Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Jandarmii în acțiune ! Bărbați din Băiculești prinși la furat de lemne

Publicat

in

În cursul zilei de ieri, 20.01.2020, o patrulă de jandarmerie din cadrul Detașamentului Curtea de Argeș a desfășurat mai multe acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilelgale precum și a transportului ilegal de material lemnos.

Pe timpul desfășurării acțiunii au depistat, pe raza localității Băiculești, mai mulți bărbați care cărau resturi de material lemnos tăiat anterior. Aceștia au declarat verbal că au tăiat mai mulți arbori pe care i-au transportat la gospodăria unuia dintre ei în același timp indicând și locul din care au sustras materialul lemnos.

Examinând cioatele, care nu prezentau marca specifică, jandarmii împreună cu lucrătorii silvici au stabilit că o cantitate de 13,5 metri cubi de anin negru în valoare de peste 7000 de lei a fost sustrasă din fondul forestier în mod ilegal.

Pentru acest fapt jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Raed Arafat liniștește: Doamna nu are nicio problemă la acest moment!

Publicat

in

De

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a afirmat, duminică seara, că femeia care a apelat serviciul de urgență 112 la momentul în care a coborât din autocarul cu care a călătorit din Italia nu are coronavirus, ea fiind, la acest moment, asimptomatică, potrivit Mediafax.

„Doamna nu are nicio problemă la acest moment. E asimptomatică. Ea a călătorit tot drumul și când s-a oprit microbuzul, ea a sunat la 112 și a spus că a avut contact cu o persoană din Italia. E clar că ea trebuia să declare acest lucru când a pornit din Italia, nu când a ajuns la Buzău. Aceasta nu e o atitudine corectă. Vedem mulți oameni care fac acest lucru. Când a apărut această boală în China, China a luat niște măsuri foarte serioase de carantinare a zonelor în care populația e afectată. A luat măsuri pentru a limita răspândirea ei. Atunci a introdus carantina pentru zonele deja afectate”, a explicat, la Antena 3, Raed Arafat.

O ședință de urgență a fost convocată, duminică seara, la Prefectura Buzău după ce o femeie, întoarsă din Italia, a sunat la 112, anunțând că a intrat în contact cu o altă româncă ce avea grijă de o bătrână suspectă de coronavirus.

Femeia a apelat servicul de urgență 112 imediat după ce a coborât din autocarul cu care s-a întors în România din Italia, au afirmat reprezentanții Prefecturii Buzău.

Acea româncă ar fi acuzat stări febrile și speriată, buzoianca, a alertat autorităților.

Între timp, femeia din Buzău a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Buzău, secția de boli infecțioase, unde a fost investigată medical, arată știripesurse.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Mascarada ar fi şi mai mare! Marcel Ciolacu : Românii sunt speriaţi

Publicat

in

De

„Nu ştiu, parcă mi-e şi ruşine, avem o agendă paralelă. Românii sunt speriaţi şi noi, politicienii, avem o agendă paralelă, o mascaradă, nu se poate ca un partid politic să propună un premier şi să decidă să nu îl voteze, asta e o mascaradă”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică seară, la Antena 3.

Marcel Ciolacu a spus că, în privinţa votului de învestitură de luni, nu este vorba despre un boicot propriu-zis.

„Am făcut o cerere la CCR. Mascarada ar fi şi mai mare dacă CCR spune că nu trebuia desemnat tot Orban. Nu putem intra în jocul acesta, sunt mai multe forţe politice care nu vor participa. Nici Pro România, nici UDMR nu participă. E posibil şi domnul Tăriceanu. Să ne lămurească CCR şi vom decide pe urmă. În 2007 e o altă decizie a CCR-ului, care spune că miniştrii care primesc avize negative în Parlament trebuie schimbaţi. Am atras atenţia şi când a fost la prima învestire. Sunt aproape 13 miniştri cu aviz negativ. Toţi cu aviz negativ trebuie schimbaţi”, a afirmat Ciolacu.

El a menţionat că este „exclus să stăm cu guvern interimar până în noiembrie”.

„Românii pot lua furcile şi să ne fugărească prin Parlament. Dacă dizolvăm Parlamentul nu înseamnă că el pleacă acasă. E la fel ca şi Guvernul. Dacă e dizolvat poate da doar legi ordinare, nu legi organice. Dacă e nevoie de mutări de bani către Arafat să gestioneze criza, nu se poate face legal”, a adăugat el.

Potrivit liderului interimar al PSD, luni nu va exista cvorum.

„Mi-aş dori ca preşedintele să desemneze altă persoană, nu pe Orban. Aş urgenta anumite consultări. Am vorbit cu Ponta, Tăriceanu, cu Kelemen Hunor. Guvernul Orban a căzut cu 261 de voturi, nu la limită. Am fost cu o propunere de premier, Arafat, care a declinat această propunere, spunând că are altă menire. Misiunea dânsului este cu totul alta. E singurul cu expertiză”, a spus Marcel Ciolacu.

El a afirmat că PSD nu va mai face o propunere de premier, fiind atributul preşedintelui Iohannis.

„Suntem dispuşi la o discuţie politică pentru a intra în agenda oamnenilor. (…) Suntem de prea mult timp în crize. O groază de decizii ale CCR, ale Comisiei de la Veneţia au fost încălcate, sper să avem o Românie normală, sper, ca lider al opoziţiei, să intrăm în litera Constituţiei”, a mai spus Ciolacu.

Întrebat dacă l-ar susţine pe Nicolae Ciucă pentru premier, Ciolacu a spus: „Luni e Orban, să vedem ce decizie ia CCR”.

„E o situaţie complicată, nu doar politică. Categoric, un guvern minoritar al PNL, PSD nu îl va vota. E exclus aşa ceva”, a susţinut el, menţionând că deciza CCR va fi respectată, arată news.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend