spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Incepe Concursul Judeţean de Matematică RAŢIONAMENT – IN MEMORIAM PROF. MARIANA MATEESCU“ – Omagiu minții

Facebook Twitter Google+
Incepe Concursul Judeţean de Matematică RAŢIONAMENT – IN MEMORIAM PROF. MARIANA MATEESCU“ – Omagiu minții

ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIRCEA CEL BĂTRÂN” – CURTEA DE ARGEȘ va organiza sâmbătă, 21 aprilie 2018, a V-a ediție a Concursului Judeţean de Matematică ,,RAŢIONAMENT – IN MEMORIAM PROF. MARIANA MATEESCU“ în parteneriat cu: Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Filiala Argeș a Societății de Științe Matematice, Primăria și Consiliul Local Curtea de Argeș, Asociația Comitetelor de părinți pe clase a școlii, fetele doamnei prof. Mariana Mateescu – Sorina și Ana Maria. Concursul se adreseaza elevilor de gimnaziu și din clasa a IV-a a ciclului primar de la unități școlare din tot județul.
Directorul școlii, prof. Gheorghe MOLEA și inițiatorii concursului, prof. Adriana și Nicolae NIȚĂ, ne asigură că și la această ediție, elevii cel mai bine clasați vor fi răsplătiți cu premii și mențiuni și vor primi medalii, diplome și sume de bani, grație importantului sprijin financiar de generoși sponsori din localitate și din țară. De asemenea organizatorii precizează că ediția din acest an va însemna dotarea unui cabinet de matematică și a două-trei săli de clasă cu table electronice inteligente interactive ceea ce va aduce în cadrul lecțiilor cu elevii un plus de dinamism, un nivel ridicat de înțelegere și învățare a cunoștințelor noi și bineînțeles rezultate superioare la concursurile și olimpiadele școlare și la examenul de evaluare națională, rezultate care contează pentru admiterea la licee.

Profesoara Mariana Mateescu s-a născut la 18.03.1949 la Târgu-Jiu și și-a găsit sfârșitul în tragicul accident din Muntenegru din anul 2013. În 1972 a absolvit Facultatea de Matematică-Mecanică din cadrul Universităţii Timişoara şi a fost repartizată la Şcoala Generală Şuici, unde a predat între 1972-1974, după care a continuat la liceele “Vlaicu Vodă” (1974-1975) şi Electroargeş (1975-1978), iar din 1978 şi până în 2007 a predat la Şcoala “Mircea cel Bătrân. Mărturii ale unei activități didactice și pedagogice de excepție sunt rezultatele și premiile obținute de elevii pregătiți de aceasta la concursurile și olimpiadele școlare, precum și culegerile publicate și problemele apărute în Gazeta Matematică.

Concursul este cuprins în Calendarul Activităţilor Educative al I.S.J. Argeş – an şcolar 2017-2018, semestrul II (la poziția nr. 95), aprobat în sedința C.A. al I.Ș.J. ARGEȘ din data de 09.02.2018 și înregistrat cu numărul 1516/09.02.2018. NU SE PERCEPE TAXĂ DE PARTICIPARE.

* Concursul se desfasoară Sâmbătă 21 aprilie 2018 in incinta Şcolii Gimnaziale ,,MIRCEA CEL BĂTRÎN’’ – CURTEA DE ARGEŞ. Intrarea elevilor in sala se va face intre orele 9,00-9,30. Rezolvarea subiectelor se face intre orele 10,00-12,00 pentru cls. V-VI şi 10,00-13,00 pentru clasele VII-VIII.

* Proba de concurs consta intr-un test elaborat după formatul celor de la olimpiada de matematică, etapa locală sau judeţeană. Subiectele vor fi elaborate din materia anilor anteriori si din materia clasei actuale in conformitate cu programa scolara si bibliografia de concurs pentru olimpiada scolara de matematica, fazele locala, judeteana și națională, in vigoare. Selectarea subiectelor pentru concursul de matematica se va face dintre propunerile facute de cadrele didactice ce predau matematica la şcoli din judeţ, dintre problemele apărute in revista Gazeta Matematica şi dintre problemele şi exerciţiile apărute în culegeri de matematică ce au avut ca autor pe doamna Mariana MATEESCU.

* La concurs participa elevii claselor IV-VIII de la unităţi şcolare din judeţul Argeş. Fiecare unitate şcolară poate participa cu un echipaj format din 5 elevi, câte un elev de nivel, pentru şcolile gimnaziale cu o singură clasă pe nivel, cu un echipaj format din 10 elevi, câte doi elevi de nivel, pentru şcolile gimnaziale cu 2-3 clase pe nivel şi cu un echipaj format din 15 elevi, câte trei elevi de nivel, pentru şcolile gimnaziale cu 4 clase pe nivel sau mai multe. Eventualele modificări se vor realiza doar în urma consultării organizatorilor şi cu acordul acestora. Concomitent cu inscrierea elevilor, scolile participante vor transmite, obligatoriu si numele profesorilor corectori.

Fişa de înscriere se va completa şi se va trimite prin e-mail la adresa [email protected] sau fax la nr. de tel.0248/721776, până miercuri, 18.04.2018. Persoane de contact, prof. Adriana A. Niţă și Nicolae I. NIȚĂ, responsabili proiect (0722338493; 0744343926).

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....