spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

De frica cui? AGA a Aquaterm imposibil de convocat – Toată lumea se eschivează

Facebook Twitter Google+
De frica cui? AGA a Aquaterm imposibil de convocat – Toată lumea se eschivează

Consilierii locali din Curtea de Argeş încheie anul 2014 fără a rezolva o problemă majoră şi anume cea referitoare la scumpirea tarifului la apa potabilă şi canalizare.

Cum mulţi dintre argeşeni s-au declarat nemulţumiţi de aceste scumpiri care au avut loc în vară, au întocmit adrese la Prefectură iar, la rândul său, prefectul Mihail Oprescu a cerut şi el lămuriri consilierilor.

Toate au rămas la stadiul de vorbe având în vedere că nici până acum nu a fost convocată şedinţa AGA a Aquaterm-ului şi, din câte se pare nici nu există prea mulţi doritori în a organiza această întâlnire.

„Domnul Bolovan, în calitate de director al Aquaterm, a promis că va convoca AGA. Nu a făcut-o iar noi nu am putut oferi răspunul prefectului. Trebuie luată o măsură, trebuie convocată AGA”, a declarat ieri consilierul local Ion Şerban.

De aceeaşi părere a fost şi primarul Diaconu care le-a spus consilierilor că, fiind membrii ai adunării generale a Aquaterm au tot dreptul în a convoca ei această şedinţă. Toţi consilierii s-au eschivat însă când a fost vorba de întocmirea actelor necesare acesteia, drept pentru care nici acum nu s-a luat nici un fel de măsură în acest sens.

Răspunsul către Prefectura Argeş privind majorarea de tarif al apei la Curtea de Argeş va mai întârzia cu siguranţă câteva săptămâni bune având în vedere că, nimeni nu are interes în a oferi răspunsuri clare şi documentate. Care este adevăratul motiv pentru care toată lumea se eschivează, vom afla abia anul viitor.

Facebook Twitter Google+

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Facebook Comments

Mai poti citi si....