Conecteaza-te cu noi

Reportaj

Dacia Groupe Renault a primit trofeul “Evenimentul Anului 2012 in Arges” – VEZI CLIPUL PREZENTAT IN SEARA PREMIERII

Publicat

in

La sfarsitul saptamanii trecute, în incinta complexului Wolf din urbea basarabilor, a avut loc a V-a ediţie a Premiilor Anuale ale ziarului PROFIT – Omul Anului 2012 în Argeş. În cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente de acest gen din judeţ, 120 de invitaţi, politicieni, oameni de afaceri, medici, bancheri, oameni de cultură sau directori ai unor instituţii au asistat la decernarea trofeelor Omul Anului 2012 în Argeş, trofee acordate de echipa ziarului PROFIT în urma propunerilor şi a voturilor acordate de argeşeni, cititori ai publicaţiei. Echipa PROFIT a păstrat tradiţia şi a reuşit organizarea unei seri de excepţie, singura de altfel din an, din Argeş, când sub aceeaşi cupolă sunt reunite personalităţi din toate domeniile de activitate. Nu au lipsit aşadar prezentările multimedia ale celor 45 de nominalizaţi, momentele artistice de excepţie sau prezentările de modă. Ca în fiecare an, notorietatea şi seriozitatea evenimentului au păstrat alături de ziarul PROFIT aceiaşi parteneri tradiţionali: BRD Group Societe Generale, Coca Cola România şi, în premiera în acest an, Dacia Groupe Renault iar la parteneri media, Antena 1 Piteşti şi Absolut TV. Reuşita evenimentului a fost posibilă şi datorită sponsorilor, cărora le mulţumim, precum şi aportului adus de Unik Future Models Piteşti, Casa de Modă Giorgal, Celebrity Salon, Clubul de dans Sportiv Hobby Dance sau grupului Folcloric Rapsozii Argeşului.

Dacia Group Renault – trofeul Evenimentul Anului 2012 in Arges

DACIA GROUPE RENAULT - Lansarea celor 3 noi modele de autoturisme – EVENIMENTUL ANULUI 2012 în Argeş. CLICK PE FOTO PENTRU A MARI...

DACIA GROUPE RENAULT – Lansarea celor 3 noi modele de autoturisme – EVENIMENTUL ANULUI 2012 în Argeş. CLICK PE FOTO PENTRU A MARI…

Unul dintre cele mai importante si asteptate momente ale Galei de Premiere a fost anuntarea evenimentului anului 2012 in Arges. Trei evenimente ale anului care se incheie au intrat in atentia echipei PROFIT, insa doar unul a fost vazut in unanimitate ca fiind cel mai important: lansarea celor trei noi modele de autoturisme de catre Dacia Groupe Renault. Un eveniment urias pentru Romania, asa cum anunta la lansare chiar presedintele Basescu, a facut ca ziarul PROFIT, singura publicatie din Arges cu pagina permenanta dedicata domeniului auto, sa il declare, si in Arges, evenimentul anului 2012.


 
Viceprimarul capitalei a ţinut să revină la Gala Premiilor PROFIT

În ciuda vremii şi a aglomeraţiei de pe autostradă, unii invitaţi au ţinut să le arate obrazul unor personalităţi locale mai comode şi, în ciuda vremii, mai ales a ceţii dar şi a aglomeraţiei specifice perioadei, au străbătut lungul drum de la Bucureşti pentru a fi prezenţi la Gala Premiilor – Omul Anului în Argeş. Printre aceştia s-au numărat şi importanţii lideri ai PSD Bogdan Diaconu – argeşean la origini şi viitor deputat pe un colegiu din capitala ţării sau viceprimarul Bucureştiului, Dan Darabonţ. Cu ceaţa şi traficul infernal a dat piept şi Bibiana Stanciulov, mama celebrului Magiun de Topoloveni, care a declarat că nu putea rata un astfel de eveniment. Al doilea om după Sorin Oprescu la conducerea capitalei ţării a spus, în speech-ul său, că a revenit cu plăcere la un eveniment care face cinste Argeşului şi arată calitatea presei care se face în judeţ.

 

BIBIANA STANCIULOV – Sonimpex Topoloveni - OMUL DE AFACERI AL ANULUI 2012 ÎN ARGEŞ. Clic pe foto pentru a mari....

BIBIANA STANCIULOV – Sonimpex Topoloveni – OMUL DE AFACERI AL ANULUI 2012 ÎN ARGEŞ. Clic pe foto pentru a mari….

 

SEBASTIAN TUDOR – director Teatrul Davila, Piteşti - OMUL ANULUI 2012 în Argeş, secţiunea CULTURĂ

SEBASTIAN TUDOR – director Teatrul Davila, Piteşti – OMUL ANULUI 2012 în Argeş, secţiunea CULTURĂ

ANDREI GEREA – deputat PNL – PARLAMENTARUL ANULUI 2012 în ARGEŞ

ANDREI GEREA – deputat PNL – PARLAMENTARUL ANULUI 2012 în ARGEŞ

GHEORGHE STANCU – primar BASCOV – Cel mai bun primar de comuna din Argeş în 2012

GHEORGHE STANCU – primar BASCOV – Cel mai bun primar de comuna din Argeş în 2012

Echipa PROFIT - La fel de unita şi în 2012, cu planuri mari pentru 2013

Echipa PROFIT – La fel de unita şi în 2012, cu planuri mari pentru 2013

Trofeele stilizate OMUL ANULUI IN ARGES au intrat si in acest an, prin intermediul cititorilor PROFIT ,  in posesia celor care le merita cu adevarat.

Trofeele stilizate OMUL ANULUI IN ARGES au intrat si in acest an, prin intermediul cititorilor PROFIT , in posesia celor care le merita cu adevarat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citeste mai mult
1 Comentariu

1 Comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

384 991 RON costă să crești un copil în România – STUDIU

Publicat

in

De

În primul semestru din 2023 s-au născut puțin peste 73 000 de copii în România, cel mai mic număr de copii nou-născuți din ultimii 145 de ani. Acest record negativ nu este o anomalie, ci o continuare a declinului demografic accentuat, pe care unii experți îl cataloghează ca fiind una dintre cele mai grave crize pe care le traversează țara noastră.

România nu este un caz singular în Europa. Majoritatea țărilor europene se confruntă cu aceeași problemă a îmbătrânirii populației și scăderea ratei natalității. În anul 2021, în Uniunea Europeană, numărul mediu de copii născuți per mamă era de 1,53, România situându-se peste media europeană cu 1,81 copii născuți per mamă. În Italia și Spania, două țări cu o mare comunitate de români, acest număr era de doar 1,25 respectiv 1,16.

Experții care au studiat acest fenomen în țările dezvoltate au pus acest declin pe seama mai multor factori: creșterea nivelului de educație al femeilor și numărul crescut al femeilor care-și dezvoltă o carieră, accesul facil la contracepție și planficare familială, scăderea mortalității infantile, precum și schimbării stilului de viață datorat prosperității economice.

Creșterea standardului de viață vine la pachet cu o majorare a cheltuielilor asociate extinderii familiei, precum și a așteptărilor pe care le avem legate de calitatea vieții pentru noi și copiii noștri. Astfel, mulți părinți care își doresc o familie mai numeroasă pot considera că aceasta devine o provocare financiară.

ClubulCopiilor.ro a decis să se concentreze pe ultimul aspect, și anume determinarea costului asociat creșterii unui copil în România.

Costul creșterii unui copil în România este de 384 991 RON; Costul creșterii celui de-al doilea copil este de 257 625 RON

Creșterea copiilor, deși dificilă, este plină de satisfacții. Cu toate acestea, poate fi foarte costisitoare atunci când te așezi și faci calculele.

Clubulcopiilor.ro a efectuat un studiu axat pe evaluarea costului minim necesar pentru creșterea unui copil de la naștere până la vârsta de 19 ani (până la terminarea liceului) în cadrul unei familii din mediul urban.

Costul total pentru creșterea unui copil născut în 2024 ajustat la rata inflației este estimat la 594 070 RON pentru primul copil și 417 989 RON pentru cel de-al doilea copil. Astfel părinții care își doresc 2 copii vor avea un cost de cel puțin 1 mil RON pentru creșterea acestora până la terminarea liceului.

Chiar daca numărul pare intimidant la o primă vedere – nu uitați că acest cost este repartizat pe 19 ani.

Cum s-a calculat acest număr?

Punctul de plecare al studiului nostru îl reprezintă o excelentă analiză făcută în 2018 de către Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții care au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru populaţia României.

Coșul minim de consum este structurat în 11 capitole și 226 de itemi, oferind o metodologie detaliată și propunând, de asemenea, o modalitate de actualizare periodică a valorii acestuia.

În cadrul cercetării, Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții au determinat
cantitățile necesare și prețurile minime pentru alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de
igienă personală și uz casnic valabile în anul 2018. Clubulcopiilor.ro a utilizat aceste prețuri în analiza saajustându-le cu ajutorul indicilor anuali ai prețurilor de consum furnizați de Institutul Național de Statistică.

Citeste mai mult

ACTUAL

TRĂIASCĂ UE!!! ARPO Curtea de Argeș ar fi împlinit 50 ani – În loc de LA MULȚI ANI, FIE-I ȚĂRÂNA UȘOARĂ – Pe EBAY, porțelanurile ARPO la mare căutare

Publicat

in

De

Ar fi trebuit să fie sărbătoare anul acesta în urbea basarabilor, în județul salvat de Dacia și în România ajunsă sub talpa intereselor politice. ARPO Curtea de Argeș, arhicunoscuta fabrică de porțelan și una dintre cele mai importante din Europa şi din lume ar fi împlinit in acest an, 2024, 50 de ani de la inaugurare. Din păcate, un brand al Argesului si al României a dispărut spre satisfacția vechilor si actualilor guvernanți care-și servesc acum cafeaua sau mâncărurile scumpe in porțelanuri din China. Curios, sau nu, declinul ARPO a inceput exact in perioada adrării României la UE.

Fabrica ARPO a fost înființată în 1974 și a devenit rapid una dintre cele mai importante producătoare de porțelan din România. Înainte de 1990, volumul producției depășea 18 milioane de produse anual, 75% dintre acestea fiind exportate.

După Revoluția din 1989, fabrica a fost privatizată prin metoda MEBO, acțiunile fiind împărțite între angajați. În 2008, compania a fost preluată de un om de afaceri sirian, care a cumpărat 80% din acțiuni. Noul proprietar a promis investiții masive în fabrică, dar acestea nu s-au materializat. În 2009, fabrica a fost închisă, iar peste 1.000 de angajați au rămas fără locuri de muncă.

Produsele ARPO, la mare căutare în întreaga lume și in 2024 – Prețuri pâna la 1000 Euro

Cu toate că fabrica de porțelan ARPO Curtea de Argeș a fost închisă în anul 2009, produsele fabricate aici se vând și astăzi în întreaga lume. Pe site-ul eBay, porțelanurile ARPO sunt la mare căutare și la prețuri mari, asta dovedind valoarea și calitatea lor de necontestat.

Produsele ARPO sunt cunoscute pentru designul lor elegant și sofisticat, precum și pentru calitatea impecabilă a materialelor folosite. Porțelanurile ARPO sunt decorate cu motive tradiționale românești, precum și cu scene din natură sau din viața cotidiană.

Pe site-ul eBay, porțelanurile ARPO pot fi găsite la prețuri cuprinse între 50 și 1000 de euro, în funcție de model și de stare de conservare. Cele mai căutate produse sunt seturile de cești și farfurii, dar și vasele decorative, cum ar fi vazele, bolurile sau statuetele.

Cererea mare pentru produsele ARPO se datorează, în parte, faptului că acestea sunt considerate adevărate opere de artă. Porțelanurile ARPO sunt fabricate manual, cu o atenție deosebită la detalii. Fiecare produs este unic și poartă amprenta creatorului său.

Cauzele falimentului

Cauzele falimentului ARPO Curtea de Argeș sunt complexe și includ o combinație de factori economici, politici și manageriali.

Printre factorii economici se numără:

  • Concurența din partea țărilor cu costuri de producție mai mici, cum ar fi China și Polonia;
  • Reducerea cererii de porțelan pe piața globală;
  • Criza economică din 2008.

Printre factorii politici se numără:

  • Instabilitatea politică din România din anii 1990;
  • Lipsa de sprijin din partea autorităților publice pentru sectorul industrial.

Printre factorii manageriali se numără:

  • Lipsa de experiență a noului proprietar;
  • Managementul defectuos al fabricii.

POVESTEA UNUI FALIMENT… TRADIȚIONAL ROMÂNESC

Înfiinţată în 1974 Fabrica de porţelan menaj din oraşul Basarabilor a contribuit esenţial la dezvoltarea economiei naţionale până în 2009 când fosta conducere de după 1989 în fruntea căreia se afla Ana Bălşanu datorită incompetenţei a reuşit distrugerea acestei bijuterii a industriei româneşti. Înainte de 1989 în „porţelan” lucrau în jur de 2000 de muncitori iar tirurile încărcate cu podoabele şi obiectele de menaj erau exportate în peste 60-70 de ţări. Chiar şi CFR transporta cu vagoanele cantităţi importante de obiecte din porţelan care erau apreciate chiar şi la cele mai mari case împărăteşti şi regale din Europa, Asia şi Africa. Valoarea produselor de la ARPO era deosebit de ridicată o bună parte din ele fiind pictate manual de tineri şi vârstnici care s-au calificat la locul de muncă, s-au specializat încât producţia anuală depăşea 18 milioane de bucăţi produse finite prin cele 120 de modele. Fabrica era cunoscută prin calitatea serviciilor de masă de 6-12-24 persoane, servicii de cafea dar şi vaze sau bibelouri.

Fabrica de porţelan de la Curtea de Argeş era una dintre cele mai importante din Europa şi din lume întrecând chiar porţelanul nemţesc, cehesc, de cel chinezesc nemaivorbind.

Fabrica – „de la măreţie la dezastru”, sub conducerea familiei Bălşanu

Distrugerea porţelanului românesc reprezentată de ARPO se înscrie pe linia „servirismului „ şi a indicaţiilor date de conducerea UE pentru ca România să devină o piaţă de desfacere pentru „ţările decidente „ din politica europeană. Fabrica dispunea de un valoros patrimoniu compus din cladiri, un personal super calificat dar şi de o suprafaţă de 6,8 ha. În interiorul cladirilor se aflau cuptoare şi instalaţii de ultimă generaţie plătite cu bani grei din sudoarea muncitorilor argeşeni. Incompetenţa conducerii şi lipsa de sprijin din partea statului român, a conducerii acestuia care au aservit ca de altfel întreaga economie şi industria de porţelan a ARPO. În acest context imcompetenţa conducerii şi dorinţa lor de îmbogăţire materializată probabil prin încasarea unor şpăgi şi vânzarea unor active importante, dublate de lipsa de control a Guvernului ARPO nu s-a adaptat la condiţiile de piaţă impuse. Sigur că o importantă contribuţie a avut şi conducerea sindicală ai căror conducători „s-au adăpat şi ei „ din bunurile scoase la mezat. Conducătorii sindicalişti au acceptat obedient toate măsurile conducerii privind trecerea muncitorilor în şomaj şi reducerea numărului până la a se închide porţile. În aceste condiţii au început vânzarea blocului de locuinţe pentru salariaţi, a unor suprafeţe de teren alocate fabricii conform H.G. 834/1991 . Timp de aproape 20 de ani conducerea ARPO a supravieţuit încasându-şi salariile grase până când puţin câte puţin mafia din exterior sprijinită de conducerea mafioţilor din interior nepreocupându-se de comenzile nesesare au generat sfârşitul tragic al acestui obiectiv. Lipsa comenzilor a generat neplata datoriilor către bănci care au devenit după 1999 cel mai rapace dinstrugător al economiei româneşti. Conducerea fabricii deşi a primit un împrumut important de la o bancă pentru retehnologizare, aceasta ar fi folosit banii in cu totul alte scopuri.

Bijuteria industriei de porţelan româneşti vândută la preţ de fier vechi

Aşa cum spuneam la început dacă ipotetic am spune că un singur produs s-ar fi vândut cu 3 euro (ceea ce era posibil) înseamnă că porţelanul ar produce în prezent peste 70-80 de milioane de euro anual. În aceste condiţii la începutul anului 2009 fabrica a intrat în lichidare judiciară motivarea fiind că aceasta „era o fabrică energofară „ adică consuma mult curent electric.Să te minunezi. Fabrica a fost construită special pe cursul râului Argeş unde de asemeni s-au construit o salbă de hidrocentrale iar de la fabrică până la uzina producătoare de curent electric nu era mi mult de 2-3 km. Cu alte cuvinte fabrica a fost sabotată să nu mai lucreze pentru ca în prezent supermarketurile din România să fie invadate de produse de porţelan din China, Cehia, Germania, Spania şi Italia. În aceste supermarketuri nu mai există nici un fel de produse de porţelan românesc.Scumpirea curentului şi a gazelor dictate atunci ca si acum în 2024 de conducerea UE de la Bruxelles care nu a ţinut cont de interesul naţional pentru ca”materia primă” nesesară producerii porţelanului şă fie ieft-ină(curent, gaze ambele din producţie internă ).Recent, într-o vizită surpriză făcută la această fabrică aproape îţi dau lacrimile când vezi această bijuterie a industriei şi modul în care a ajuns. Zvonurile și anuite documente din primăria pesdista a Curții de Argeș arată că în jurul cladirilor şi a terenurilor umblă samsari imobiliari precum Viorel Popescu care a pus mâna pe o parte din fabrica de legume de la Băiculeşti care în prezent produce cherestea pentru arabi. Sigur că „muştele” au simţit mirosul „hoitului „ de la porţelan determinat de importanta suprafaţă de teren de aproape 7 ha pentru construcţii imobiliare, făcând totul pentru ca fabrica dispară de tot.

În acest an ar fi trebuit să ne mândrim cu ARPO și să spunem LA MULȚI ANI la aniversarea de 50 de ani. Din păcate, c-așa au vrut unii de pe aici sau de prin alte capitale europene, spunem cu amărăciune doar “Fie-i țărâna ușoară”. Chiar dacă până și țărâna fostei fabrici de porțelan se vonde extrem de scump între samsarii imobiliari.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend