spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

ILEGAL: Podul de la Mânăstire inaugurat cu mare fudulie dar nefinalizat – Cine plăteşte în cazul producerii unei tragedii ? 

Facebook Twitter Google+
ILEGAL: Podul de la Mânăstire inaugurat cu mare fudulie dar nefinalizat – Cine plăteşte în cazul producerii unei tragedii ? 

– Contrar uzanţelor si legislaţiei, podul de la mânăstire a fost dat în folosinţă fără a se face recepţia lucrărilor

– Conştient de ilegalitate, contructorul spune că el va raspunde dacă vreun eveniment nefericit se va produce pana la recepţia finală

 

După cum bine știți, podul de la Mânăstire a fost dat deja în folosință, și nu oricum, ci printr-o inaugurare cu tăiere de panglici, marca PSD. Numai că, potrivit legislației, ce a făcut primăria lui Pic și Poc împreună cu constructorul este total ilegal. Ba, mai mult, podul era nefinalizat la data dării în folosință, așa cum este și acum, asta însemnând că circulația pe pod nu este garantată că fiind în siguranță. Nici lucrarae nu este, din punct de vedere legal, garantată că fiind una de calitate.  Dacă între timp se întâmplă un accident pe pod, dacă un om este lovit de o piatră sau alte resturi aruncate de pneul vreunei roți ? Cine răspunde pentru faptul că deja sunt vizibile defectele pe podul cu mare fudulie inaugurat ? Dacă se întâmplă vreo tragedie, asemeni celui de la podul de la Mărăcineni când un autobuz s-a răsturnat rănind zeci de oameni, cine răspunde: Pic și Poc sau constructorul ?

Neterminat, cu defecte, inaugurat și dat în folosință contrar legii  

Potrivit Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 406 din 30 mai 2017 („Noul Regulament”),   „Construcția poate fi data în folosință după îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: admiterea de către investitor a recepției la terminarea lucrărilor, preluarea construcției de către proprietar și obținerea de către acesta din urmă a autorizațiilor necesare utilizării construcției. Este interzisă utilizarea construcției a cărei recepție la terminarea lucrărilor a fost respinsă, până la finalizarea remedierilor, această fiind pusă în stare de conservare prin grijă și pe cheltuiala investitorului.” Așadar, cine intervine în această situație ilegal dar extrem de periculoasă pentru siguranța oamenilor ? Potrivit informațiilor din primărie, termenul pentru finalizarea lucararii și a recepției finale a fost amânat cu două luni, mai exact pentru data de 30 iulie. Atunci va fi făcută și o recepție, în fapt cea care garantează calitatea și siguranță lucrării. și cea care ar trebui să fie urmată de darea în folosință. Având în vedere textul de lege de mai sus, se impune un control serios la Podul de la Mânăstire pentru că, spun sursele noastre, deși neterminat, pe pod se circulă cu mari probleme, si de proiectare, şi de constructie. Ultima bombă ar fi aceea că, speriați de ce au văzut acolo, inginerii constructori ar fi demisionat în bloc zilele trecute.

 

Podul de la Valea Sasului, minciuni gogonate și o nouă panglică tăiată de Pic și Poc  

 

În privinţa podului de la Valea Sasului, primăria anunța că lucrările de modernizare vor fi gata la 30 iulie ??? Cine îi crede,  având în vdere că la acea data nici măcar o bandă nu poate fi declarată finalizată atâta timp cât, în ultima săptămâna, niciun muncitor nu a mai fost văzut pe șantier. Probabil Pic și Poc intenționează ca în data de 30 iunie să tăie iat o panglică, şi asta cel mult la inaugurarea unui singur sens de mers, adică să procedeze exact că la Podul de la Mânăstire: să inaugureze ceva neterminat și nerecepționat. Ce să mai, adică la fel de ilegal și în afară strictelor regulamente din domeniul ocnstrucţiilor. Și ca să facem și mai mult haz de necaz, că de enervat ne enervăm în fiecare zi când stăm la semafor, să știe argesenii că  Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat de Primărie pe 31 iulie 2017, dar termenul de finalizare a fost prelungit cu două luni, cât să se facă exact un an de zile ca să constatăm că, în acest răstimp, nici măcar o jumătate de pod nu este gata. Există și o explicație: cică a fost o iarnă foarte grea iar termenul a fost decalat cu două luni… Chiar două luni de iarna aşa de grea au fost la Curtea de Argeș ? Cine crede că așa a fost …. să aștepte și să înjure la semaforul de la Valea Sasului.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....