvernul privind afirmațiile lui Attila Korodi despre o posibilă OUG pentru alegerea primarilor în două tururi.

Chestionat dacă exclude varianta adoptării prin OUG a alegerii primarilor în două tururi, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns: „Eu nu am mandat să exclud nimic”.

Acesta a adăugat că nu dorește să comenteze pe marginea poziției liderului deputaților UDMR potrivit căreia printr-o asemenea OUG Guvernul ar vrea să forțeze o moțiune de cenzură și implicit declanșarea procedurii pentru alegerile anticipate.

„Suntem în situații ipotetice și aș prefera să răspund cu afirmații clare cu situații de fapt legate de ședința de Guvern. Despre discuții politice legate de modul în care ar urma să acționeze Guvernul o să vă rog să îmi permiteți să răspund cu altă ocazie, în urma unor deliberări politice în interiorul PNL, care să îmi permită să vă ofer răspunsul la întrebarea dumneavoastră”, a conchis Dancă.

Liderul deputaților UDMR Attila Korodi a afirmat că, în cazul în care Guvernul Orban își va asuma răspunderea și va emite OUG pentru alegerea primarilor în două tururi, atunci partidul va susține o moțiune de cenzură împotriva Executivului.

Întrebat dacă liberalii își vor dori dărâmarea Guvernului pentru a obține alegeri anticipate și atunci ați vota această moțiune de cenzură, liderul deputaților UDMR a replicat: „E o decizie a PNL. Noi spunem următorul lucru: alegeri anticipate efectiv greu pot să fie făcute, organizate. Dacă se întâmplă, UDMR nu are nicio problemă cu alegerile anticipate. Noi avem o problemă cu schimbarea sistemului alegerilor înainte cu un an de zile, pentru că aici deja este un domeniu neconstituțional și nu este normal să susținem așa ceva”.

Klaus Iohannis a declarat, joi, că este posibilă orice variantă în reglementarea pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi, printr-o lege în Parlament, asumarea răspunderii de către Guvern, prin ordonanță de urgență.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend