spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Horoscop 19 iulie 2019

Facebook Twitter Google+
Horoscop 19 iulie 2019

Viziunea ta optimistă şi deschisă asupra lucrurilor este cheia succesului!

Berbec. Întotdeauna există altul mai experimentat alături de la care poţi primi răspunsurile de care ai nevoie. Deşi eşti tentat să priveşti un pic superficial sfaturile celor mai maturi, va veni o zi în care te vei convinge singur că au avut dreptate şi ar fi fost tare bine dacă i-ai fi ascultat! Ai norocul de a te afla în compania unei persoane mai în vârstă, cu multă experienţă de viaţă, bun cunoscător al unui domeniu în care tu abia faci primii paşi, şi care se arată dispus să-ţi ofere răspunsuri la marile tale întrebări existenţiale. Să n-o faci pe atotştiutorul, pentru că nu deţii toate informaţiile necesare, dar acu această ocazie îţi poţi îmbogăţi cunoştinţele spre un nivel care te va face mândru de tine!

Taur. Nu eşti de acord cu răspunsul pe care îl primeşti la o solicitare legală pe care ai făcut-o la o instituţie abilitată, dar unde-i lege nu-i tocmeală şi nu prea mai poţi face nimic decât să te supui ei. Asta nu înseamnă că nu vei profita de ocazie atunci când se va ivi pentru a-ţi lua revanşa şi a scoate adevărul la iveală, pentru că tu consideri că ai dreptate. Eşti frustrat să accepţi nişte condiţii clar defavorabile ţie, dar ambiţia ta creşte şi mai mult la gândul că vei milita în continuare pentru a avea în final tot tu ultimul cuvânt. Nu abandona lupta pentru dreptate!

Gemeni. Merită să intri în competiţia de idei care se naşte azi, pentru că vei descoperi o mulţime de păreri diferite de ale tale, dar de care te vei putea folosi la un moment dat. Nu le considera conflicte inutile, deşi tensiunea creşte cu fiecare replică dură care este spusă de participanţi, căci vei vedea că toate aceste opinii diametral opuse se vor lega într-o direcţie comună şi constructivă. Oricare ar fi subiectul pe marginea cărora se nasc atâtea controverse, ai şi tu un cuvânt de spus peste toate, tot aşa cum ai şi ceva nou de învăţat din ce auzi.

Rac. Nu te lăsa intimidat de cei care te atacă azi nejustificat. Cât timp tu eşti convins că ceea ce faci e perfect corect, legal, sincer, nu ai motive să te aperi, deci mergi pe calea ta cu încredere. Unii oricum nu ştiu altceva decât să comenteze răutăcios reuşitele tale şi, se comportă precum vulpea: dacă nu ajung la struguri, spun că sunt acri. Adică dacă nu pot ajunge la nivelul tău, la valoarea ta, încep să te bârfească, să te critice şi să te judece, căutându-ţi nod în papură. Nu vor reuşi, pentru că nu au de ce să se lege, ca atare n-au decât! Ştii cum se spune: căinii latră, ursul trece, iar ursul aici eşti tu!

Leu. Nu te ţine cu dinţii de nişte principii, scrise sau nescrise, care îţi reduc libertatea de a mai încerca şi alte variante decât cele dictate de cei puternici. Chiar dacă te afli într-un mediu influenţat de legi clare, de limite stricte, de ordine date de sus, sunt momente în care trebuie să te revolţi împotriva acestor principii restrictive şi să te eliberezi! Imaginează-ţi că tocmai ai pornit o revoluţie personală cu scopul de a-ţi recupera drepturile şi de a începe o viaţă mai bună. Nu mai poţi tolera un regim limitativ şi rigid, tu eşti cu un pas înaintea tuturor şi vezi că se poate şi altfel. Descătuşează-te de sub dictatură!

Fecioara. Găseşti de fiecare dată exact resursele de care ai nevoie pentru a rezolva sarcinile acestei zile. Eşti în totalitate pregătit şi potrivit pentru tot ce ai de făcut astăzi, deci nu-ţi mai căuta atâtea defecte şi nici nu te teme să încerci. Nu trebuie să aştepţi miracole de la alţii, pentru că rezolvarea tuturor problemelor stă în mâinile tale şi în propriile idei. Ajunge doar să te concentrezi un pic, să te înarmezi cu răbdare şi să porneşti la drum, conştient că rezultatele nu vor apărea repede. E cale lungă până la primele semne de reuşită, deci urmează, lent şi calm, paşii fireşti până la finish.

Balanța. Nu te mai supune atâtor restricţii şi limitări! Oferă-ţi mai multă libertate, ca semn că te iubeşti mai mult pe tine însuţi, fără să te mai supui unor restricţii atât de severe. Ai văzut deja că dacă nu-ţi permiţi diverse acţiuni ci te supui unor limitări foarte dure (de timp, de alimentaţie, de gândire, de mişcare, de alegere), nu faci decât să generezi mari frustrări în interiorul tău. A nu-şi da voie să faci ba una, ba alta, nu e decât o încercare de a-ţi ţine sub control viaţa, când tu ai înaintea ta perspective imense care merită încercare. Renunţă la nu e voie, la interdicţii şi uşi blocate, şi bucură-te de paleta largă de opţiuni.

Scorpion. Viziunea ta optimistă şi deschisă asupra lucrurilor este cheia succesului. Numai tu ştii cum te împarţi cu brio în atâtea direcţii, pentru că reuşeşti să faci mai multe lucruri în acelaşi timp, fără să te simţi stresat, ba chiar păstrându-ţi şi zâmbetul pe buze, încât uimeşti pe toată lumea cu atitudinea ta deschisă în faţa oricărei provocări. Se vede că pui pasiune în tot ce faci şi e normal ca, atunci când lucrezi cu plăcere, rezultatele să fie pe măsură. Nu te mai cramponezi de piedici şi lipsuri, aşa ca altădată, ci reuşeşti să spui că totul e posibil, simplu şi excelent!

Săgetător. Contactul cu autorităţile are un efect stimulator asupra ta, de parcă ţi-ar mări voinţa de a demonstra că ai dreptate în ciuda criticilor care vin de la acestea. Conflictele la vârf pot fi aprinse, dar deţii toate resursele pentru a-ţi susţine punctul de vedere şi chiar a repurta o victorie de răsunet în faţa celor care, prin funcţie sau rang, cred că au dreptul să facă sau să spună orice. Nu e aşa şi le vei demonstra că, de pe poziţia ta, poţi avea ultimul cuvânt apelând la alte argumente decât forţă, aroganţă sau superioritate.

Capricorn. Ai tot amânat un anumit moment sau, din cauza unor piedici ce nu ţineau de tine, nu se mai întâmpla, deşi erai pregătit să-i dai startul, dar iată că toată aşteptarea ta a meritat. Eşti chiar în faţa acelui moment şui te deschizi cu optimism şi entuziasm către această noutate, convins că este exact ceea ce aveai nevoie. Ai încredere în reuşita acestui moment, tocmai pentru că a fost îndelung aşteptat şi pregătit la nivel teoretic, astfel încât nu poate ieşi decât foarte bine. Investeşte resursele pe care le-ai economisit în acest sens, pentru că acum e vremea să iasă la iveală tot ce ai acumulat, în aşteptare.

Vărsător. Uneori e bine să te retragi din lumina reflectoarelor şi să-ţi oferi o clipă de meditaţie smerită, în care să te apleci asupra nevoilor tale cele mai ascunse. Vei descoperi că ai scăpat din vedere câteva puncte nevralgice pe care le-ai tot ascuns sub preş, dar, mai devreme sau mai târziu, ele trebuiau să iasă la lumină. Ascultă-ţi vocea interioară care are ceva să-ţi transmită! Opreşte-te un pic din iureşul cotidian şi adu-ţi aminte de suferinţele tale interioare, de rănile rămase deschise în inima ta, pentru că ai nevoie de această întoarcere spre sinele tău cel mai profund. Dându-i puţină atenţie, te vei elibera de o povară pe care o tot cari cu tine de atâta timp.

Pești. Se aud veşti bune care adună lumea în jurul unui punct de atracţie de care poate beneficia fiecare în parte într-un anumit fel. Şi tu ai avut un rol la acest succes care merită celebrat cu atâta bucurie, poate chiar şi cu un iz festiv, pentru că toată lumea a participat cu ceva la atingerea acestui scop. Se simte o atmosferă de petrecere în jurul tău şi te bucuri din toată inima pentru succesul ce stă la baza acestui moment plăcut, iar aerul acesta amuzant, relaxant, optimist apropie şi mai mult oamenii şi strânge şi mai puternic relaţiile cu cei din jur, de parcă aţi devenit o mare familie.

Facebook Twitter Google+

Redactor colaborator

Facebook Comments

Mai poti citi si....