spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Jandarmii va invata cum sa va purtati la POMANA REGELUI

Facebook Twitter Google+
Jandarmii va invata cum sa va purtati la POMANA REGELUI

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică mâine, 13 ianuarie a.c., cu ocazia Parastasului de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, Parastas organizat de Familia Regală şi Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului la Mânăstirea Curtea de Argeş şi la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală Curtea de Argeş.

Jandarmeria Argeş face următoarele recomandări:

  • participanţii să respecte măsurile stabilite de organizatori precum şi indicaţiile şi îndrumările jandarmilor;
  • să manifeste răbdare astfel încât să nu se ajungă la crearea de situaţii care să genereze busculade sau aglomerări nejustificate;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), evitând pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii rele;
  • să nu abandoneze colete, rucsacuri ori alte bagaje voluminoase în locurile publice;
  • să solicite de fiecare dată, când se consideră necesar, ajutorul şi sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică.

 

Facebook Twitter Google+

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Facebook Comments

Mai poti citi si....