spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Grădinițele și creșele din Mioveni rămân deschise

Facebook Twitter Google+
Grădinițele și creșele din Mioveni rămân deschise

Având în vedere faptul că Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat și prelungit codurile portocaliu şi galben de vreme rea, fiind aşteptate temperaturi extrem de scăzute şi ninsori abundente, astăzi, la primăria Mioveni a fost organizată o ședință extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia au fost luate o serie de măsuri cu scopul de a preveni și limita riscul apariției unor evenimete nedorite.
Astfel, în zilele de miercuri (28 februarie) și joi (1 martie) s-a luat decizia sistării tuturor orelor de curs în toate unitățile școlare din Mioveni, excepție făcând creșele. Fac precizarea că deși liceele, școlile gimnaziale și grădinițele din oraș vor fi închise, cele trei creșe aflate în subordinea primăriei Mioveni vor fi deschise și vor primi, în regim normal, toți copiii, indiferent dacă sunt de la creșă, grădiniță, sau chiar clasa zero, ai căror părinți lucrează și nu îi pot supraveghea.
De asemenea, în această perioadă, administratorii imobilelor și responsabilii desemnați sunt obligați să monitorizeze instalațiile termice, sanitare și hidranții pentru a preveni înghețul, sau apariția unor avarii în rețele din cauza gerului sau a presiunii ridicate.

Facebook Twitter Google+

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Facebook Comments

Mai poti citi si....