Publicat: lun, Feb 11th, 2013

Firma ginerelui lui Nicolescu

Distribuie stirea pe

c_400_300_16777215_0___images_stories_stiri1_110218.jpgA trecut vremea lui Ionuţ Ştefănescu, a venit vremea lui Mircea Şerban, ginerele actual al preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, transformându-se într-un prosper om de afaceri în domeniul construcţiilor imediat ce a devenit un cuplu cu Ana Maria, fiica liderului pesedist. Dacă în 2008 nu auzise mai nimeni de firma sa, Valah Construct Grup, acum, nu există licitaţie mai de soi în judeţ la care să lipsească, şi, surprinzător, (sau nu?) s-o şi câştige. Ce Comesad? Ce Zeus? Ce Metabet? Ce General Trust? Firmele mari ale Argeşului pălesc în faţa societăţii care în 2008 avea numai cinci angajaţi. Nu doar că giganţii de odinioară ai construcţiilor industriale şi de drumuri sunt învinşi în licitaţii dar, ca să nu stea degeaba, trebuie să se asocieze cu Valah Construct pentru a prinde ceva din vreo lucrare.
Valah Construct dă lucrări în subantrepriză “greilor” din construcţii
Iată cum stă treaba: De când a intrat în familia Nicolescu, întâi ca prieten şi apoi ca soţ al fiicei celei mici a lui Constantin Nicolescu., Mircea Şerban şi-a dezvoltat subit gustul pentru afacerile cu bani publici. Faptul că se ştia cu Nicolescu din fragedă pruncie, tatăl său Gheorghe Şerban fiind bun prieten cu preşedintele CJ şi asociaţi la IATSA Bascov nu i-a dat ghes la afaceri cu bani de la buget înainte. Ci doar după. Uimitor cum în preajma lui Nicolescu, toţi,(gineri sau nu), devin manageri de succes… De ceva timp, Valah Construct Grup câştigă licitaţie după licitaţie devansând la punctaj firme mari şi cu renume în construcţii cărora, culmea le dă ulterior lucrările în subantrepriză. Este cazul la Piteşti unde, Comesad a câştigat o licitaţie pentru drumuri. Valah a contestat şi a primit ulterior lucrarea pe care, n-a putut-o onora cu forţe proprii şi a dat-o spre executare Comesadului. Care-i logica?
Lucrări de mântuială la Budeasa
Tot cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Budeasa, unde, în primă fază, Valah Construct a pierdut licitaţia. A contestat şi a câştigat. In faza a doua a licitaţiei şi-a anihilat concurenţa, asociindu-se cu ceilalţi participanţi cărora le-a explicat într-un stil propriu avantajele sau mai degrabă dezavantajele de a se pune cu o firmă ca Valah. Din cauza contestaţiilor, lucrările la Budeasa au început târziu, iarna venind înainte ca stratul final de asfalt să fie turnat. În acest moment lucrările sunt suspendate iar gropile şi-au făcut voiniceşte apariţia. Povestea de la Budeasa s-a repetat la Buzoieşti şi Lunca Corbului, unde, de asemenea, la licitaţie, marile firme de construcţii s-au îngrămădit să se asocieze cu Valah Construct.
Ameninţări şi şantaj
Practica lui Şerban pare a fi neortodoxă şi ar avea multe în comun cu termeni ca şantaj şi ameninţare. Pe surse am aflat că, atunci când se prezintă la o licitaţie, Mircea Şerban ar cam avea obiceiul să-i contacteze pe ceilalţi participanţi cărora să le amintească al cu ginere este şi cum nici iarba nu creşte în Argeş fără aprobarea lui tata socru. Fie vorba între noi, cu problemele de sănătate şi cu Justiţia, tata socru (Constantin Nicolescu, în speţă) s-ar putea să nu aibă cunoştinţă de toate practicile proaspătului ginere. Care se duce pe la primării şi pe la diferite instituţii ale statului care au lucrări de efectuat (cu sau fără licitaţie) şi îşi oferă serviciile

Un alt aspect demn de remarcat este şi cel privind existenţa sau nu a unui conflict de interese între Valah Construct Grup şi Consiliul Judeţean Argeş. Şi nu prin prisma relaţiilor de rudenie dintre Mircea Şerban şi socrul său Constantin Nicolescu ci a legăturii soţ-soţie dintre Cătălin Nicolau şi Alina Nicolau. Cătălin Nicolau este administrator al Valah Construct şi, în această calitate reprezintă societatea în orice împrejurare, inclusiv licitaţii, contestaţii. Alina Nicolau este director tehnic în cadrul Regiei Judeţene de Drumuri, teoretic al doilea om din structură, practic, primul, cunoscut fiind faptul că taie şi spânzură în cadrul regiei. Întrebarea se pune dacă, în cazul lucrărilor efectuate cu bani de la bugetul Consiliului Judeţean, atunci când Alina Nicolau semnează contractul de executare sau plăţile către firma administrată de soţul ei, când pe foaie apare semnătura soţului şi a soţiei se poate vorbi despre conflict de interese…. Că despre moralitate şi deontologie, clar nu poate fi vorba.

Restaurant Domnesc, simte traditia !

Comentarii FB

comentarii

Autorul articolului

-

Lasa un comentariu

XHTML: Poti utiliza aceste tag-uri html: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trustul de constructii civile si industriale Trustul de constructii civile si industriale

disparut Surdo-mut dispărut de acasă

În data de 13.04 MORARU IANCU, vârstă 75 ani, din com. Izvoru, jud. Argeş, a plecat...

cadouri copii Poliţiştii argeşeni au facut cadouri copiilor cu handicap

În fiecare an, în preajma Sărbătorilor Pascale, poliţiştii argeşeni în colaborare cu Asociaţia Umanitară de pe...

ipj arges Şef nou la fraude

Începând de ieri, la nivelul subunităţilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au avut loc...
Click si vezi cele mai bune preturi
ziare