Free blog counter
spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Găluşte (gomboţi) cu prune reinventate

Facebook Twitter Google+
Găluşte (gomboţi) cu prune reinventate

Mmm, găluştele cu prune! Ardelenii ştiu prea bine că nu există alt desert pe lume mai gustos şi „mai aducător de amintiri” decât acesta. Prima dată când am auzit de acest desert, nici nu concepeam să gust, darămite să-mi şi placă. Dar, odată cu prima îmbucătură, am rămas impresionată de gustul greu de asemuit cu orice alt desert.

Pruna dulce-acrişoară, învelită în stratul generos de aluat fraged, m-a cucerit pe loc! Chiar dacă nu am reuşit până acum să prepar acest desert, reţeta de mai jos, oferită de Chef Nicolai Tand la invitaţia Engie, m-a determinat să o încerc şi eu în această vacanţă de Crăciun.

Cu ingredientele la îndemână şi cu reţeta la vedere, vă îndemn şi pe voi să preparaţi acest desert pentru mesele festive! Iată cum se prepară minunatele găluşte cu prune reinventate!

INGREDIENTE (pentru 6 porţii)

  • 3-4 cartofi
  • 300 g de făina
  • 3 linguri de zahăr pudră
  • o lingură de zahăr tos
  • 5 linguri de pesmet
  • 3 linguri de griş
  • 2 ouă
  • o lingură bună de unt
  • 200 g de prune uscate
  • 30 ml coniac
  • 2 linguri de scorţişoară

MOD DE PREPARARE

1. Spălăm cartofii şi îi punem cu coajă la fiert, în apă rece.

2. Spălăm şi tăiem pe din două prunele şi le punem la prăjit la foc domol într-o tigaie în care am presărat o lingură de zahăr tos.

3. Tot în tigaie punem un baton de scorţişoară lângă prune şi adăugăm untul, flambăm cu coniac, după care adăugăm apa, până se face o pastă de consistenţa magiunului. Durează aproximativ 30 de minute.

4. După ce au fiert cartofii, îi radem pe cea mai fină parte a răzătoarei.

5. Amestecăm cartofii raşi cu grişul, oul, făina, şi o lingură de zahăr pudră. Din compoziţie facem un rulou lung şi subţire, pe care îl tăiem în bucăţele de 2-3 cm.

6. Punem bucăţelele de aluat în apă clocotită şi le scoatem de la fiert când se ridică la suprafaţă. Le punem apoi pe o hârtie, să absoarbă apa.

7. Într-un vas în care punem găluştele fierte, adăugăm pasta de prune şi amestecăm.

8. Amestecăm 2 linguri de zahăr pudră, 5 linguri de pesmet şi 2 linguri de scorţişoară. Presărăm amestecul pe deasupra găluştelor cu prune.

9. Se servesc de preferinţă călduţe.

Facebook Twitter Google+

Redactor colaborator

Facebook Comments

Mai poti citi si....