Conecteaza-te cu noi

HOROSCOP

Horoscop 9 aprilie 2019

Publicat

in

Toate lucrurile potrivite vin exact la momentul potrivit

Horoscop Berbec. Te încearcă mania persecuţiei, ai impresia că toată lumea s-a aliat împotriva ta şi nimic nu-ţi iese. Ceva lipseşte, e un gol în sufletul tău care, momentan, nu poate fi înlocuit cu nimic. Ţi-e dor de ceva ce îţi inspira cândva încredere şi siguranţă, dar l-ai pierdut sau ţi s-a luat pe nedrept şi e normal să suferi. Nu are rost să regreţi şi nici să vezi în jur doar motivele de nefericire, pentru că ai putea rata lucruri noi care pot compensa această pierdere, dar dacă-l iei pe nu în braţe la nesfârşit, e greu de crezut că poţi observa şi ceva bun în preajmă.

Horoscop Taur. Nu e bine să te bucuri de răul altuia, dar dacă necazul lui vine ca urmare a unor fapte rău intenţionate ale acestuia, nu poţi să nu jubilezi când îl vezi că-şi plăteşte acum propriile fapte. Chiar dacă nimeni nu e corect şi chiar şi tu, un om cinstit prin definiţie, mai apelezi uneori la gesturi necinstite, ai un sentiment ciudat de satisfacţie uşor maliţioasă că ţi-ai dat rivalul la o parte iar acesta suferă consecinţele fostelor sale erori. A venit vremea ca acesta să plătească pentru ce ţi-a făcut, dar ai grijă să nu-i întorci lui gestul printr-un fapt la fel de reprobabil. Nu face ca el doar din răzbunare!

Horoscop Gemeni. Cea mai mare preocupare este legată de bani şi afaceri, acesta fiind domeniul asupra căruia te vei apleca azi cu mai multă atenţie. Fie că îţi faci un calcul al banilor pe care îi ai prin conturi sau prin sertare, fie că treci un pic în revistă ce ai realizat în ultima vreme în acest sens, oricare ar fi activitatea cu iz financiar asupra căreia îţi concentrezi azi energia, se pare că rezultatele sună promiţător. N-ar fi rău să stai un pic de vorbă cu tine însuţi ca să descoperi mijloace concrete pentru a-ţi îmbunătăţi bugetul.

Horoscop Rac. Afacerile tale trec printr-un punct sensibil, când chiar tu ai putea comite o infracţiune cu speranţa că nu va lăsa urme. Ba da, va lăsa, iar imaginea ta ar putea avea mult de suferit, ca atare nu te lăsa păcălit de perspective amăgitoare. Cineva are interesul de a te atrage într-o cursă promiţând marea cu sarea, iar tu eşti gata să-l crezi. Dar se poate ca şi tu să încerci să păcăleşti pe cineva cu vorbe meşteşugite pentru a-l atrage într-o afacere, dar din care, la urma urmei, doar tu ai putea avea de câştigat dar nu pe cele mai corecte căi. Dacă cinstea e mai presus de câştig, te va mustra conştiinţa.

Horoscop Leu. E o plăcere să ţi se recunoască meritele, ceea ce te motivează şi mai tare să arăţi de ce eşti în stare! Este posibil chiar să fii nevoit să apari în faţa unei comisii sau a unui public pentru a-ţi face cunoscute opiniile şi o vei face cu talent. Întâlnirile şi discuţiile sunt la ordinea zilei, de aici născându-se direcţii interesante de abordat în viitor, deci ia-ţi inima în dinţi şi bate la uşile potrivite. Micile călătorii prin împrejurimi te pot pune în faţa unor noutăţi optimiste iar telefonul  va suna toată ziua, ca la gară!

Horoscop Fecioara. Nu te poţi integra în mediul în care nimereşti astăzi, pentru că lumea discută doar despre lucruri neimportante, despre rutina de zi cu zi, despre mărunţişuri care pe tine nu te preocupă absolut deloc. Nu-ţi poţi găsi locul printre aceştia, deoarece ei sunt obsedaţi de nimicuri pe care tu nici măcar nu le remarci, darămite să le şi discuţi cu ardoare? Te simţi exclus din acel mediu tocmai datorită nivelului diferit în care priveşti lucrurile, dar decât să te cobori la nivelul lor şi să discuţi despre nimicuri, mai bine să rămâi pe din afară, căutând oameni cu care te simţi pe aceeaşi lungime de undă.

Horoscop Balanta. E o plăcere să intri azi în legătură cu o societate pe care o consideri cumva superioară, deasupra altora, şi faptul că faci şi tu parte din ea, te încântă, te măguleşte, te face să fii foarte mândru de tine. Fă tot posibilul să rămâi în acest mediu elitist, care te pune într-o lumină foarte bună, semn că valoarea îţi este recunoscută, că ai evoluat mult, că eşti apreciat aşa cum meriţi. De fapt, o treaptă mai sus în ascensiunea ta socio-profesională e motivaţia perfectă pentru tine să înveţi şi mai mult, să devii şi mai bun, să te auto-perfecţionezi în permanenţă.

Horoscop Scorpion. Uneori, legea intervine în treburile tale în cel mai agresiv mod, cu reguli severe ce se cer respectate fără a te opune. La fel trebuie să faci şi azi, când dai piept cu un ordin de sus ce are la bază legi care nu pot fi contestate, deci tot ce poţi să faci e să te supui. Chiar dacă, în sinea ta, nu eşti deloc de acord cu ceea ce eşti obligat să faci, urmezi ordinele întocmai doar pentru că aşa trebuie. Dacă începi să critici sau să te ridici împotriva celor care deţin astăzi puterea absolută, e posibil să atragi sancţiuni asupra ta, deci mai bine taci şi faci cum ţi se cere.

Horoscop Sagetator. Ceea ce iese din mâinile tale e demn de laude pentru că eşti serios, te apleci cu maximă concentrare asupra sarcinii asumate şi eşti un perfecţionist. Nu te laşi până nu duci la îndeplinire acel proiect şi, mai ales, până nu-l faci perfect, pentru că ai încredere maximă în calităţile tale şi ştii că poţi face ceva ireproşabil. Ţine-te de aceste sarcini asumate şi du la îndeplinire ce ai început, convins că totul va ieşi ca la carte. Succesul nu e departe la investiţia de forţe pe care o dedici acestui scop şi tragi tare, conştient că numai de tine depinde reuşita.

Horoscop Capricorn. Toate lucrurile potrivite vin exact la momentul potrivit, deci nu pretinde alt ritm de evoluţie, deoarece acesta este cel mai bun pentru tine. Chiar dacă ajungi mai lent la anumite scopuri, chiar dacă răbdarea îţi este pusă din greu la încercare, merită să accepţi această evoluţie lentă, pentru că tot ce întâlneşti pe parcurs are un rost, la urma urmei. Nu grăbi lucrurile, nu sări peste etape, nu renunţa dacă nu ajungi repede acolo unde doreai, ci mergi pas cu pas, etapă cu etapă, convins că aşa e cel mai bine pentru rezultatele care te aşteaptă la capăt.

Horoscop Varsator. Cariera ta poate cunoaşte azi un moment de apogeu, de parcă toate eforturile depuse în ultimele luni primesc acum o recompensă de zile mari. Ai toate motivele să fii fericit şi mândru de tine însuţi, pentru că ai muncit mult ca să ajungi aici şi când observi respect, admiraţie şi apreciere în ochii celor din jur, inclusiv ai profesorilor sau superiorilor tăi, e şi normal să te umfli un pic în pene. Ai de ce să fii lăudat şi eşti mulţumit de nivelul la care ai ajuns prin forţe proprii, ceea ce te motivează să urci şi mai sus.

Horoscop Pesti. Speranţele pe care ţi le-ai făcut cu privire la un proiect la care îţi aduci contribuţia par să se stingă brusc, pentru că apare o piedică ce nu te lasă să duci mai departe ce ai început. Pe moment, eşti tentat să aluneci spre depresie, să priveşti lucrurile într-o notă pesimistă, dar în loc să renunţi, mai bine ai analiza un pic situaţia, pentru că sigur ai ceva de învăţat din acest hop. După ce-l vei trece, vei răsufla uşurat, spunând că nu a fost un obstacol întâmplător, pentru că te-a obligat să mai treci odată totul în revistă. Sigur descoperi ceva folositor!

HOROSCOP

Horoscop 22 ianuarie 2024. Ce zodii vor avea o zi de excepție. Răsare soarele pe strada lor!

Publicat

in

Horoscopul zilei de luni, 22 ianuarie 2024. Săptămâna debutează cu vești excelente pentru multe zodii. Vezi ce bucurii, dar și ce provocări vei întâmpina!

Berbec

Un prieten apropiat ar putea să-ți propună să-i dai bani cu împrumut. Gândește-te de două ori înainte să accepți, dacă situația ta financiară nu este foarte bună. Vei avea control în situațiile tensionate de la muncă. Ai putea face o călătorie. Partenerul de viață te va copleși cu iubire.

Taur

Este posibil să ajungi la un conflict cu cei din familia ta, legat de chestiuni financiare. Să-ți spui sentimentele te va face să te simți mult mai bine astăzi, chiar dacă îți este greu. Încearcă să petreci cât mai mult timp cu partenerul tău. Îți vei rezolva rapid problemele.

Gemeni

Te așteaptă o zi excelentă. Vei descoperi profunzimea iubirii. Nu intra în conflicte cu șeful tău pentru că nu vei avea câștig de cauză. Îți vei dedica multe ore pentru a rezolva o problemă care te „bântuia” de multă vreme.

CITEȘTE ȘI: Săptămâna neagră pentru majoritatea zodiilor! Mihai Voropchievici, avertisment pentru berbeci și fecioare în perioada 22-28 ianuarie! Trădări mari la orizont!

Rac

Temperamentul tău ar putea să îți aducă certuri și confruntări. Astrele îți favorizează relațiile romantice și îți vor crea atmosfera ideală pentru a te simți realmente îndrăgostit. Este un moment bun pentru activitățile creative.

Leu

Vei avea șansa să iei o decizie crucială în afacerea ta. Fii mai jucăuș pentru a avea parte de romantism. Vei primi sprijin de la un superior, poate chiar vei primi o promovare și o mărire de salariu. Cu partenerul de viață vei fi în dezacord toată ziua, dar situația se va rezolva spre seară.

Fecioară

Trebuie neapărat să-ți faci mai mult timp pentru corpul tău. Dacă voiai de multă vreme să primești un împrumut, astăzi ar putea fi ziua ta norocoasă. De asemenea, ai putea primi o ofertă de angajare. Nu interpreta greșit reacțiile partenerului, ia situația cu calm!

Balanță

Vești bune vin spre tine! Totuși, fi atent la felul în care îți cheltui banii. Pentru cei care au copii, este posibil să faceți o vizită la medic. Nativii singuri își pot găsi persoana care să le aducă bucurie.

Scorpion

În sfârșit, te simți relaxat. Surprinzător, vei face și rost de bani, dar să ai mare grijă să nu afle prietenii tăi care sunt mai profitori din fire. Vei avea timp să experimentezi din plin bucuria de a fi căsătorit.

Săgetător

Vei atrage atenția cu șarmul tău. Este posibil să primești ajutor din partea unui frate. Evită să porți haine care îi displac partenerului tău de viață. Dacă lucrezi în domeniile creative, vei avea parte de recunoaștere.

Capricorn

Dragostea pe care o vei primi va depăși orice limită, vei fi în extaz de emoție. Partenerul de viață va fi mai dulce decât zahărul. Ai grijă la o persoană din echipa ta, care va încerca să-ți pună bețe în roate.

Vărsător

Păstrează-ți o gândire pozitivă. Dacă locuiești cu cineva în aceeași casă, este foarte posibil ca acțiunile tale recente să-i fi provocat supărări, așa că încercă să remediezi situația. Fă-ți timp pentru a sta cu familia și acordă-i mai multă atenție partenerului.

Pești

Bucuria ta este molipsitoare! Ai o stare generală foarte bună, munca îți va aduce satisfacție și recunoaștere. Pentru cei căsătoriți, urmează o mare și plăcută surpriză.

Citeste mai mult

HOROSCOP

Săptămâna neagră pentru majoritatea zodiilor! Mihai Voropchievici, avertisment pentru berbeci și fecioare în perioada 22-28 ianuarie! Trădări mari la orizont!

Publicat

in

Horoscopul săptămânii 22 ianuarie – 28 ianuarie 2024. Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul unei emisiuni televizate, ce se întâmplă cu zodiile. Previziunile sunt valabile atât pentru zodie, cât și pentru ascendent.

Berbec

Potrivit spuselor lui Mihai Voropchievici, nativii acestei zodii stau sub semnul unei cărți negative, Râul 17. Au șanse să-și facă iluzii nerealiste, să fie abandonați de o persoană apropiată, să fie trădați. Se vor afla într-o situație complicată, fără de ieșire, cel puțin pentru moment.

Taur

Cartea care vizează zodia este Cenușiu 15 și arată că nativii își vor căuta liniștea, pacea interioară. Este o perioadă bună pentru contemplare, iar cei cu experiență în viață le vor da sfaturi valoroase.

Gemeni

Pe tine, Gemeni, se pare că te așteaptă o săptămână plină de drumuri și vizite. Ai multe lucruri de rezolvat, dar starea ta generală va fi una bună. Astrele îți surâd.

Rac

Sentimente pozitive te încearcă și schimbări în bine. Sunt șanse mari să te întâlnești cu cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult și de care îți era dor. Astrologul Mihai Voropchievici spune că este momentul să-ți faci prieteni și tu trebuie să fi cel care face primul pas.

Leu

Nativii vor trece prin momente dificile. Vor căuta dispute din cauza nervilor, motiv pentru care ar trebui să-și controleze din temperament.

Fecioară

Vine finalul unei perioade grele, dar pentru a putea trece cu bine, este nevoie de o schimbare. Trebuie să renunți la tot pentru a-ți putea schimba soarta.

Balanță

Vei da dovadă de răbdare, receptivitate și vei fi chiar gentil cu ceilalți. Există posibilitatea să ieși în aer liber, poate chiar într-o excursie scurtă. Cei care sunt singuri au mari șanse să-și cunoască un posibil partener.

Scorpion

Vei avea o săptămână cu un echilibru bun. Vei avea situația sub control și sunt șanse chiar să pleci din țară. Îți descoperi noi pasiuni.

Săgetător

Stai sub semnul unui nou job sau poate chiar al unei noi funcții la locul de muncă. Vei cunoaște o persoană care își va aduce o schimbare majoră în viața ta.

Capricorn

Comunicarea este cheia. Încearcă să vorbești deschis cu cei din jurul tău și să vezi exact unde sunt problemele. Ai mare grijă în relația cu familia ta.

Vărsător

Îți vei petrece mai mult timp cu familia ta, acasă. Nu ești chiar în cea mai bună formă și nici nu ai dispoziția necesară pentru a face călătorii. Astrologul spune că vei scăpa de incertitudinea din viața ta.

Pești

Pentru nativii singuri, sunt șanse mari să vă cunoașteți partenerul. Săptămâna te va găsi relaxat, dar trebuie să ieși din zona ta de confort, pentru binele tău.

Mihai Voropchievici a făcut previziunile la Antena 3 CNN.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend