Taxa pe valoarea adaugata se va reduce din 1 iunie la 9% la toate alimentele. Lista detaliata a bunurilor care vor avea TVA de 9% este cuprinsa in Normele de aplicare a Codului fiscal, care au fost actualizate recent. De asemenea, acelasi act normativ cuprinde si cateva exemple referitoare la modul in care se va aplica din 1 iunie reducerea TVA. OUG nr. 6/2015 pentru modificarea si completarea Codului fiscal a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 250 din 14 aprilie 2015 si va intra in vigoare la 1 iunie 2015.
Care sunt bunurile care vor avea TVA de 9% ?
Documentul stabileste ca taxa pe valoarea adaugata va scadea din 1 iunie la 9% de la 24% la toate alimentele, reducerea aplicandu-se fara diferentieri, chiar si la bauturile nealcoolice si la serviciile de alimentatie publica. Mai exact, OUG nr. 6/2015 va modifica din 1 iunie continutul articolului 140 alin. (2) litera g) din Codul fiscal, stabilind ca TVA de 9% se va aplica asupra urmatoarelor livrari de bunuri si prestari de servicii:
alimente,inclusiv bauturi, cu exceptia bauturilor alcoolice, destinate consumului uman si animal,
animale si pasari vii din specii domestice,
seminte, plante si ingrediente utilizate in prepararea alimentelor,
produse utilizate pentru a completa sau inlocui alimentele,
In prezent, art. 140 alin. (2) lit. g) prevede ca TVA de 9% se calculeaza la produsele de paine si de panificatie (cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzelute), la faina alba de grau, faina semialba de grau, faina neagra de grau si faina de secara.
De asemenea, TVA de 9% se va aplica din 1 iunie si asupra serviciilor de restaurant si de catering, cu exceptia bauturilor alcoolice, se mentioneaza in recentul act normativ.
Lista detaliata a bunurilor care vor avea TVA de 9% este cuprinsa in Normele de aplicare a Codului fiscal, actualizate prin HG nr. 367/2015. Actul normativ aduce clarificari si stabileste codurile corespunzatoare bunurilor pentru care se va aplica cota redusa de TVA de 9%.
Cazuri concrete, cititi cu atentie !
Conform noilor dispozitii, cota redusa de TVA de 9% se va aplica pentru bunurile mentionate mai sus pe tot lantul economic, de la productie pana la vanzarea catre consumatorul final de catre toti furnizorii, indiferent de calitatea acestora, respectiv producatori sau comercianti. Iata cateva exemple referitoare la cum se va aplica cota de TVA de 9%.
Daca un producator agricol vinde fructe catre un comerciant, atunci el va aplica cota de TVA de 9%. La randul sau, comerciantul va vinde fructele cu cota de 9% indiferent ce destinatie ulterioara vor avea fructele livrate: alimente, materie prima pentru dulceata, compoturi sau productia de alcool.
Daca un producator de miere livreaza mierea atat catre magazine de vanzare cu amanuntul, cat si catre fabrici de produse cosmetice sau catre producatori de hidromel, atunci se va aplica cota redusa de 9% la livrarea mierii.
HG nr. 367/2015 mai prevede ca in situatia in care se comercializeaza un pachet care cuprinde bunuri supuse atat cotei de TVA de 9%, cat si cotei de TVA de 24%, la un pret total, se va aplica cota de TVA corespunzatoare fiecarui bun, in masura in care bunurile care compun pachetul pot fi separate. In caz contrar se va aplica cota standard de TVA de 24% la valoarea totala a pachetului. Noile reglementari contin si cateva exemple in acest sens:
– La vanzarea unui cos care are un pret total, care cuprinde atat produse alimentare, cat si bauturi alcoolice si produse cosmetice, se va aplica cota de TVA aferenta fiecarui produs in parte.
– La vanzarea unui aragaz, daca vanzatorul ofera gratuit un pachet de spaghete, se considera ca acesta este acordat gratuit, in scopul stimularii vanzarilor, iar cota aplicabila pentru vanzarea aragazului va fi de 24%”.
In cazul serviciilor de restaurant si de catering, orice combinatie de bauturi alcoolice si nealcoolice indiferent de concentratia alcoolica este considerata bautura alcoolica.
Ce se intampla in restaurante si pensiuni
Astfel, pentru bauturile alcoolice servite la restaurant sau oferite in cazul serviciilor de catering se va aplica cota de TVA de 24%, dar nu se va considera ca are loc o livrare separata de bunuri, oferirea de bauturi alcoolice facand parte din serviciile de restaurant sau de catering. Iata si un exemplu:
Un restaurant care vinde si mancare pentru a fi servita in afara locatiei restaurantului nu este considerata prestare de servicii de restaurant, ci livrare de bunuri, dar pentru care aplica cota redusa de TVA de 9%, inclusiv pentru caserola sau paharele in care sunt servite alimentele sau bauturile nealcoolice, chiar daca contravaloarea acestora ar fi evidentiata separat pe bonul fiscal. In acest caz se considera ca livrarea alimentelor este livrarea principala care atrage dupa sine aceeasi cota de TVA livrarii caserolei sau a paharului, acestea fiind livrari accesorii, nu un scop in sine pentru client”.
Important! In cazul cazarii cu demipensiune, cu pensiune completa sau cu all inclusive, cota redusa de TVA de 9% se va aplica asupra pretului total al cazarii, care poate include si bauturi alcoolice.
You must be logged in to post a comment Login