Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Incendiu puternic in Pitesti la un depozit de material lemnos pentru construcţii

Publicat

in

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, la un depozit de material lemnos pentru construcţii, situat la intrarea în Piteşti, la faţa locului deplasându-se cinci autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea flăcărilor.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, incendiul a provocat pagube însemnate unităţii respective, fiind afectată jumătate din clădirea depozitului, construit din lemn pe o structură metalică. De asemenea, incendiul a afectat trei autoturisme, materialul lemnos depozitat şi vegetaţia uscată din apropiere.

„Flăcările au mai mistuit trei autoturisme parcate în depozit, arse în proporţie de 80 – 85%, un Renault 25, o Dacia 1304 şi un BMW, 15 metri cubi de material lemnos, 560 de metri pătraţi din depozit, practic aproximativ jumătate din el, s au degradat şi au ars utilaje de prelucrare a lemnului şi alte materiale combustibile, precum şi vegetaţie uscată pe o suprafaţă de o sută de metri pătraţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, locotenentul Mădălina Epure.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit cinci autospeciale cu apă şi spumă.

„După 30 de minute focul a fost localizat, iar ulterior, timp de o oră, s-a lucrat pentru stingerea focului, intervenţia fiind deosebit de dificilă din cauza vântului puternic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, lt Mădălina Epure.

Primele cercetări indicând că focul ar fi izbucnit de la vegetaţia uscată din vecinătatea depozitului, poliţiştii şi pompierii urmând să stabilească dacă este foc pus cu intenţie sau o neglijenţă.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Gabriela Firea: ‘Doar la București nu avem voie să organizăm concerte, trebuie să trăim ca în grotă’

Publicat

in

De

Gabriela Firea a declarat, miercuri, că deşi este criticată în spaţiul public pentru concertele pe care le organizează, acestea implică sume infime, iar Capitala nu este singura care le desfăşoară. „Trebuie să trăim ca în grotă”, spune primarul general.

„Nu vor să ne dea aceşti bani. Proiectul de buget a cuprins 55% pentru Primăria Capitalei – cotă din impozitul pe venit. Când a ajuns la Monitorul Oficial se mai tăiaseră 5 procente. Ei stiu foarte bine că această sumă nu ajunge să achităm facturile pentru transportul public în comun, pentru termoficare, pentru 19 spitale, pentru 14 teatre. Vin cu această marotă de pe Facebook că s-au făcut 2-3 concerte. Concertele sunt solicitate, sunt sume infime, nu pot fi comparate cu sumele pe care le plăteşte PMB pentru subvenţii sau pentru obiectivele de investiţii”, a declarat Gabriela Firea la Antena3.

Potrivit primarului Capitalei, în toată ţara se organizează de ziua oraşului, de Crăciun sau de Revelion câte un concert.

„Doar la Bucureşti nu avem voie să organizăm, trebuie să trăim ca în grotă, trebuie să trăim ca în Evul Mediu pentru că aşa spune PNL. Ce pot să fac?”, mai punctează aceasta, conform Mediafax.

Vezi și:

Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Marcel Vela, măsură aprig contestată! ‘Va fi o întreagă nebunie, pentru că au competențe diferite’

Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Marcel Vela anunță că polițiștii de la Rutieră vor fi dotați cu camere video

Publicat

in

De

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri seară, că şi-a propus achiziţionarea de camere video pentru agenţii de la Poliţia Rutieră. ”Nu o să mai găsiţi deputaţi care înjură poliţistul şi nici poliţişti rutieri care abuzează de funcţia lor”, a spus Vela.

”Vom cumpăra camere video pentru fiecare poliţist de la Rutieră care va eradica fenomenul corupţiei la Poliţia Rutieră, va responsabiliza poliţistul în dialog cu şoferul şi, în aceaşi timp, şoferul în dialog cu poliţistul, fiind proba camerei”, a anunţat Marcel Vela la B1 TV.

Ministrul spune că, în acest fel, poliţiştii nu vor mai abuza de funcţia lor şi nici parlamentarii nu îşi vor mai permite să înjure poliţistul.

”Nu o să mai  găsiţi deputaţi care înjură poliţistul şi nici poliţişti rutieri care abuzează de funcţia lor”, a mai spus Vela.

Ministrul de Interne, Marcel Vela a anunţat că luna aceasta va prezenta o propunere de eficientizare şi restructurare a Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât acest minister să crească în percepţia românilor privind încrederea, conform news.ro

Vezi și:

Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Marcel Vela, măsură aprig contestată! ‘Va fi o întreagă nebunie, pentru că au competențe diferite’

Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend