Conecteaza-te cu noi

BUSSINES

Dacia este cel mai valoros brand ! Vezi clasamentul celor mai valoroase 10 branduri românești în 2018

Publicat

in

Brand Finance a facut, astazi, public Raportul anual privind cele mai valoroase branduri românești. De departe, cel mai valoros brand românesc este, și în acest an, producătorul de automobile Dacia, în vreme ce brandurile autohtone din retail și din sistemul bancar au rezervate cinci locuri în top zece, potrivit clasamentului stabilit de compania de consultanță și evaluare Brand Finance.

Primele șapte locuri din clasamentul celor mai valoroase branduri românești sunt ocupate de acealeași companii care au dominat topul și anul trecut. Rocade în ierarhie au apărut abia de la locul opt în jos. BCR a coborât, în ultimul an, de pe locul opt pe locul zece, ceea ce le-a permis altor brandurilor BRD și Electrica să urce, fiecare, câte un loc.

Dacia rămâne cel mai valoros brand românesc și, totodată, singurul care depășește un miliard de euro (1,243 miliarde de euro în 2018, față de 1,217 miliarde de euro în 2017), grație creșterii vânzărilor internaționale prin rețeaua Renault. Peste 90% din producția auto de lângă Pitești este exportată, iar vânzările tot mai bune au făcut ca Dacia să fie inclusă și în ierarhia mondială Brand Finance Auto 2018, pe locul 60.

Pe locul al doilea este eMag, retailerul online cotat la 458 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane de euro mai mult decât în 2017. Urmează retailerul de mobilă, accesorii și materiale de construcții Dedeman (cel mai valoros brand cu acționariat 100% românesc), care a înregistrat un salt anual de 47%, până la 304 milioane de euro.

Compania de petrol și gaze Petrom ocupă locul al patrulea, cu o valoare estimată de Brand Finance la 194 de milioane de euro, iar DIGI / RCS&RDS, din sectorul telecom, urmează îndeaproape, cu 186 de milioane de euro, după ce și-a majorat veniturile. În acest ritm, spun specialiștii, nu este exclus ca DIGI să fie inclusă, anul viitor, în clasamentul brandurilor de telecom globale.

Pe locul șase este Banca Transilvania, care își menține titlul de cel mai valoros brand bancar românesc cu 148 milioane euro, ceea ce o face singura bancă românească inclusă în clasamentul mondial Brand Finance Banking 500 2018.

Cu un mare potențial de creștere în Europa și Statele Unite, Bitdefender rămane cel mai valoros brand de tehnologie românesc, cu 118 milioane de euro. Bitdefender a primit, în 2017, și o validare importantă a valorii afacerii, ca urmare a unei tranzacții care a evaluat businessul la peste 600 de milioane de dolari.

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

REGAL DE… ! Primăria dă 600.000 Euro să repare podul de la Lukoil, alții construiesc de la 0 mult mai ieftin

Publicat

in

De

La ultima ședință de Consiliu Local, la propunerea primarului Panțurescu, aleșii locali din Curtea de Argeș au votat un proiect de hotărâre care vizeaza repararea podului de lângă Lukoil, cel căruia i-au cazut trotuarele chiar pe 15 august. Desi consilierul Serban si ziarul nostru trasese repetate semnale de alarma ca, daca nu se intervine, trotuarele se vor prabusi, primaria a inteles ca e „groasa” treaba abia cand portiuni din pod s-au prabusit. După ce s-a scremut aproape trei luni pentru a rezolva situatia, primaria a propus iar alesii au votat ca să repare repare podul, dar nu asa subtire, ci pe bani grei, mai exact pe 600.000 de euro, adica de vreo 5 ori mai mult decât a costat reparatia Podului de langa Mânastire, un pod cu mult mai mare decat acesta. Potrivit datelor din dosar, vorbim de o raparatie si nu de o constructie de la 0 a podului. Mai exact, se va inlocui partea carosabila cu una noua de 7,8 metri la care vor fi atasate si trotuare de 2,25 metri lăţime. Potrivit informatiilor oficiale, valoarea totală a investiţiei aprobate va fi de 2.930.192,72 lei, adica exact ce spuneam mai sus, circa 600.000 euro. Deși alesii locali au cam strambat din nas la auzul sumei, proiectul a fost votat, astfel ca primaria Curtea de Arges va cheltui aceasta suma de bani, 600.000 Euro, pentru reparatia podului. Bună parte din bani se duc pe studii si proiect, adica exact acolo unde activeaza anumite firme si asta, poate, explica scumpetea de pod.

Ziarul PROFIT a cercetat ce e și prin țară in materie de poduri si…. da, asa este cand esti oras regal: dai bani cu ghiotura din buzunarul cetateanului. Spre comparatie, va aratam mai jos cateva imagini cu un pod contruit de la 0 in Bistrița in acest an, peste raul Somes, deci, atentie, nu reparat, si care a costat mult mai putin, 500.000 Euro. Lucrarile au fost incredintate prin licitatie unei compani private din zona iar podul, care are model unicat si durata de viata 100 ani, nu 50 ani precum cel din Curtea de Arges, arata foarte bine, nemaivorbind ca este mult mai mare decat cel regal care trebuie doar reparat… cu 600.000 Euro.

IATA CUM ARATA UN POD CONSTRUIT DE LA 0 CU BANI MAI PUȚINI decat la Curtea de Argeș

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

EXCLUSIV! Compania STEINEL A FOST VÂNDUTĂ ! Noul proprietar este ADCURAM AG – CE SE ÎNTÂMPLĂ

Publicat

in

Tranzactie spectaculoasă in domeniul tehnologiei inteligente ! Compania Steinel care deține unități de producție și in Argeș, la Curtea de Argeș, a fost vandută de către Ingo Steinel, fiul lui Heinrich Steinel, omul de afaceri german care punea bazele comppaniei in 1959. Pachetul majoritar de acțiuni a fost cumparat de compania germana ADCURAM Group AG cu sediul in Munchen, un puternic holding financiar detinut de un grup de oameni de afaceri germani si austrieci aflați sub bagheta lui Philipp Gusinde. Noul proprietar al Steinel este specializat in achiziționa companilor cu potențial pentru a le dezvolta în continuare. ADCURAM are șapte filiale in toata Europa și aproximativ 4.000 de angajați și generează venituri globale de 500 de milioane de euro anual.

Ingo Steinel, fostul patron al companiei va rămâne conectat la STEINEL ca director general. ADCURAM doreste, astfel, din postura de proprietar al Steinel, sa intensifice implementarea strategiei de creștere prin extinderea companiei și o mai mare internaționalizare. Tranzacția, ale cărei detalii nu au fost dezvăluite, a fost finalizată la sfârșitul lunii noiembrie 2019 si a fost adusa in atentia mediului de afaceri din Germania pe 2 decembrie.

„Nu numai dezvoltarea detectorului de mișcare și a primului corp de iluminat cu senzori din lume sunt repere impresionante de la STEINEL. În calitate de lider în domeniul tehnologiei și inovației, compania este poziționată excelent și poziționată ideal pentru o creștere suplimentară. Așteptăm cu nerăbdare o cooperare pe termen lung pe o piață extrem de atractivă „, explică directorul general al ADCURAM, dr. ing. Philipp Gusinde.

Din postura de vanzator, Ingo Steinel a declarat: „Continuarea succesului STEINEL este foarte importantă pentru mine. Sunt foarte fericit că am găsit un partener ca ADCURAM care gândește antreprenorial și inovator și care are o experiență deosebită în a sprijini companiile mijlocii din segmentul de piață pe care activeaza Steinel. Împreună vom iniția următorii pași de creștere a companiei „

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend