spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

GALERIE FOTO – EXCLUSIV ! Împreună, pentru ultimul Crăciun al unei bătrâne – „Să nu mă uiți, mamă!”

Facebook Twitter Google+
GALERIE FOTO – EXCLUSIV ! Împreună, pentru ultimul Crăciun al unei bătrâne – „Să nu mă uiți, mamă!”

#La 88 de ani, Victoria Buzilă are nevoie de ajutorul semenilor – O porție de mâncare și câteva medicamente ”luxul”pe care și-l dorește în această iarnă

Bătrânețea e boală grea se spune din totdeauna dar bătrânețea în singurătate, chin și suferință este poate cel mai cumplit mod de a-și încheia călătoria pe pământ al unui om.

Mulți sunt bătrânii Argeșului uitați de copii, de familii și autorități. Mulți sunt săraci și trec cu greu peste fiecare zi care le mai este dată de la Dumnezeu dar puțini își trăiesc bătrânețea chinuită cu zâmbetul pe buze pentru amintirile frumoase.

O astfel de femeie este Veronica Buzilă. Are 88 de ani și trăiește în Câmpulung, într-o cameră sărăcăcioasă, cu minimul de condiții.

În plină iarnă, fără căldură

Deși temperaturile sunt mici iar în cămăruța bătrânei s-a făcut de mult frig, singura sa sursă de încălzire sunt… hainele mai groase.

Nu are unde să facă foc și nici nu ar avea cu ce. A primit zilele trecute o aerotermă din partea unor tineri inimoși care vor să îi facă iarna mai caldă dar îi e frică să o folosească. Are o pensie de aproximativ 300 de lei din care nu își poate permite facturi mari la utiliități.

Un radio și fotografiile vechi, singurii prieteni

În urmă cu câțiva ani de zile bătrâna Veronica a rămas văduvă. Nu are copii iar singurele rude locuiesc mult prea departe.  Un radio vechi și câteva fotografii sunt singurii prieteni pe care îi mai are. Își aduce aminte cu drag de copilărie, de cum și-a cunoscut soțul sau de cum  a învățat să scrie.

” Păi munceam toată ziua. Am fost o femeie corectă. Am fost sclavă, dar am știut să prețuiesc mâna care m-a hrănit.

(Râzând) Când eram copii, mâncam mămăligă, că așa era p-atunci. O punea mama în pânză, pentru școală. Le luam mâncarea copiilor și mă ascundeam sub un pod. Nu-mi plăcea cartea. Am învățat să socotesc, să citesc singură. Pierdeam vremea pe afară. Pormă, ma pârau profesorii la mama că nu ma duc la școală. Ehee, câte n-am făcut! Jucam “șontron’’ și fel de fel de alea. Pormă, mă întâlneam cu colege din astea. Mă uitam pe abecedar. Pormă, am luat tăblițe, că erau tăblițe din alea cu condei. Am început să scriu cu pietre… ”își aduce aminte femeia.

” Păi l-am cunoscut…bine, ca nu era nevoie să ma mărit, că aveam 38 de ani. Păi, da. Mi-am luat serviciu, am trăit așa… Și după, pe recomandații, pe canapea…venind de la serviciu cu juma’ de normă, și așa…din vorbă-n vorbă…el era de la Drăghici și era paznic aici la Câmpulung și ce să fac, l-am luat! Zice “Ai copii?” zic “N-am copii,vai de mine! Dar dumneata, ai?” și-mi spune “Sa nu-mi mai zici dumneata. Eu aș vrea să te iau!” zic “Unde să mă iei?” (râzând) la care el “Nu, nu” zice “Serios! Că mi-a zis cineva de dumneata.”

Și na, azi așa, maine așa…Doi ani am trăit fără căsătorie. Domne, într-adevăr, de la 1 litru în sus de vin, se cunoștea că-i om. Nu făcea nici un fel de prostii. Îmi zicea că sunt ca o floare, așa îmi zicea mereu săracu’… !

Așa că am încheiat căsătoria, ne-am mutat împreună și-am trăit în Voinești cu el 20 de ani! Ce să fac? ”

Are cancer dar nu își permite medicamente sau vizite la medici

Problemele de sănătate ale bătrânei Veronica nu sunt nici ele puține. Are cancer, nu mai vede iar anii grei care au trecut peste ea își spun cuvântul. Banii de medicamente sunt prea puțini iar vizita la medic o raritate. Cu siguranță însă că, măcar acum,în prag de sărbători, în prag de ceea ce ar putea fi ultimul Crăciun a bătrânei din Câmpulung, vor exista oameni de bine care să o ajute.

Argeșenii au demonstrat în nenumărate rânduri că pot fi solidari, că pot întinde o mână de ajutor celor aflați în suferință. Că uniți pot aduce zâmbetul pe fața semenilor lor. Pentru Veronica Buzilă viața nu mai are multe de oferit, voi însă, argeșeni cu suflet mare, îi puteți oferi clipe de liniște și confort, acum de Crăciun, de, poate, ultimul său Crăciun.

”Vreau să rămân în memoria omenilor ca o femeie glumeață”

Vreau să rămân în memoria omenilor ca o femeie glumeață, așa cum am fost mereu… Sunt o femeie puternică, domnișoară. Stau singură în casa asta de mulți ani. Au mai venit hoți, dar i-am speriat cu bățul. Nu mi-a plăcut niciodată să cerșesc, ți-o spui drept. Dacă am avut, bine, dacă nu am răbdat. Nu mi-a plăcut să beau. N-am avut alte vicii. Am încercat să mă las și de țigări, dar n-am putut, domnișoară. Doar pe ele le mai am. Și pe pisică. Cealaltă a dispărut, că aveam două.

Bărbatu’ meu, în schimb… avea patima băuturii. Dar nu s-a purtat niciodată urât cu mine. M-a respectat până a murit, săracu’ ! Acum, am rămas singură. Să nu mă uiți, mamă!

 

Facebook Twitter Google+

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: [email protected]

Facebook Comments

Mai poti citi si....