spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

GATA, S-A DECIS ! ITP anual pentru masinile vechi – Doar cele cu defecte minore mai pot trece de ITP

Facebook Twitter Google+
GATA, S-A DECIS ! ITP anual pentru masinile vechi – Doar cele cu defecte minore mai pot trece de ITP

La fiecare inspecție tehnică periodică (ITP), mașinile vor trece sau nu de verificare în funcție de gravitatea defectelor pe care le au, potrivit unui proiect de act normativ care a primit astăzi votul decisiv al deputaților. Concret, autovehiculele vor putea trece de inspecție cel mult cu defecte minore, iar dacă va fi vorba de defecte mai grave, acestea vor trebui reparate în maximum 30 de zile. Totodată, actul prevede că automobilele mai vechi de 12 ani vor necesita anual ITP.

Noile reguli propuse pentru desfășurarea inspecțiilor tehnice la mașini sunt incluse într-un Proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică. Documentul a trecut în septembrie de Senat, iar astăzi a primit și votul decisiv al Camerei Deputaților, astfel că, pentru a se aplica, mai trebuie doar promulgat prin decret al președintelui României.

În urma fiecărei verificări tehnice, autovehiculele vor trece de inspecție doar dacă au, în cel mai rău caz, defecte mici. Mai exact, „în cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției”, scrie în propunerea de act normativ.

Însă dacă la verificări vor fi găsite defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu vor trece de inspecție și proprietarii vor fi nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile. „În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială”, este punctat în proiect.

În acest sens, șoferii care vin cu mașinile pentru efectuarea ITP-ului vor fi informați despre deficiențele ce trebuie remediate. Totodată, prevederile propuse includ și definiții pentru cele trei categorii de defecte, după cum urmează:

  • deficiențe minore: deficiențele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore;
  • deficiențe majore: deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante;
  • deficiențe periculoase: deficiențele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului.

„Un vehicul care prezintă deficiențe încadrabile la mai mult de o categorie de deficiențe dintre cele prevăzute la alin. (10) (adică cele minore, majore și periculoase – n. red.) este clasificat în categoria care corespunde deficienței mai grave. Un vehicul care prezintă mai multe deficiențe la același element inspectat poate fi clasificat în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficiențe ar genera un risc mai mare la adresa siguranței rutiere”, este lămurit în propunerea legislativă.

În momentul de față, Ordonanța Guvernului nr. 81/2000 nu include nicio prevedere referitoare la categorizarea deficiențelor și măsurile ce trebuie luate în cazurile respective. ITP-ul se face periodic, în funcție de categoria vehiculului. De exemplu, automobilele trebuie verificate o dată la doi ani, iar taxiurile – o dată la șase luni. Autovehiculele școlilor de șoferi trebuie verificate, în funcție de numărul de locuri pe scaune, fie o dată la un an, fie o dată la șase luni.

Pe deasupra, deputații au stabilit că, în cazul mașinilor cu o vechime de cel puțin 12 ani (exceptându-le pe cele istorice), ITP-ul va fi necesar anual, nu o dată la doi ani, așa cum este acum. În același timp, mașinile noi la prima înmatriculare în România vor fi supuse primului ITP abia după trei ani de la înmatriculare, nu după doi ani.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....