Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

E DE BINE? Românii vor avea… CONCEDIU PENTRU DIVORŢ

Publicat

in

O propunere legislativă privind acordarea concediului pentru divorţ de trei zile lucrătoare a fost depus, astazi, la Senat.
„Concediul pentru divorţ se acordă în scopul de a veni în sprijinul celor ce trec prin această situaţie pentru acomodarea la noua situaţie din viaţa lor. Cei ce au divorţat au dreptul la un concediu pentru divorţ de trei zile lucrătoare. În cazul în care titularul dreptului la concediu pentru divorţ este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu pentru divorţ plătit de trei zile lucrătoare. Indemnizaţia pentru concediul de divorţ se plăteşte din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Concediul se acordă la cerere de către angajator în următoarele patru săptămâni de la data constatării sau, după caz, a pronunţării divorţului (…). Concediul pentru divorţ se acordă indiferent de durata căsătoriei şi indiferent de modalitatea prin care s-a desfăcut căsătoria”, se arată în proiectul iniţiat de deputatul PSD Georgian Pop.

Potrivit expunerii de motive, care citează din analizele Institutului Naţional de Statistică, „din 1990 până în prezent, rata divorţului definită ca numărul total al divorţurilor raportate la numărul total al căsătoriilor într-un an este în medie de 25%, mai exact în ultimele două decenii aproximativ una din patru căsnicii a sfârşit prin divorţ (…). Anual peste 60.000 de adulţi şi aproximativ 17.500 de copii sunt afectaţi în mod direct de divorţ, la aceştia adăugându-se şi membrii familiei lărgite, prietenii, colegii sau angajatorii persoanelor divorţate.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Jandarm argeșean decorat cu medalia NATO în Afghanistan

Publicat

in

Întors cu bine din Afghanistan

Plutonier adjutant Duță Ionuț Cătălin este jandarmul argeșean care a participat timp de aproape 6 luni la misiunea NATO de consiliere a forțelor de ordine publică și securitate afgană.

Recent întors acasă, spune că nevoia de a face tot ce poți în meseria aleasă și experiențele trăite de alți colegi a fost ceea ce l-a determinat să plece în această misiune.

În semn de recunoaștere și apreciere a activității sale, colegul nostru a fost decorat cu medalia NATO non-Article 5 de către general-maior Robert L. Marion, adjunctul comandantului CSTC-A(Combined Security Transition Comand – Afghanistan).

Cătălin nu este la prima misiune internațională, în anul 2011 a participat în contingentul Jandarmeriei din Kosovo având misiunea de menținere a păcii. În cadrul Jandarmeriei Argeșene, acesta activează ca jandarm montan la Postul de Jandarmi Rucăr.

Informații suplimentare

Jandarmii români au avut misiunea de a proteja consilierii jandarmi pe timpul deplasării acestora la diferitele instituții de ordine publică și securitate afgane. Pentru a participa la această misiune, colegul nostru a trecut mai multe probe de verificare a cunoștințelor de specialitate, competențelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic, cât și cel medical.

Până în prezent, Jandarmeria Română a dislocat 12 contingente în cadrul misiunii NATO din Afghanistan.

În prezent, Jandarmeria participă la 9 misiuni internaționale sub egida UE, ONU și NATO.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Capitala, pe locul 2 din 14 într-un clasament european pe domeniul transportului public

Publicat

in

De

Bucureştiul ocupă locul 2 din 14 într-un clasament european pe segmentul transportului public, datorită tarifelor scăzute la biletele de călătorie, dar şi ca urmare a densităţii staţiilor, arată concluziile raportului „Mobilitate durabilă în Bucureşti. O evaluare bazată pe indicatori”, întocmit de Greenpeace România.

Cu toate acestea, realizatorii cercetării susţin că municipalităţii îi lipseşte un sistem integrat de achiziţii de bilete, cum ar fi un card unic de transport public care să poată fi reîncărcat şi utilizat pentru toate tipurile de moduri de transport public.

„Locul doi ocupat de Bucureşti în domeniul tematic al transportului public este rezultatul preţurilor atractive şi al reţelei practice pentru utilizatori. Experienţa arată că atragerea oamenilor spre utilizarea transportul public şi menţinerea participării la transportul public depinde de diverşi factori precum tariful, acoperirea, frecvenţa, confortul şi fiabilitatea (…) Preţurile biletelor sunt foarte rezonabile la 2,8 lei (ceea ce este egal cu 0,59 eurocenţi) pentru o călătorie pe liniile urbane şi preorăşeneşti (care cuprinde două bilete a câte 1,3 lei, respectiv 1,5 lei). Acest tarif este rezonabil, chiar şi dacă este ajustat ca pondere la cheltuielile pentru alimentaţia zilnică în Bucureşti. Cu toate acestea, pasagerii trebuie să cumpere în mod regulat mai multe bilete atunci când folosesc transportul în comun. Astfel, deşi Bucureştiul se află pe locul 2, îi lipseşte integrarea diferitelor tipuri de sisteme de transport public (autobuz, metrou, urban şi suburban). Pe de o parte, lipsesc staţiile intermodale, care combină diferite moduri de transport în comun, care sunt furnizate atât de operatori publici, cât şi de cei privaţi; pe de altă parte, oraşul nu oferă un sistem integrat de achiziţie a biletelor. În acest sens, atractivitatea transportului public poate fi crescută”, se menţionează în raport.

Potrivit cercetării, cele mai bune practici pot fi găsite în Madrid, unde proprietatea publică Compania Municipală de Transport oferă o aplicaţie pentru dispozitive mobile, cunoscută sub numele de „MaaS Madrid”, care oferă informaţii combinate ale transportului public cu noi servicii complementare de mijloace de transport utilizate în comun. „Acesta aduce toţi furnizorii de servicii de mobilitate din Madrid într-un singur instrument, oferind astfel utilizatorilor un punct de contact pentru călătoriile cu mai multe mijloace de transport în comun”, notează sursa citată.

În ceea ce priveşte managementul mobilităţii, raportul Greenpeace relevă faptul că Londra, Copenhaga şi Amsterdam se clasează cel mai bine datorită combinaţiei de taxe ridicate pe oră pentru parcare, sistemelor accesibile de utilizare în comun a bicicletelor, a disponibilităţii aplicaţiilor de electro-mobilitate pentru smartphone-uri şi schemelor de taxare a congestionării.

Pe de altă parte, Budapesta, Roma şi Bucureşti se află în partea inferioară a clasamentului din cauza cotei mari de vehicule motorizate personale, a costurilor reduse de parcare pe oră, a puţinelor opţiuni de mobilitate, precum şi a indicilor mari de congestionare.

În acest sens, datele centralizate arată că Roma, cu cea mai accesibilă parcare, are cea mai mare pondere a călătoriilor motorizate, urmată de Bucureşti cu o pondere a călătoriilor motorizate de 48%. Totodată, Berlin, Bruxelles şi Viena, cu o accesibilitate similară a parcării, au o pondere mai scăzută a modurilor de transport cu motor decât Bucureşti.

„În aceste oraşe, acest lucru rezultă din cote mai mari de deplasări pe jos şi cu bicicleta, acestea fiind încurajate de o infrastructură mai sigură şi mai densă pentru mobilitatea activă. Oraşe precum Copenhaga, Amsterdam, Zurich şi Paris oferă un număr relativ ridicat de biciclete utilizate la comun şi au, simultan, cote relativ reduse ale călătoriilor cu vehicule cu motor datorită dezvoltării unei infrastructuri pentru biciclete ameliorate şi sigure”, reiese din concluziile studiului de specialitate.

Raportul Greenpeace România descrie metodologia utilizată de Institutul Wuppertal în elaborarea Clasamentului oraşelor din 2018, care a măsurat şi a evaluat performanţa în domeniul mobilităţii durabile în 13 capitale europene.

Documentul de specialitate reprezintă o completare la clasamentul oraşelor din anul 2018 privind mobilitatea durabilă (Raportul „Living. Moving. Breathing”, realizat de Institutul Wuppertal) în care au fost analizate oraşe europene, precum Berlin, Londra, Viena, Bruxelles, Moscova, Roma, Zurich, Paris, Amsterdam, Copenhaga, Oslo, Budapesta şi Madrid.

Bucureştiul a fost comparat cu celelalte oraşe în ceea ce priveşte transportul public, siguranţa rutieră, calitatea aerului, managementul mobilităţii şi mobilitatea activă, iar în ansamblu Capitala s-a clasat pe locul 13 din cele 14 oraşe, pe baza punctajului obţinut pentru fiecare indicator, conform Agerpres.

Vezi și

Omul Sistemului din CSM a fost executat! Codruț Olaru trecut pe linie moartă de Codruța Kovesi

Atenție, șoferi! Metoda prin care polița RCA scade

Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend