Conecteaza-te cu noi

Dezvaluiri

Dat afară de Marcel Vela, fostul număr 2 din MAI ar pregăti un tun de proporții! Combinație cu omul care l-a lansat pe Sebastian Ghiță

Publicat

in

Dat afară de ministrul Marcel Vela din funcția de secretar de stat a Ministerului de Interne, Dumitru Daniel Chirilă ar pregăti un adevărat tun financiar.

Fostul număr doi din MAI ar face această mișcare împreună cu Dumitru Octavian Nicolau, omul care l-a lansat în lumea „Băieților Deștepți” pe Sebastian Ghiță, și cu Marcel Opriș, fost șef al Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Miza ar fi proftul maxim pe care vor să-l scoată din implementarea a două directive europene cu privire la interoperabilitatea sistemelor informatice ale structurilor din cadrul MAI, dezvăluie Național.

Mulți ar putea crede că fostul secretar de stat din MAI, Dumitru Daniel Chirilă este deja ”istorie” în sistem. Mai ales după ce – gest surprinzător chiar și pentru inițiați avizați ai serviciilor – Klaus Iohannis nu a acceptat nominalizarea sa ca și ministru de Interne. Șeful statului renegându-și astfel, cel puțin la vedere, unul dintre oamenii de încredere ai propriei Administrații Prezidențiale, acolo unde Chirilă a și activat de altfel… Numai că de-abia după ce a scăpat de corvoada funcției la vedere de secretar de stat și apoi lăsat ceva vreme chiar la conducerea operativă a întregului Minister de Interne, Chirilă pare că de-abia acum se poate mișca cu adevărat ca ”peștele în apă”. Bineînțeles, alături de vechiul său colaborator, Dumitru Octavian Nicolau, alias ”Octav”, pentru cunoscători. Omul ”fără chip” care susține afacerile de miliarde derulate în jurul fostului șef al Serviciului de Telecomunicații Speciale, încă de pe vremea când soția sa îi vindea în 2005 participația la firma 2K Telecom afaceristului Sebastian Ghiță. Cel care intra astfel în selectul club al ”băieților deștepți” din sistem. De unde însă este foarte probabil ca în cele din urmă să îl fi scos tot cei care l-au băgat…”, precizează sursa citată.

„Miza fiind una uriașă, pentru a se scoate astfel profit maxim din implementarea a două directive europene cu privire la interoperabilitatea sistemelor informatice ale structurilor din cadrul MAI. Situația fiind similară, ce-i drept și în cazul Ministerului Afacerilor Externe, supus de asemenea unui val de ”oferte de nerefuzat” de la o ”nouă ” firmă. Cea care totuși pare să-și fi păstrat atât acționariatul mai mult sau mai puțin din umbră, cât și ”corpul de elită” al lobiștilor de serviciu…”,mai spune Național.

Despre Daniel Chirilă, Bugetul.ro a dezvăluit că încasează o pensie uriașă.

Vezi și Omul dat afară, de la conducerea MAI, de Marcel Vela încasează o pensie impresionantă

Bugetul.ro vă dezvăluie astăzi ce pensie impresionantă are Daniel Chirilă la doar 41 de ani.

Conform ultimei declarații de avere, completate de Chirilă în luna septembrie, ce a fost verificată de Bugetul.ro, acesta încasează anual 91.200 de lei.

Practic, în fiecare lună, poștașul îi livrează fostului număr 2 din MAI 7.600 de lei.

Daniel Dumitru Chirilă s-a pensionat la 39 de ani, iar acum are 41 de ani.

Vezi și

EXCLUSIV Lovitură de teatru: După reorganizare, dă cu plus! Violeta Alexandru crește numărul de bugetari

Lovitură pentru Guvernul Orban! Răsturnare de situaţie în privinţa dublării alocaţiilor! Mutare în regim de urgenţă, la Senat

Guvernul Orban schimbă tacit legea! Cine va mai putea beneficia de bani de la stat

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Dezvaluiri

Document din interior: Se cere identificarea firmelor de pompe funebre, în vederea coordonări în caz de decese multiple

Publicat

in

De

Conform unui document intrat în posesia Bugetul.ro, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș ia în calcul apariția unor decese multiple, pe fondul răspândirii coronavirusului. Astfel, într-o adresă semnată de prefectul județului Timiș, Liliana Oneț, li se cere primarilor să identifice firmele de pompe funebre, existente în Timiș, în vederea coordonării în cazul apariției deceselor multiple. 

Această solicitare face parte din Planul alb pentru organizarea sistemului spitalicesc din județul Timiș, înaintat de către Direcția de Sănătate Publică Timiș.

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș,

Primăriilor Municipiilor/Orașelor/Comunelor

Domnului Primar,

Stimate domnule primar,

Atașat vă transmitem Planul alb pentru organizarea sistemului spitalicesc din județul Timiș înaintat de Direcția de Sănătate Publică Timiș și vă adresăm rugămintea de a dispune:

  • Identificarea firmelor de pompe funebre existente la nivelul unității dumneavoastră administrativ-teritoriale, în vederea coordonării în caz de decese multiple;
  • Identificarea tuturor halelor frigorifice existente la nivelul unității dumneavoastră administrativ-teritoriale;

Datele solicitate și centralizate vor fi transmiste până în data de 31 martie 2020 la adresa de e-mail: coronavirustm@gmail.com”.

Documentul este semnat de prefectul Liliana Oneț, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și inspectorul-șef Lucian Mihoc în data de 26.03.2020.

Vezi și În plină epidemie de coronavirus, Hellvig ar fi fost ‘convocat de urgență’ în SUA! Șeful SRI și-a trimis, însă, înlocuitorul

Comentariu: Medicii între eroi și ‘dezertori’

Proiect bombă! Interdicții majore pentru următorii doi ani

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

Reportaj de stare de urgență: România, închisă ‘până trece balamucul’

Publicat

in

De

E vineri, 27 martie 2020. La 102 ani de la Unirea României cu Basarabia, suntem izolați la domiciliu, în vremuri de molimă.

Nu prea mai avem voie să ieșim din casă, decât în situații urgente. Iar mesajul care tronează la intrarea în celebra Terasă Obor, în prezent cu lacătul pus, descrie cel mai bine România actuală: ÎNCHIS până trece balamucu’.

În urmă cu o lună, Piața Obor era plină de mușterii, acum parcă trăim într-un western vechi, din anii ’70 și așteptăm ca, dintr-o clipă într-alta, un balot de paie să treacă furtunos prin fața ochilor noștri.

La intrarea din piață, acolo unde, până la decretarea stării de urgență, găseai diferite ustensile de bucătărie, obiecte pentru munci agricole și câte și mai câte, e pustiu.

Imagini goale, fără oameni, fără viață. O civilizație recent apusă pare că și-a lăsat amprenta în aceste locuri, în care oamenii nu mai fac parte din peisaj.

Porumbeii le-au luat locul oamenilor

În loc de clienți, găsim mulți porumbei – undeva la 50 de perechi. Vizibil afectați și ei de aceste vremuri, se năpustesc asupra ta, cerșindu-ți o boabă de grâu, o firimitură, orice pentru a-și astâmpăra foamea.

Când văd că nu obțin nimic, asemeni unui cerșetor de rând, pleacă mai departe.

După valul de porumbei, apar și primii oameni, înghesuiți în spatele unei dube. Nu-s clienți, sunt de-ai locului, de-ai pieței. Au de descărcat marfă.

„Închis până trece balamucu’”

În stânga halei noi, Terasa Obor, celebră pentru micii săi, este închisă. Gică Petrescu și Gil Dobrică nu se mai aud în boxe. O liniște mormântală i-a înlocuit.

„Închis până trece balamucu’” – este mesajul scris pe o foaie A4 și lipit la intrarea în terasă.

Așa că să mergem mai departe.

La piață, doar câțiva clienți

Bucureștenii par să respecte cu sfințenie ordinele date de mai-marii țării. Doar câțiva au venit la piață, pentru a-și lua, probabil, cele necesare.

Pe tarabe, în perioada stării de urgență, prețurile legumelor de sezon nu s-au schimbat: 3-4 lei – salata, 2-2,5 lei – legătura de ridichi, 1-1,5 lei – ceapa verde, 1-1,5 lei usturoiul verde etc.

Tarabele din spatele pieței au fost părăsite

În spatele pieței nu mai e forfotă mare. Nimeni nu se mai îmbulzește, nu te mai lovește niciun căruț.

E liniște acum, însă să sperăm că nu pentru mult timp.

Text și foto: Eugen Dinu.

               

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUSTINE INDEPENDENTA NOASTRĂ

Dacă esti multumit de activitatea noastra si crezi ca facem o presa libera, ne poti sprijini sa continumam in slujba ta, fara a fi nevoiti sa facem contracte cu statul

În Trend