Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

De maine, cei pensionați anticipat în perioada 2011-2016 pot cere recalcularea pensiilor

Publicat

in

Persoanele care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului trecut vor putea cere recalcularea pensiilor începând de maine, joi 23 noiembrie, conform unui act normativ apărut luni în Monitorul Oficial. În acest fel, parlamentarii se revanșează față de persoanele care n-au apucat la pensionare condițiile mai favorabile introduse în iulie 2016. Recalculările se vor face doar la cerere, nu automat.

Legea nr. 216/2017 pentru completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată luni în Monitorul Oficial și se va aplica efectiv începând de joi.

Persoanele pensionate anticipat parțial în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 vor putea să cearărecalcularea pensiilor. Mai exact, este vorba de cei care au cerut pensia anticipată parțială de la data intrării în vigoare a actualei Legi a pensiilor și până la momentul schimbării modului în care se calculează aceasta. La data de 17 iulie 2016, modul în care este calculată pensia anticipată parțială a fost schimbat semnificativ, astfel că persoanele care au cerut pensionarea de la acea dată au beneficiat și beneficiază de condiții mai avantajoase.

„Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parțială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alin. (4) (este vorba de noul mod de calcul – n. red.). Recalcularea (…) se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului”, prevede Legea nr. 216/2017.

Atenție! Recalcularea va fi valabilă doar pentru persoanele care, până în luna depunerii cererii de recalculare, n-au îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă. De ce? Pentru că la îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă pensia anticipată parțială oricum este recalculată din oficiu și este mărită.

Începând din 17 iulie 2016„cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare (…)”, dispune acum Legea pensiilor, făcându-se referire la următoarele reduceri:

Stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare: Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare:
până la un an 0,50%
peste un an 0,45%
peste doi ani 0,40%
peste trei ani 0,35%
peste patru ani 0,30%
peste cinci ani 0,25%
peste șase ani 0,20%
între șapte și opt ani 0,15%

Până la data de 16 iulie 2016, actul normativ stabilea că „cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă”.

Așadar, pensia anticipată parțială este calculată acum în funcție de anii munciți în plus față de stagiul complet de cotizare, în trecut fiind aplicată o diminuare a pensiei cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, indiferent de anii ce depășeau stagiul complet. În baza noului mod de calcul, pensiile anticipate parțiale sunt mai mari decât cele stabilite în baza vechiului mod de calcul.

Inițiatorii Legii nr. 216/2017 au motivat că măsura propusă are drept scop eliminarea diferențierii aplicate beneficiarilor de pensii anticipate parțiale, pentru restabilirea egalității de tratament.

Pensia anticipată parțială poate fi solicitată cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Opțiunea este valabilă doar pentru persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare și pentru cele care au depășit stagiul complet cu până la opt ani.

Stagiul complet de cotizare este, potrivit Legii nr. 263/2010, de 35 de ani și pentru femei, și pentru bărbați. În cazul bărbaților acesta deja a fost atins, însă în cazul femeilor încă se mai fac creșteri eșalonate, urmând să se ajungă la 35 de ani abia în ianuarie 2030. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. De asemenea, la bărbați deja se aplică această vârstă, iar pentru femei va fi valabilă, în urma creșterilor eșalonate, din ianuarie 2030.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Victor Ponta se revolta! `Acum se fac că au uitat acel moment!`

Publicat

in

De

„Legea privind alegerea primarilor într-un singur tur a fost adoptată în 2011 de majoritatea parlamentară de atunci a PDL – UDMR”, a declarat Victor Ponta intr-o postare pe pe Facebook.

„Nu vom avea primari aleşi din două tururi/ şi nici preşedinţi de consilii judeţene aleşi de consilieri. (…) PNL deţine acum ‘puterea’ şi preferă acest sistem electoral care îi avantajează (primarii lor au prima şansă şi vor ‘transfera’ mulţi primari de la PSD/ miniştrii, prefecţii, toţi ceilalţi reprezentanţi ai statului vor acţiona pentru ei); nu mai au niciun interes să aplice alt sistem (cum spuneau când erau în Opoziţie)/ povestea cu modificarea legii prin Parlament este doar o păcăleală cu pretextul clasic ‘noi vrem, dar nu se poate’ – toţi ştim că nu mai este timp pentru modificarea sistemului de vot de la locale prin votul parlamentarilor, că PSD, UDMR şi minorităţi au suficiente metode pentru a bloca şi că sesizarea la CCR are toate şansele fiind mai puţin de şase luni până în ziua votului”, scrie Ponta.

De asemenea, el argumentează că „legea privind alegerea primarilor într-un singur tur a fost adoptată în 2011 de majoritatea parlamentară de atunci a PDL – UDMR”, iar „azi foştii PDL-işti sunt toţi în PNL şi PMP şi şi-au schimbat doar declarativ poziţia”.

„USR, PMP, ALDE şi toţi ceilalţi care au votat Guvernul Orban PNL ştiau de la început că acesta a încheiat un acord cu UDMR prin care se obliga să nu schimbe sistemul de la alegerile locale – şi totuşi au votat ‘pentru’/ acum se fac că au uitat acel moment (încă un element pentru care sunt convins că Pro România a procedat corect neacceptând să voteze Guvernul doar pentru nişte funcţii şi sinecuri) – ameninţările USR cu ‘retragerea sprijinului pentru Guvernul PNL’ sunt vorbe la fel de goale ca şi declaraţiile lui Ludovic Orban că vrea primari în două tururi = vorbe! PNL şi PSD preferă alegeri dintr-un singur tur pentru că au ‘maşinăriile electorale’ mult mai puternice indiferent de candidat (s-a văzut la turul 1 de la prezidenţiale)/ în acest fel au şanse mai mari în competiţia pe Dreapta (PNL contra USR) şi pe Stânga (PSD contra Pro România). Tot ce au criticat PNL la guvernarea PSD în ultimii 3 ani acum fac şi ei la fel – aşa că nu e nimic de mirare că doar au schimbat oamenii şi nu metodele”, susţine Ponta în postarea de pe pagina de socializare.

El conchide că, indiferent de sistemul de alegeri, la Pro România vor fi „peste 90% candidaţi noi, profesionişti, aflaţi la prima lor competiţie electorală, capabili să susţină un proiect important şi modern pentru comunitatea pe care vor să o reprezinte”, informeaza antena3.

Vezi și

EXCLUSIV Ludovic Orban l-a sunat pe Dumitru Coarnă! E oficial: S-au înțeles în privința pensiilor și salariilor polițiștilor

Greu de ‘ucis’! Colonelul Paraschiv, ‘Fantoma Albă’ de la protestul din 10 august, rămâne la șefia Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei

Reacții negative la adresa lui Marcel Vela, după ce la întânirea programată cu sindicaliștii s-au dus doar Traian Berbeceanu și Bogdan Despescu

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ANAF va relua măsurile de executare silită! Cine va fi vizat?

Publicat

in

De

Contribuabilii cu datorii la stat scadente în 31 decembrie 2018, care vor să beneficieze de anularea penalităţilor de întârziere la plata restanţelor, trebuie să depună cereri în acest sens şi să-şi plătească datoriile principale, până luni, 16 decembrie.

Contribuabilii care înregistrează obligaţii bugetare restante la data de 31 decembrie 2018 pot beneficia, în condiţiile reglementate de Ordonanţa de Guvern nr. 6/2019, de o serie de facilităţi fiscale. Una dintre acestea este anularea obligaţiilor bugetare accesorii iar în vederea accesării acestei facilităţi fiscale, contribuabilii trebuie să achite, până la data de 16 decembrie 2019, inclusiv, obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, precum şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie şi 16 decembrie 2019, precizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

„În acest sens, este obligatoriu să fie depusă o cerere de anulare a obligaţiilor de plată accesorii la organele fiscale competente, până la data de 16.12.2019, inclusiv. Cererile pot fi depuse şi prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, fără a fi necesară deplasarea contribuabililor la sediile ANAF. În situaţia în care contribuabilii nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de facilităţi fiscale, ANAF va relua de îndată măsurile de executare silită corespunzătoare”, subliniază ANAF.

Până la data de 12 decembrie, peste 55.000 de contribuabili, cu datorii către stat care depăşesc 1,72 miliarde de lei, au depus cereri de anulare a penalităţilor aferente restanţelor. Potrivit ANAF, dacă aceşti contribuabili îşi vor achita datoriile până la 16 decembrie vor beneficia de anularea unor penalităţi în valoare de 820 milioane de lei.

Vezi și

Greu de ‘ucis’! Colonelul Paraschiv, ‘Fantoma Albă’ de la protestul din 10 august, rămâne la șefia Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei

Reacții negative la adresa lui Marcel Vela, după ce la întânirea programată cu sindicaliștii s-au dus doar Traian Berbeceanu și Bogdan Despescu

Să fie bine pentru toată lumea! Valul de oameni instalați de Ludovic Orban și Marcel Vela și legăturile lor cu politica

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend