spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Din aceasta saptamana ! Stațiile ITP, obligate să-și înregistreze video activitatea FOTO

Facebook Twitter Google+
Din aceasta saptamana ! Stațiile ITP, obligate să-și înregistreze video activitatea FOTO

Activităţile de inspecţie tehnică periodică (ITP) vor trebui să fie înregistrate prin intermediul unui sistem video începând cu 20 mai 2018, potrivit unor prevederi aplicabile de la data respectivă. Termenul inițial ar fi trebuit să fie 1 ianuarie 2017, dar autorităţile au decis să îl amâne cu mai bine de un an, pentru a da posibilitatea tuturor firmelor din domeniu să se conformeze noilor cerinţe.
Actul normativ introduce anumite clarificări în ceea ce priveşte cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească sistemele video, fiind prevăzută, printre altele, şi reducerea datei de stocare a înregistrărilor. Concret, staţiile care efectuează ITP trebuie să păstreze înregistrările video pentru o perioadă determinată de doar şase luni, nu pe toată perioada valabilităţii ITP, aşa cum prevedea Ordinul MT nr. 2.133/2005.
De asemenea, conform documentului citat, sistemul de supraveghere video necesar trebuie să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluţii înalte HD (High Definition), având caracteristicile tehnice corelate cu dimensiunile şi particularităţile spaţiului destinat activităţii de ITP. Concret, sistemul trebuie instalat astfel încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP şi asigură următoarele funcţionalităţi:

  1. să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător şi accesibil inspectorului RAR;
  2. să permită înregistrarea şi vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia şi a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condiţiile de iluminare existente;
  3. să permită înregistrarea activităţii de pe linia de ITP pe durata maximă de funcţionare, respectiv de luni până vineri între orele 8.00 şi 20.00 şi sâmbăta între orele 8.00 şi 14.00;
  4. să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului/afişajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP;
  5. să permită stocarea înregistrărilor realizate, vizualizarea lor selectivă pe toată durata stocării şi ştergerea automată a înregistrărilor realizate după şase luni de la data preluării lor.

 

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....