Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Eurodeputatul Buda cere demiterea lui Petre Daea

Publicat

in

Vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, Daniel Buda, preşedinte al PNL Cluj, solicită public demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca urmare a „raportării fix din pix” a producţiilor de porumb către Comisia Europeană, informează un comunicat de presă transmis marţi AGERPRES.

„Solicit public demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca urmare a raportării fix din pix a producţiilor de porumb către Comisia Europeană! Ceea ce se discuta în urmă cu câteva luni bune, stârnind consternare, înfrigurare şi îngrijorare pe culoarele instituţiilor europene, despre posibilele raportări false ale Guvernului României cu privire la producţiile de porumb iată că, încetul cu încetul, devin certitudini. Guvernul PSD-ALDE a minţit în documentele oficiale trimise către Comisia Europeană, ceea ce creează grave prejudicii de imagine şi scăderea credibilităţii oficialilor români în faţa instituţiei europene şi nu numai. Iar acest lucru a fost, iată, confirmat şi de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii”, a afirmat Daniel Buda, potrivit sursei citate.

El adaugă că raportările „false” făcute de ministrul Daea au dus la modificări de preţuri pe burse.

„Nimeni nu poate înţelege un astfel de gest care depăşeşte cu mult raportările ceauşiste ale producţiilor record desprinse de realitate. Astăzi, aceste false raportări ale ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu multe milioane de tone peste cele reale, au dus la modificări de preţuri pe bursa de cereale, generând pierderi uriaşe pentru unii şi buzunare umplute pentru alţii. Balanţa comercială a UE a fost dată şi ea peste cap, importurile şi exporturile la nivelul UE fiind afectate. Mai mult, există riscul declanşării inclusiv a unor dificultăţi majore în asigurarea necesarului de furaje pentru animale, dar şi a alimentelor pentru consumul uman. Toate acestea pot presupune importuri la preţuri mult mai mari decât cele normale şi, evident, avem de-a face cu distorsiuni ale pieţei. Tocmai de aceea, în faţa unei realităţi de forţa evidenţei aritmetice, singura soluţie este demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca un minim efort de reparare a imaginii României în faţa instituţiilor europene”, a mai declarat eurodeputatul PNL Daniel Buda.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

MAE a făcut anunțul! S-a întâmplat la Gala Aniversară a Asociaţiei Tineretul ONU România

Publicat

in

De

Bogdan Aurescu a subliniat importanța implicării generației tinere în teme precum schimbările climatice, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică sau un nou regim pentru spaţiul cosmic.

Importanţa promovării tinerilor şi susţinerea în cadrul UE şi în alte foruri internaţionale a priorităţilor şi obiectivelor tinerilor a fost evidenţiată, miercuri, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Gala Aniversară a Asociaţiei Tineretul ONU România, ce a marcat zece ani de la înfiinţare.

Potrivit unui comunicat al MAE, Aurescu a felicitat reprezentanţii asociaţiei pentru activitatea neîntreruptă şi rezultatele obţinute, evocând relaţia strânsă de cooperare dintre minister şi asociaţie, concretizată, printre altele, prin protocolul de colaborare încheiat în anul 2016.

Totodată, ministrul a încurajat UN Youth să continue cu aceeaşi energie Conferinţa Internaţională a studenţilor dedicată simulării reuniunilor ONU (Bucharest International Student Model United Nations Conference – BISMUN), care are loc anual la Bucureşti şi care a reprezentat nucleul dezvoltării organizaţiei.

Ministrul Bogdan Aurescu a mai subliniat că implicarea generaţiei tinere este esenţială pentru abordarea unor teme stringente de pe agenda ONU şi a Ministerului Afacerilor Externe, precum schimbările climatice, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică sau un nou regim pentru spaţiul cosmic.

De asemenea, ministrul Aurescu a amintit faptul că România exercită, până în 2021, preşedinţia Comunităţii Democraţiilor, având drept prioritate, printre altele, implicarea tinerilor în cadrul proceselor democratice. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a adresat tinerilor invitaţia de a se alătura unora dintre proiectele lansate în acest cadru, precum Forumul Tinerilor, în vara anului viitor, se menţionează în comunicat.

Asociaţia Tineretul ONU România este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 2009 şi condusă de către tineri, ale cărei scopuri sunt promovarea şi încurajarea valorilor şi activităţilor ONU în rândul tinerilor români, al societăţii româneşti şi al comunităţii internaţionale. Printr-un protocol de colaborare semnat în anul 2016 între Asociaţie şi Ministerul Afacerilor Externe, Asociaţia Tineretul ONU s-a implicat activ, în ultimii trei ani, în procesul de selecţie pentru includerea reprezentanţilor de tineret în delegaţia naţională condusă de preşedintele României la segmentul de dezbateri generale la nivel înalt al Adunării Generale ONU.

Vezi și:

Protejata lui Darius Vâlcov a dat lovitura- Funcția cheie pe care a pus mâna

Schimbări majore- Vârsta de pensionare va fi modificată

EXCLUSIV Harta ‘pătaților’ din Poliție. Toți șefii controversați

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Copil de cinci ani din Constanța, internat în spital după ce un dulap a căzut peste el la grădiniță

Publicat

in

De

Copilul în vârstă de cinci ani rănit după ce un dulap a căzut peste el, miercuri, la o grădiniţă din Constanţa, a fost internat în spital pentru supraveghere, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, copilul în vârstă de cinci ani, care a fost rănit miercuri după-amiază, după ce un dulap de la grădiniţă a căzut peste el, a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru supraveghere.

Citește și: PSD, despre planurile PNL de creștere a vârstei de pensionare: Reprezintă un ‘dar otrăvit’

El se află în Secţia de Chirurgie Pediatrică, fiind diagnosticat cu contuzie lombară.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, incidentul a avut loc, miercuri după-amiază, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Perluţele Mării” din municipiul Constanţa. Astfel, după terminarea programului, un copil, în vârstă de cinci ani, a fost preluat de la grupă de către mama sa. El a ieşit pe hol înaintea mamei şi, în timp ce se juca, un dulap s-a răsturnat peste el, dar numai parţial căci obiectul de mobilier a rămas sprijinit de peretele opus, holul fiind îngust.

La faţa locului s-a prezentat un echipaj de ambulanţă care l-a transportat pe copil la spital.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend