Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Irina Rimes reacționează, după valul de ironii stârnite de afirmațiile sale despre Brâncuși: Nu mai citiți articolele de pe net

Publicat

in

Cântăreaţa Irina Rimes a scris pe Facebook, după valul de ironii stârnit de afirmaţiile ei despre Constantin Brâncuşi, că titlurile apărute în presă, care sunt distribuite pe reţelele se socializare, sunt „cuvinte scoase din context” şi că în curând va începe promovarea evenimentului pentru care a fost desemnată ambasador onorific, Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”.

„Nu mai citiţi toate articolele care circulă pe net cu titluri din cuvinte scoase din context. Mâine, după ce trece febra, vom vorbi şi noi despre lucruri relevante, cum ar fi evenimentul de pe 19 februarie la Muzeul National de Artă. Noapte bună”, a fost mesajul publicat pe pagina de Facebook a cântăreţei la primele ore ale zilei de vineri.

Pagina lui Rimes este urmărită de 197.000 de utilizatori Facebook.

În conferinţa susţinută joi împreună cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cântăreaţa originară din Republica Moldova a ţinut să facă mai multe precizări cu privire la sculptorul Constantin Brâncuşi şi la valorile româneşti.

„Ştiu un lucru sigur: Noi, românii, avem o cultură cu care ne putem mândri. Pentru că ceea ce avem noi e ceva ce se cam pierde în Vest, dacă nu s-a pierdut de tot. Ţara noastră a fost pusă pe harta culturală a Europei de nişte personalităţi, genii despre care se vorbeşte de secole, între care şi Constantin Brâncuşi. Personalităţile astea au crescut cu aceleaşi valori cu care creştem şi noi”.

Ea a continuat enumerând valorile: „Imaginaţi-vă că eu am 28 de ani şi mama încă îmi trimite genţi cu mâncare. Eu mă duc de Crăciun acasă şi cânt colinde. Mergem să colindăm. Cântăm colinde vechi şi noi, cântece despre dor, despre dragoste, despre mamă şi ţară. Cântece care ne amintesc cine suntem şi de unde venim. Dorul nu are traducere mot a mot în altă limbă. E doar al nostru şi nu ni-l poate lua nimeni. Dacă ne pot lua Roşia Montană, petrolul, aurul, bogăţiile terestre, lemnul, pădurile, atunci cultura nu ne-o pot lua. Nu şi-o vor putea atribui niciodată”. Rimes a subliniat că e de datoria noastră să o păstrăm.

După ce a afirmat că îi cunoaşte îndeaproape viaţa şi creaţia, Rimes a spus că au fascinat-o lucrările lui Brâncuşi pentru că „nu reprezentau neapărat cum se numesc”.

Despre o lucrare preferată din creaţia sculptorului, ea a spus: „Eu sunt mai mainstream, aşa. Când am văzut prima dată Coloana Infinitului, am avut impresia că mă întâlnesc cu ceva care nu era din lumea mea, dar mereu a fost în lumea mea”.

Cântăreaţa Irina Rimes, desemnată ambasadoarea Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi” 2020, a mai declarat că este onorată să deţină acest titlu şi că, din această ipostază, este „posibil” să susţină demersul prin postări online. Din afirmaţiile făcute la întâlnirea cu presa a rezultat că Ministerul Culturii şi artista nu au stabilit o strategie clară cu privire la promovarea zilei dedicate lui Brâncuşi, iar ministrul Bogdan Gheorghiu are în vedere desemnarea de ambasadori pentru toate momentele importante viitoare.

Niciunul dintre protagoniştii conferinţei nu a reuşit să explice cum s-a ajuns la această colaborare. „N-o fi Irina singura vedetă cu priză la tineri, dar cu siguranţă este reprezentativă”, a spus Gheorghiu. „Noi ne-am atins scopul prin faptul că o avem între noi”.

Mnistrul o vede pe cântăreaţă drept un „liant între generaţii”. „Ce persoană putea fi mai potrivită decât Irina Rimes, care are atâţia admiratori pe reţelele de socializare?”, s-a întrebat el.

Între vedetele autohtone, Inna are un cont de Facebook urmărit de 11,1 milioane de utilizatori, Antonia – 3,2 milioane, iar Delia – 2,2 milioane.

Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi” este sărbătorită, anual, pe 19 februarie, data la care s-a născut artistul.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

E alertă în sudul României – Cum arată traseul italianului bolnav de coronavirus? Bărbatul a intrat în contact cu zeci de oameni

Publicat

in

De

Autoritățile au stabilit traseul italianului bolnav de coronavirus în România. Bărbatul infectat cu coronavirus a intrat în contact cu zeci de oameni din momentul în care a ajuns în Oltenia.

Acestora li se adaugă pasagerii care care au mers cu el în avion atât pe drumul dinspre Italia spre Craiova, cât şi invers. Numai în aeronavă, 44 de pasageri și angajaţi ai companiei aeriene au stat în imediata lui apropiere.

Italianul a stat în România în zile şi s-a plimbat prin mai multe localităţi din Oltenia. Din datele obţinute de autorităţi, traseul bărbatului arată astfel:

– 18 februarie: ora 23,45, bărbatul de 71 de ani, împreună cu fiul său de 10 ani, ajung pe Aeroportul Internaţional Craiova cu o cursă de Bologna
– de la aeroport, italianul merge la o firmă de închirieri auto din Craiova unde închiriază o maşină cu care pleacă spre comuna Bâlteni, din judeţul Gorj
– 19 februarie, puţin după miezul nopţii, italianul şi fiul său ajung în satul Peşteana, la socrii
– 19 februarie, italianul îşi lasă copilul la bunici, în Peşteana, iar el pleacă spre Târgu Jiu. Aici locuieşte într-un apartament pe care îl deţine
– 20 februarie, bărbatul merge la Primăria Drăguţeşti din Gorj pentru a-şi plăti taxele şi impozitele locale
– 20-21 februarie, bărbatul are mai multe întâlniri de afaceri, în special în Târgu Jiu
– 22 februarie, italianul se întoarce la socrii săi, în Peşteana, îşi ia copilul şi pleacă spre Craiova. Aici, predă angajaţilor firmei de închirieri auto maşina şi merge la Aeroportul Internaţional.

Comisia Națională de Prognoza anunță DEZASTRU pentru economia României, din cauza coronavirusului: exporturile vor SCĂDEA

În jurul orei 14 pleacă spre Bologna într-un avion plin de oameni.

În Italia medicii îl consideră suspect de coronavirus.

-25 februarie, medicii din Italia confirmă că bărbatul este infectat cu cronavirus. Autorităţile din România intră în alertă. Toate persoanele care au intrat în contact cu bărbatul sunt căutate pentru a fi testate de medici.

În Dolj, marţi seara, autorităţile au făcut o celulă de criză.

„Am constituit o celulă de criză și până acum am reușit să identificăm mașina care a fost închiriată de cetățeanul italian. Am reușit să identificăm persoanele care au stat lângă acesta, în avion, atât la sosire, cât și la plecare. (…) Este vorba de 22 de persoane la sosire și alte 22 de persoane la plecare. Plus personalul aeronavei. Aceștia, împreună cu cei 44 de pasageri și cei doi angajați ai companiei de închirieri vor fi supuși unor analize. De asemenea, noi am încercat să luăm legătura cu soția acestuia, dar nu am reușit. Vizionăm toate înregistrările video din aeroport pentru a vedea dacă a mai intrat în contact și cu alte persoane”, a declarat Narcis Purcărescu, prefect de Dolj.

Compania aeriană care face curse Craiova-Bologna a stabilit şi aeronava care l-a dus înapoi în Italia pe bărbatul bolnav. Marţi seara, avionul trebuia să plece din Bologna spre Craiova cu pasageri. Cursa a fost anulată, oamenii au rămas în Italia, iar avionul a venit gol la Craiova pentru a fi dezinfectat.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Tranzacție-gigant! Lanț de farmacii ar urma să-și schimbe proprietarul

Publicat

in

De

Tranzacție-gigant pe piața locală! Consiliul Concurenței analizează o tranzacție privitoare la un lanț de farmacii.

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Help Net Farma SA intenţionează să preia 63 farmacii aparținând Farmaceutica Remedia SA.

Help Net Farma SA face parte din grupul german Phoenix şi operează, la nivelul întregii ţări, lanţul farmaceutic ce activează sub brandul „Help Net’’.

Farmaciile Remedia pe care intenţionează să le preia Help Net unt localizate în Bucureşti şi în 11 județe din zonele de Vest, Sud şi Est ale României.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune reprezintă o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurență va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Vezi și

‘Gheișele’ din Poliție, unse în funcții în timpul mandatului lui Marcel Vela! Ministrul e neputincios

Un doctor a răbufnit pe tema coronavirusului: Mă ofer voluntar să mă infectez. Astfel de virusuri nu prezintă pericol decât pentru categoriile cu risc maxim

Mega-veste! Se acordă noi tipuri de concedii

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend