Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Doctoriță din Argeș dusă în pușcărie – Are de executat 3 ani si 6 luni pentru fals și înșelăciune

Publicat

in

Medicul Anca Alexandrescu, fosta șefă a Direcției de Sănătate Publică Argeș și medic în cadrul CPU a fost dusă la închisoare marți seară.  Anca Alexandrescu, medic în cadrul Camerei de Primiri Urgențe a de la Spitalului Județean de Urgență Pitești, a pierdut procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, marți, recursul în casație înaintat de Anca Alexandrescu. Magistrații au decis ca Anca Alexandrescu, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș, să fie reîncarcerată, în această seară, la Penitenciarul Craiova, după ce  Înalta Curte de Casație si Justiție i-a respins recursul. Reamintim că aceasta a fost lăsată în libertate în urmă cu o lună.

„Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata Alexandrescu Anca Elena împotriva deciziei penale nr. 467/A din 15 mai 2019 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 14298/280/2016. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 19 noiembrie 2019”, se arată în decizie.

Reamintim ca in data de 15 mai, judecătorii au hotărât ca Anca Alexandrescu, medic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș și fostă șefă a DSP Argeș să fie condamnată la închisoare cu executare. Aceasta a primit 3 ani și 6 luni de închisoare. Problemele penale ale doctoritei care detinea si un lant farmaceutic au inceput inca de cand era sefa a DSP. Pe de-o parte a fost acuzata de catre DNA ca, impreuna cu sotul sau, Sandel Alexandrescu au oferit mită 5000 de euro preşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Daniel Boda, pentru ca acesta să le restituie o autorizaţie de distribuţie a medicamentelor suspendată în urma unui control care a avut loc la farmacia soţului.
Pe de alta parte, in alt dosar, a fost  acuzată că, împreună cu trei foste angajate ale farmaciei pe care a deţinut-o în comuna Călineşti, a prescris şi decontat în 2009 nu mai puţin de 400 de reţete fictive dintre care câteva zeci erau pe numele unor pacienţi morţi. In cazul de fata, sentinta de azi a venit decisiv si in ceea ce o priveste pe Anca Alexandrescu: executare 3 ani și 6 luni.

Aseara, medicul Anca Alexandrescu s-a predat Politiei pentru realizarea formalitatilor de incarcerare. „În această seară, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Pitești, privind pe o femeie de 48 de ani din Pitești, condamnata la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune. Femeia a fost încarcerată”, transmit oamenii legii.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

STB analizează posibilitatea înființării unei noi autobaze pentru viitorul Spital Metropolitan din Capitală

Publicat

in

De

Societatea de Transport București (STB) analizează posibilitatea înființării unei noi autobaze în jumătatea de nord a Capitalei, care să gestioneze liniile necesare pentru această parte a Regiunii București-Ilfov, în urma deciziei de relocare a Autobazei Pipera pentru construirea viitorului Spital Metropolitan.

„Decizia de relocare a Autobazei Pipera are o vechime de peste 1 an şi a fost adoptată în contextul realizării, în zonă, a unei investiţii de interes public: construirea viitorului Spital Metropolitan, obiectiv de o deosebită importanţă pentru toţi locuitorii Capitalei. Pentru realizarea acestui proces, conducerea STB SA a purtat discuţii cu cea a sindicatului STB, precum şi cu angajaţii din Autobaza Pipera şi au stabilit măsuri care să nu afecteze activitatea salariaţilor şi nici pe cea a liniilor aferente acestei autobaze. În plus, având în vedere această relocare, STB SA a stabilit un program mai amplu de măsuri în scopul dezvoltării activităţii. STB SA analizează posibilitatea înfiinţării unei noi autobaze în jumătatea de nord a Capitalei, care să gestioneze liniile necesare pentru această parte a Regiunii Bucureşti-Ilfov”, se arată într-un comunicat al societăţii remis luni AGERPRES.

Reacţia STB vine după ce în presa centrală au apărut informaţii cu privire la un protest organizat de câţiva angajaţi de la Autobaza Pipera, nemulţumiţi de decizia de relocare a acestei unităţi.

În context, STB precizează, totodată, că atât construirea Spitalului Metropolitan, cât şi relocarea sunt decizii oficiale,
adoptate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, forul decizional al Capitalei, în februarie 2018.

„Până la sfârşitul acestei luni, STB SA trebuie să predea CGMB imobilul, în scopul implementării programului de investiţii referitor la Spitalul Metropolitan. CGMB este atât proprietarul terenului respectiv, cât şi acţionarul majoritar al STB SA. Ca urmare, STB SA nu face decât să aplice o hotărâre a CGMB, stabilind cele mai bune soluţii de relocare a activităţii şi condiţii optime de lucru pentru angajaţii care îşi desfăşurau activitatea la Autobaza Pipera. STB SA dă asigurări publicului călător că toate liniile de transport vor funcţiona conform programului stabilit”, subliniază sursa citată, potrivit Agerpres.

Vezi și:

SURSE Începe marea curățenie, după ce apropiata lui Liviu Dragnea a pierdut șefia

Ies la iveală detalii incendiare! Șeful Serviciului de Pază și Protecție, cunoscutul general Lucian Pahonțu, ar reveni pe scena politică

Vești mari! Mai multe zile libere pentru anumiți români

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Nu vrea că ei ! Victor Ponta se opune Guvernului Orban

Publicat

in

De

Fostul Premier, Victor Ponta, a declarat, luni seară, că nu este de acord cu moțiunea de cenzură legată de legea de angajare privind alegerea în două tururi.

”Dacă mă întrebaţi de moţiunea legată de alegerea primarilor în două tururi, noi vrem primari în două tururi. (…) Nu votăm moţiunea de cenzură legată de legea de angajare privind alegerea în două tururi”, a anunţat, Victor Ponta.

În plus, acesta a anunţat că Pro România va depune un amendament privind alegerea preşedinţilor de consilii judeţene.

”O să facem şi un amendament la această lege şi sper că va fi admis, şi anume să revenim şi la preşedinţii de consilii judeţene la alegerea dintre consilieri. Acum suntem într-o situaţie aberantă. (…) Sper să accepte amendamentul nostru şi atunci nu votăm moţiunea”, a mai spus Ponta.

Acesta a exlicat că formaţiunea doreşte ”preşedinţi de consilii judeţene aleşi dintre consilieri, aşa cum a fost până acum şi primari în două tururi”.

Angajarea răspunderii Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi este programată în 29 ianuarie, când Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară.

PSD şi UDMR vor depune moţiune de cenzură.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni, că moţiunea de cenzură este una „punctuală” şi nu reprezintă „un acord politic între PSD şi UDMR pentru crearea unei viitoare majorităţi”.

„Părerea noastră, chiar dacă matematic nu avem numărul de voturi, e că va trece această moţiune şi după ce vom depăşi această etapă vom veni şi cu propunerile ulterioare”, a spus Ciolacu, menţionând că, matematic, mai este nevoie de şase sau şapte voturi pentru ca moţiunea să treacă, comunică news.

Vezi și:

SURSE Începe marea curățenie, după ce apropiata lui Liviu Dragnea a pierdut șefia

Ies la iveală detalii incendiare! Șeful Serviciului de Pază și Protecție, cunoscutul general Lucian Pahonțu, ar reveni pe scena politică

Vești mari! Mai multe zile libere pentru anumiți români

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend