spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

FOCURI DE ARMĂ în Argeş: Femeie împuşcată de poliţişti din greşeală

Facebook Twitter Google+
FOCURI DE ARMĂ în Argeş: Femeie împuşcată de poliţişti din greşeală

Urmărire ca-n filme, azi noapte, în judeţul Argeş ! O femeie de 31 de ani a fost rănită prin împuşcare după ce poliţiştii din Argeş au tras mai multe focuri de armă, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru oprirea autoturismului în care aceasta se afla ca pasager şi care era condus de un şofer băut. În momentul în care au reuşit imobilizarea şoferului, poliţiştii au descoperit că în maşina lui se afla tânăra rănită, aceasta fiind dusă la spital şi operată.
Potrivit Poliţiei Argeş, în noaptea de marţi spre miercuri poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, care se aflau în misiune în comuna Bârla, au făcut semnal  de oprire unui autoturism care circula pe DJ 679, din direcţia Bârla către Hârseşti. Şoferul nu a oprit la semnal şi a continuat deplasarea către comuna Hârseşti. ”

„În noaptea de 10 spre 11 iulie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, care se aflau în misiune pe raza comunei Bârla, din județul Argeș, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe DJ 679, din direcția Bârla către Hârsești. Conducătorul auto nu a oprit la semnal și a continuat deplasarea către comuna Hârsești.
Întrucât existau indicii că bărbatul ar conduce autovehicului sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Aceștia au somat din nou conducătorul auto să oprească prin sistemul de amplificare audio al autospecialei.
După efectuarea somațiilor legale, pentru imobilizarea autovehiculului, unul dintre polițiști a executat două focuri de avertisment în plan vertical și încă patru asupra autoturismului.
Focurile de armă au fost executate într-o zonă fără locuințe situată între comunele Bârla și Hârsești. Autoturismul a fost oprit pe raza comunei Hârsești, iar conducătorul auto imobilizat.
După imobilizarea conducătorului auto, polițiștii au constatat că o femeie de 31 de ani, pasageră în autoturism prezenta o leziune, aparent ușoară.

Aceștia au solicitat intervenția ambulanței și au luat măsuri de prim ajutor până la sosirea acesteia. Femeia a fost transportată la Spitalul Județean Argeș. Conducătorului auto i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.
De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 1305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de circulație pentru 30 de zile. Documentele de verificare a modului de intervenție întocmite cu ocazia cercetărilor vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș”

„, se arată într-un comunicat transmis miercuri dimineaţă de Poliţia Vâlcea. Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat că femeia, rănită în urma focurilor de armă trase de agenţi, a fost transportată la Spitalul Judeţean din Piteşti, unde a fost operată. Poliţia mai precizează că Parchetul Tribunalului Argeş urmează să verifice modul în care poliţiştii au intervenit în acest caz.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....