Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

GALERIE FOTO ! TOT CU ARMATA !!! Medicii de la Spitalul Militar Argeş au oferit consultaţii gratuite în comuna Albeşti 

Publicat

in

Zeci de locuitori din Albeşti Locul nu au ratat ocazia de a primi un consult medical de specialitate de la medicii Spitalului Militar şi au fost prezenţi, ieri,  la Școala Gimnazială, din localitate, acolo unde a avut loc o lăudabila acţiune. Astfel, în anul Centenarului Marii Uniri, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești sărbătorește Ziua Armatei Române, printr-o campania umanitară susținută de către Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale. Aşa se face că, sâmbătă, 20.10.2018, între orele 9:00-1600, o echipă din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești condusă de comandantul spitalului, colonel medic Guiță-Alexandru Gigel, a fost prezentă în comuna Albeşti cu medici în specialitățile medicale: medicină internă, medicină de familie, oftalmologie, cardiologie, O.R.L., psihiatrie, neurologie și un ofițer psiholog. Asistența medicală de urgență a fost asigurată de Compartimentul Primiri Urgențe iar suportul logistic va fi asigurat de personalul încadrat în managementul calității, comunicare și relații publice, informatică și administrativ.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Marcel Vela anunță că polițiștii de la Rutieră vor fi dotați cu camere video

Publicat

in

De

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri seară, că şi-a propus achiziţionarea de camere video pentru agenţii de la Poliţia Rutieră. ”Nu o să mai găsiţi deputaţi care înjură poliţistul şi nici poliţişti rutieri care abuzează de funcţia lor”, a spus Vela.

”Vom cumpăra camere video pentru fiecare poliţist de la Rutieră care va eradica fenomenul corupţiei la Poliţia Rutieră, va responsabiliza poliţistul în dialog cu şoferul şi, în aceaşi timp, şoferul în dialog cu poliţistul, fiind proba camerei”, a anunţat Marcel Vela la B1 TV.

Ministrul spune că, în acest fel, poliţiştii nu vor mai abuza de funcţia lor şi nici parlamentarii nu îşi vor mai permite să înjure poliţistul.

”Nu o să mai  găsiţi deputaţi care înjură poliţistul şi nici poliţişti rutieri care abuzează de funcţia lor”, a mai spus Vela.

Ministrul de Interne, Marcel Vela a anunţat că luna aceasta va prezenta o propunere de eficientizare şi restructurare a Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât acest minister să crească în percepţia românilor privind încrederea, conform news.ro

Vezi și:

Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Marcel Vela, măsură aprig contestată! ‘Va fi o întreagă nebunie, pentru că au competențe diferite’

Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Vicepreședinte USR: ‘Voi vota pentru moțiunea de cenzură’

Publicat

in

De

Vicepreşedintele USR Iulian Bulai afirmă, miercuri seară, că va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, dacă nu primeşte asigurări că vor exista fonduri europene nerambursabile pentru Autostrada A8 în următorul exerciţiu financiar al UE. Bulai a precizat şi că a discutat cu ministrul Transporturilor care i-a explicat că, deocamdată, nu se prevăd fonduri, dar negocierea nu este finală.

”Stimate domnule Orban, aţi ignorat Moldova ca ministru al Transporturilor, înţeleg că veţi face la fel acum. Dacă nu se mişcă lucrurile să avem fonduri europene nerambursabile pentru Autostrada A8 în următorul exerciţiu financiar al UE, vă asigur de faptul că voi vota pentru moţiunea de cenzură la urmatoarea moţiune împotriva acestui guvern. Lipsa infrastructurii în Moldova ne duce la disperare. Ne izolează de România şi de Europa şi face sute de victime rutiere în zona noastră”, a scris, miercuri, pe Facebook, Iulian Bulai, vicepreşedinte USR.

Acesta susţine că ”ignorarea Moldovei din partea blatului PSD-PNL de nealocare bugetară (şi fonduri europene nerambursabile) pentru infrastructura din Moldova trebuie să înceteze acum”.

”Nu mai ignoraţi Moldova. Nu ne luaţi de fraieri. Nu aţi dat bani Moldovei şi asta se ştie. Dacă prin pârghiile pe care le aveţi acum problema nu se rezolvă cât mai repede, votez cu conştiinţa împăcată la următoare moţiune de cenzură. Şi mai conving şi alţi parlamentari modolveni să o facă”, a mai scris Bulai.

Ulterior, acesta a revenit cu o postare în care a explicat că a discutat cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

”Tocmai am încheiat o discuţie cu ministrul transporturilor, Lucian Bode, care mi-a dat vestea bună că mâine va da OUG pentru desfiinţarea PPP-urilor din toată ţara. Vestea proastă este că în exerciţiul financiar al UE 2021-2027 nu se prevăd, aşa cum arată acum propunerea de pe masă, bani pentru Autostrada A8. Negocierea nu este finală şi dacă Guvernul reuşeşte să susţină corect cauza României s-ar putea găsi fonduri. Constrângerile propuse în prezent care stabilesc alocări minime pentru alte obiective (high-tech sau “verde”), prin urmare lăsând prea puţini bani pentru infrastructură de transport, nu se potrivesc cu realităţile României. Coeziunea şi reducerea decalajelor trebuie să rămână priorităţi pentru UE. Depinde de cât de bine ştie Guvernul să ne reprezinte interesele să se întâmple asta şi să se găsească fonduri pentru A8. Nu sunt mulţumit de situaţie, dar ştiu mai multe acum. Moldova tot la coadă rămâne”, a mai scris Bulai, citează news.ro

Vezi și:

Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Marcel Vela, măsură aprig contestată! ‘Va fi o întreagă nebunie, pentru că au competențe diferite’

Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend