spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

DOCUMENTE! De la DNA la Parchetul Curtea de Argeş ! Bani pentru partid de la firmele de stat !?!

Facebook Twitter Google+
DOCUMENTE! De la DNA la Parchetul Curtea de Argeş ! Bani pentru partid de la firmele de stat !?!

– O plângere la DNA pentru furturi dovedite din averea Hidroserv SA a ajuns să fie anchetată de… un procuror din Curtea de Argeş
– Furtul s-a produs sub conducerea omului deputatului Mircea Drăghici, exact în perioada în care PSD era în campanie electorala şi pare a confirma vocile care spun ca banii statului au ajuns la partid

După o perioadă de documentare minuţioasă, ziarul nostru dă startul, de astăzi, cu primul episod, un preambul, al unei o anchete jurnalistice în cadrul căreia vom dezvalui culisele unei afaceri de pe urma căreia de câştigat au avut câţiva oameni şi un partid, iar de pierdut o societate de stat, mai exact Hidroserv SA Curtea de Argeş. În spatele unui prejudiciu dovedit de aproximativ 16 miliarde lei vechi, adica circa 360.000 Euro, se află un întreg păienjeniş care duce spre alte afaceri la fel de păguboase şi al căror artizani par a fi, până la o decizie a procurorilor, fostul director Bogdan Gorunescu, un cunoscut parlamentar de Argeş si două personaje cheie de la Bucureşti, bine plasate actualmente in cercul de putere al PSD. Curios este cum DNA, sesizată cu documente şi probe, a decis că mult mai competentă în a soluţiona delicatul dosar cu implicatii extrem de interesante, este taman Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş sau, cum ar spune unii, ar putea fi soluţionat pe la diverse intalniri nocturne prin cateva localuri din oraş sau de lângă, unde toti sunt prieteni şi… jucători !
Aşadar nu pierdeti ediţiile viitoare ale ziarului în care veţi afla cum au zburat miliardele de la compania de stat, cum vânatorul devine cel mai bun vecin al lupului sau cum oameni grei decid soarta unui dosar după… greutatea şi numele celor implicaţi sau chiar a dosarului in sine.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....