spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

DE INTERES ! Fermierii vor putea cere, la primărie, ajutor pentru obținerea și folosirea finanțărilor nerambursabile 

Facebook Twitter Google+
DE INTERES ! Fermierii vor putea cere, la primărie, ajutor pentru obținerea și folosirea finanțărilor nerambursabile 

– Primăriile vor fi obligate să înființeze un post de specialist în domeniul consultanței agricole

Fermierii români vor putea cere ajutor de specialitate, pentru accesarea și folosirea fondurilor nerambursabile, în orice primărie din țară, conform unui proiect de act normativ aflat aproape de votul decisiv al deputaților. Concret, în fiecare localitate va exista un specialist în domeniul consultanței agricole. Proiectul de lege pentru înființarea funcției de specialist în domeniul consultanței agricole în cadrul fiecărei unități a administrației publice locale a trecut în martie 2019 de Senat și zilele trecute a primit un raport de adoptare la Camera Deputaților. Asta înseamnă că actul are șanse mari să primească votul decisiv favorabil și să fie trimis, pentru promulgare, șefului statului. În esență, parlamentarii vor ca în fiecare localitate din România să existe la primărie un post de specialist în domeniul consultanței agricole. Acesta nu va face altceva decât să ofere consiliere agricolă pentru fermierii din localitate, adică inclusiv pentru obținerea și folosirea fondurilor nerambursabile. Așadar, consultanții agricoli vor ajuta fermierii cu documentația pentru accesarea finanțărilor de stat, indiferent că banii vin din bugetul țării sau din bugetul Uniunii Europene. Totodată, aceștia vor ajuta fermierii la punerea în aplicare a proiectelor finanțate și vor acționa într-un fel ca mediatori între fermieri și autoritățile agricole, sanitar-veterinare și fitosanitare. Practic, primăriile vor fi obligate să înființeze un post (nou sau unul vechi transformat) de specialist în domeniul consultanței agricole, care să fie ocupat, prin încheierea unui contract individual de muncă, de un absolvent de studii superioare din domeniul agriculturii.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....