Conecteaza-te cu noi

Mioveni

Liberalii din Curtea de Arges au protestat la Mioveni

Publicat

in

Tinerii liberali din Curtea de Argeş au participat alături de cei aproape  7.000 de  argeşeni, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia, dar şi rude ale acestora,  la protestul de la Mioveni.

Răzvan Popescu, preşedintele TNL Curtea de Argeş le mulţumeşte tuturor argeşenilor care au fost alături de angajaţii Dacia şi care susţin proiectul autostrăzii Piteşti – Sibiu.

„Credem în importanţa proiectului pentru judeţul nostru, tocmai de aceea ne-am implicat în orice acţiune care a venit în sprijinul autostrăzii”, a declarat liberalul Răzvan Popescu.

„Echipa de tineri liberali s-a mobilizat foarte bine şi pentru campania de strângere de semnături a petiţiei trimisă la Bruxelles, semnată de peste 12.000 de argeşeni, prin care am dorit să tragem un semnal de alarmă Uniunii Europene referitor la efectele negative care s-ar produce dacă nu se construieşte autostrada Piteşti – Sibiu. Am participat la miting în semn de solidaritate faţă de angajaţii Dacia. Oamenii ne-au spus că se tem ca uzina să nu mute producţia în Maroc şi să îşi piardă locurile de muncă. Sperăm că Guvernul înţelege nevoile argeşenilor şi lucrările la autostrada Piteşti – Sibiu vor fi demarate în curând. Liberalii susţin în continuare toate demersurile pentru susţinerea proiectului şi vor fi alături de angajaţii Dacia”, a mai adăugat Răzvan Popescu, preşedintele TNL Curtea de Argeş.

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

MAPN recrutează tineri pentru a deveni militari de carieră – VEZI DETALII

Publicat

in

De

Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de satisfacţii – cariera militară!

Centrul Militar Județean Argeș, a transmis zilele acestea detalii referitoare la oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale privind admiterea în instituţiile de învăţământ universitar militar pentru anul școlar/universitar 2024-2025.

RECRUTARE PENTRU PROFESIA MILITARĂ

Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare al Centrului Militar Județean Argeș, activitatea de recrutare a tinerilor din județul Argeșbăieţi şi fete, pentru învăţământul universitar militar.

Pentru anul de învăţământ 2024/2025, Ministerul Apărării Naţionale vine în întâmpinarea tinerilor din judeţul Argeș (băieţi şi fete) cu o ofertă educaţională generoasă:

Pentru învăţământul universitar militar:

  • Academia Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” – Sibiu – 73 locuri;
  • Academia Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă”- Brașov – 26 locuri;
  • Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” – Constanța – 10 locuri;
  • Academia Tehnică Militară ,,Ferdinand I” – București – 212 de locuri;
  • Institutul Medico-Militar București/Târgu Mureș – 67 locuri/ 45 locuri;
  • Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I” – București – 43 locuri;
  • Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” – București-16 locuri (beneficiar Ministerul Apărării Naționale).

Termenul limită de înscriere este 31.05.2024.

Admiterea la programele de studii universitare de licență, pe locurile finanțate de la buget constă în susținerea de către candidați a unei probe de concurs, reprezentată de un test de verificare a cunoștințelor la disciplinele Matematică (9 itemi), Informatică (9 itemi) și Limba Engleză(18 itemi)- mai puțin Institutul Medico-Militar București/Târgu Mureș și Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” – București.

Se pot înscrie candidaţi care sunt în clasa a XII-a şi absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat care au vârsta de cel mult 26 de ani împliniţi în anul 2024 (24 de ani pentru aviație naviganți).

Pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare, dar şi cele extracuriculare, oferă elevilor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

ARMATA oferă ceea ce-şi doreşte orice tânăr, aflat în momentul crucial al alegerii drumului în viaţă, respectiv: educaţie gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă la finalizarea studiilor, adrenalină, posibilitatea de afirmare şi construirea unei cariere, un trai decent garantat de un venit sigur şi atractiv.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Argeș, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Argeș General ,,CONSTANTIN CHRISTESCU”, situat în Pitești, strada Craiovei, nr. 150, luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08.00-16.00, marţi între orele 08.00-18.00, iar informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0248/215284.

Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro. sau www.recrutare.mapn.ro și pe paginile de socializarehttp://www.facebook.com/RecrutareMApNsau http://www.facebook.com/Centrul Militar Județean Argeș.

Citeste mai mult

NATIONAL

O fetiţă de patru ani din Argeș a căzut de la etaj a doua oară în doi ani / Ea se afla în recuperare după primul incident

Publicat

in

De

O fetiţă în vârstă de patru ani din Mioveni este în stare gravă după ce a căzut joi de la etajul al doilea al unui bloc. Potrivit declaraţiilor date de vecini presei locale, fetiţa a mai căzut de la etaj și în urmă cu aproximativ doi ani şi încă se afla în recuperare.

Elicopter SMURDFoto: Bogdanel Vacarciuc | Dreamstime.com

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, fetița a fost preluată de paramedici de la Spitalul de Pediatrie Piteşti, unde fusese transportată iniţial. Ea va fi dusă cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.

„Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă intervine pentru a efectua transferul unei paciente cu vârsta de 4 ani, care prezintă politraumatisme, de la Spitalul de Pediatrie Piteşti la elicopterul SMURD”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş, conform Agerpres.

Potrivit declaraţiilor date de vecini presei locale, fetiţa a mai căzut de la etaj în urmă cu aproximativ doi ani şi încă se afla în recuperare.

(Foto: Dreamstime.com)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend