Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Echipa de campanie a lui Donald Trump atacă “New York Times” pentru defăimare

Publicat

in

Organizația „Donald J. Trump Președinte” cere despăgubiri pentru un articol publicat în martie 2019 care vorbea despre un acord între președintele rus, Vladimir Putin, și candidatul republican, relatează Le Monde, potrivit Rador.

Echipa de campanie a lui Donald Trump a dat în judecată „New York Times” pentru defăimare, pe 26 februarie, pentru un articol publicat în martie 2019, care vorbea despre un acord între candidatul republican și președintele rus, Vladimir Putin, în sprijinul alegerii omului de afaceri în 2016.

Este prima dată când Donald Trump sau echipa lui de campanie atacă pentru defăimare grupul de presă pe care președintele fost magnat imobiliar new-yorkez îl critică cu regularitate de la începutul primei sale campanii prezidențiale, în 2015.

Organizația „Donald J. Trump Președinte” cere despăgubiri „de ordinul a milioane” de dolari, potrivit documentului depus miercuri la Curtea Supremă a statului New York. Afirmațiile pretins defăimătoare sunt extrase dintr-un articol de Max Frankel, fost director executiv al cotidianului între 1986 și 1994.

„Nu era nevoie de o înțelegere electorală exactă între echipa de campanie a lui Trump și Vladimir Putin, pentru că ei aveau un acord global: să ajute la înfrângerea lui Hillary Clinton în schimbul unei noi politici proruse”, scrisese el în nota publicată pe 27 martie 2019.

„Când a publicat aceste afirmații, „Times” știa foate bine că nu sunt adevărate”, scrie echipa de campanie a lui Donald Trump într-un document semnat de avocatul său, Charles Harder, fără să se precizeze că textul a apărut în secțiunea „Opinii” a ziarului.

„Dar Times le-a publicat totuși, știind că sunt false și că își va înșela propriii cititori”, continuă organizația.

Decizia a fost luată, potrivit organizației, „din cauza orientării extremiste a Times și animozității sale față de echipa de campanie [Trump]”, dar și pentru „a influența într-un mod deplasat alegerile prezidențiale din noiembrie 2020”.

„Echipa Trump s-a adresat justiției pentru a pedepsi un editorialist că are o opinie pe care ea o consideră inacceptabilă”, a reacționat o purtătoare de cuvânt a „New York Times” într-o declarație transmisă Agenției France Presse (AFP).

„Din fericire”, a continuat ea, „legea protejează dreptul americanilor de a-și exprimă judecați și concluzii, în special când este vorba de evenimente de importanță publică”.

„Trump a numit presa «dușman al poporului»”, a comentat într-un comunicat candidatul la învestitura democrată Bernie Sanders, „și astăzi, inspirându-se de la prietenii săi dictatori din lume, el încearcă să revizuiască libertatea presei (…) atacând “New York Times” (…) Destul”.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Alertă meteo – ANM a emis Cod Galben de vremea rea în mai multe județe / Harta zonelor vizate

Publicat

in

De

Meteorologii au emis o atenționare de vânt puternic, valabilă în București și 6 județe, până joi seara. Conform ANM, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70 km/h.ână sâmbătă dimineață, vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării.

Până sâmbătă dimineață, vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul nopților, în regiunile intracarpatice și zonele deluroase, pe alocuri se va produce brumă.

Joi (18 aprilie), temporar va ploua în jumătatea de nord a teritoriului și pe arii restrânse în rest. Izolat cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp. Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali de 60…80 km/h.

La altitudini de peste 1500 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, îndeosebi joi.

Meteorologii au emis un Cod galben, valabil joi între orele 10.00 – 21.00, pentru județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București.

Vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…65 km/h și izolat de 70 km/h.

De altfel, conform prognozei speciale emisă pentru Capitală, până vineri dimineața valorile termice vor continua să scadă ușor.

Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare și condiții de ploaie slabă, când și vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…55 km/h. Noaptea, cerul se va degaja, iar vântul va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 3…6 grade.

De vineri până sâmbătă, vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări, însă probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

content-image

Citeste mai mult

NATIONAL

Blocați pe munte ‘în adidași’, în condiții de zăpadă și frig: Tinerii din Ucraina fug în România de teama războiului

Publicat

in

De

O operațiune de salvare a trei cetățeni ucraineni este în curs în Munții Maramureșului. Autoritățile au fost alarmate de unul dintre ucraineni, de 27 de ani, care a transmis că alți doi, de 45 și 46 de ani, sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul.

Ucraineni blocați pe munte sunt „în adidași”, în condiții de zăpadă și frig. Cel de 27 de ani a reușit să se adăpostească. Salvatorii l-au găsit cu puțin timp în urmă pe tânărul de 27 de ani, ce reușise să se refugieze la o stână în zona Vârfului Șerban. De acolo salvatorii vor porni în căutarea celorlalți doi, care sunt mai sus în munte și care acuză probleme medicale.

Tânărul de 27 de ani le-a spus că ceilalți doi ucraineni s-ar afla în apropiere de graniță, îmbrăcați necorespunzător condițiilor de iarnă și ger din munți. Căutările continuă – a precizat directorul Serviciului Județean Salvamont Maramureș, citat de Rador Radio România.

Din cauza condițiilor meteo, nu se poate interveni cu avionul.

„Ucraineanul de 27 ani era în adidași și avea ca rezervă cizme de gumă. În condiții de iarnă. Zăpadă, frig…. Din câte am înțeles ceilalți doi sunt aproape pe graniță, îmbrăcați la fel de necorespunzător zonei în care se află și obosiți. Refuză să mai coboare, fiind în hipotermie amândoi și ne așteaptă să mergem după ei”, declară salvamontiștii maramureșeni, citează Mediafax.

Cei trei ucraineni, de 27, 45 și 46 de ani, erau căutați de salvatorii montani din Maramureș în zona Vârfului Șerban, doi dintre ei fiind în hipotermie.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend